Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2195/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 2195
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Magdalena Fănuță
JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuentul împotriva sentinței nr.2075 din data de 27 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj și împotriva deciziei nr.551 din data de 04.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA.
La apelul nominal au lipsit revizuentul și intimații - SRL, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C și
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier care învederează netimbrarea cererii de revizuire.
Curtea invocă din oficiu excepția netimbrării cererii de revizuire formulată de revizuentul.
CURTEA:
Asupra cererii de revizuire de față;
Prin sentința nr. 2075/27 octombrie 2008 a Tribunalului Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților - SRL, Consiliul Local al Municipiului C, Primăria Municipiului C și
În motivare instanța a reținut că din cuprinsul sentinței nr.4554 din 26 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- rezultă că instanța a soluționat anterior cererea aceluiași reclamant, având obiect si cauză identice.
Astfel prin sentința nr.4554/26 noiembrie 2007 s-a respins irevocabil prin menținerea soluției prin Decizia nr.776/18.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, cererea reclamantului având ca obiect constatarea legalității Hotărârii nr.51 din 31.03.1998 emisă de C și validată de Prefectura D prin referatul nr.-/1998, legalitatea Dispoