Anulare act administrativ fiscal. Sentința 213/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 213/F-CONT
Ședința publică din 2 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
Grefier: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de reclamanta, domiciliată în Pitești, str.-.- nr.7, jud.A, împotriva pârâtei COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA, cu sediul în B,-, sector 5, venit spre rejudecare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 27 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 23.10.2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, contestând Deciziile nr.596/2006/10.04.2008 și nr.6215/2006/10.04.2008.
În motivarea acțiunii, a arătat că deciziile de mai sus o privesc pe aceasta și pe tatăl său - - în prezent decedat și că le-a primit prin poștă, în data de 10.10.2008.
Prin aceste decizii, în mod nelegal, nu le-a fost constatată calitatea de luptători în rezistența anticomunistă, pentru a putea beneficia de prevederile legale în vigoare.
În susținere, a depus la dosar înscrisuri (2-9).
Ministerul Justiției - prin întâmpinarea din 27.11.2008 - a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, în raport de dispozițiile art.3 pct.1 Cod pr.civilă.
Tribunalul Argeș - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal - prin sentința civilă nr.591/CA/28.11.2008 a dispus declinarea soluționării cauzei, în favoarea Curții de APEL PITEȘTI, în temeiul art.10 din Legea nr.554/2004-
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secției comerciale și de contencios administrativ-fiscal a Curții de APEL PITEȘTI sub nr-.
Ministerul Justiției și Libertăților, prin întâmpinarea din 6.01.2009, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe considerentul că, față de probatoriul administrat, nu s-a putut concluziona că reclamanta și tatăl domniei sale, s-ar încadra în vreunul din cazurile prevăzute de OUG nr.214/1999, art.3 - modificată prin Legea nr.173/2006, astfel că, în mod corect, comisia a emis deciziile în litigiu, sens în care a anexat înscrisurile aflate la filele 23-90, 96-165.
La termenul din 7.01.2009, instanța a pus în vedere reclamantei - prin apărătorul ales - să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Ca atare, la data de 21.01.2009, aceasta a înaintat înscrisul, reprezentând cererea nr.596/17.11.2006, considerat ca fiind procedură prealabilă, înscris în raport de care s-a solicitat pârâtului dovada datei la care au fost comunicate reclamantei deciziile contestate, înscrisuri depuse de acesta la filele 175-177.
La termenul din 4.03.2009, reclamanta a depus alte înscrisuri în completarea probatoriului administrat.
La același termen, instanța a pus în discuție excepția lipsei procedurii prealabile în prezenta cauză, în raport de dispozițiile art.137 Cod pr.civilă.
Curtea de APEL PITEȘTI - prin sentința nr.52/F-C/04.03.2009 a respins acțiunea reclamantei, pentru lipsa procedurii prealabile, în temeiul art.7 din Legea nr.554.2004-R, coroborată cu dispozițiile OUG nr.214/1999.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin aceea că, în mod greșit, s-a apreciat inexistența procedurii prealabile, deși, s-a făcut o asemenea dovadă.
Înalta Curte de Casație și Justiție B - prin decizia nr.3145/19.06.2009, a admis recursul, a casat hotărârea și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivația că, deși, art.6 alin.2 din OUG nr.214/1999 - precizează că împotriva deciziei comisiei se poate face plângere la instanța de contencios administrativ, acest text legal nu prevede și obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, ci doar arată ce instanță este competentă să soluționeze cauzele cu acest obiect.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de APEL PITEȘTI, sub nr-.
Examinând acțiunea prin prisma probatoriului administrat și în raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, curtea reține că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Astfel, prin cererile înregistrate sub nr.596/2006 și nr.6215/2006, petenta a solicitat Ministerului Justiției - prin Comisia constituită în acest scop - constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă pentru tatăl său - - născut la data de 2.09.1910 în - I și decedat la 09.01.1980, dar și pentru sine.
Cererile au fost întemeiate pe dispozițiile OUG nr.214/1999-R și în acestea se arată că tatăl său a fost strămutat din localitatea, județul C, în localitatea Pitești, județul A, fiind internat într-o colonie. Același lucru s-a întâmplat și cu familia acestuia, fiind obligată să părăsească localitatea de domiciliu și să se stabilească în orașul Pitești.
Drept dovadă a celor susținute, reclamanta a depus la dosar copii de pe actele de stare civilă ale sale și tatălui său (27-28), declarații de martor (33,66, 145), adrese de la CNSAS, Arhivele Naționale C și Direcției Instanțelor Militare (102, 104), Primăria (197-199).
Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, prin decizia nr.6215/2006/10.04.2008 și respectiv nr.596/2006/10.04.2006, a respins cu unanimitate de voturi cererile reclamantei, atât pentru tatăl său, cât și pentru sine.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, comisia, concluzionând în baza actelor existente la dosar, a constatat că tatăl petentei nu a fost strămutat sau că ar fi avut domiciliul obligatoriu, că a fost privat de libertate ori că ar fi fost supus vreunei măsuri administrative abuzive luate de organele fostei miliții sau securității, în sensul art.3 lit.a, c) și d) din OUG nr.214/1999, ci documentele atestă doar că acesta a părăsit comuna, împreună cu întreaga familie, ducându-se la Pitești, fără a exista vreo referire la internarea într-o colonie de muncă, fie a tatălui, fie a vreunui membru al familiei sale.
De asemenea, CNSAS, prin adresa P/4747/23.10.2007, a transmis că nu s-au găsit documente care să ateste faptul că numitul a fost privat de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări.
Atât în referatul transmis de Arhivele Județului C, cât și în declarațiile martorilor se vorbește despre "părăsirea localității", fără a se specifica existența vreunui act administrativ abuziv.
Ca atare, Comisia, constatând inadvertența dintre declarațiile martorilor și celorlalte înscrisuri oficiale, nu le-a putut accepta drept probe concludente, în sensul dispozițiilor art.3 din OUG nr.214/1999.
În ceea ce o privește pe petentă, de asemenea, din înscrisurile depuse la dosar, Comisia nu a putut reține dovedirea calității de luptător în rezistența anticomunistă ori că a fost supusă vreunei măsuri administrative abuzive indicate în textul de lege.
Prin prezenta acțiune, reclamanta contestă deciziile Comisiei, fără expune motivele pentru care atacă aceste decizii, precizând că va depune probe în susținerea temeiniciei solicitărilor sale.
Însă, și pe parcursul soluționării prezentei contestații, reclamanta depune aceleași copii de pe înscrisurile avute în vedere de către comisie, astfel că situația de fapt reținută de acesta a rămas neschimbată.
Or, pornind de la temeiul legal, în baza căruia au fost formulate cererile de către reclamantă, respectiv OUG nr.214/1999-R, se reține că, într-adevăr, calitatea de luptător în rezistența anticomunistă se recunoaște numai persoanelor care au fost condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive, în perioada 6.03.1945-14.12.1989.
Art.3 al aceluiași act normativ, statuează, limitativ, măsurile administrative abuzive luate de organele fostei miliții sau alte organe, ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile prevăzute la art.2 alin.1), printre care stabilirea de domiciliu obligatoriu, strămutarea în altă localitate și privarea de libertate în locuri de deținere ori pentru cercetare.
Reclamanta a susținut că măsura abuzivă luată față de tatăl său și familia sa constă în "strămutarea în altă localitate" respectiv din, județul C, în Pitești, județul
Însă, nici din depozițiile martorilor, nici din înscrisurile provenind de la organele abilitate, nu se poate concluziona că împotriva numitului s-a luat o asemenea măsură, ci doar că acesta a părăsit localitatea de baștină, în anul 1949-1950 (67,105), împreună cu familia.
Certificatele aflate la 197-199, provenind de la Primăria Comunei, județul C, dovedește că acesta s-a stabilit în această localitate, venind din D de Sud - comuna, județul, iar nu că a fost obligat să-și schimbe, forțat, domiciliul din această localitate de domiciliu, în orașul Pitești.
De asemenea, în ceea ce o privește pe reclamantă, nici aceasta nu a făcut dovada calității de luptător în lupta anticomunistă ori că a fost obligată să plece din localitatea de domiciliu, printr-o măsură administrativă abuzivă, pentru a putea beneficia de drepturile stipulate de actul normativ sus-menționat, în caz contrar, aceasta nu se poate prevala, în considerarea suferințelor rudelor sale, de obținerea unor facilități, sub acest aspect.
Prin urmare, în mod corect, Comisia a apreciat asupra cererilor acesteia.
Față de cele ce preced, curtea, în temeiul OUG nr.214/1999 și Legii nr.554/2004-R, urmează să respingă acțiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta, domiciliată în Pitești, str.-.- nr.7, jud.A, împotriva pârâtei COMISIA PENTRU CONSTATAREA CALITĂȚII DE LUPTĂTOR ÎN REZISTENȚA, cu sediul în B,-, sector 5.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 decembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red.IB/03.12.2009
EM/4 ex.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu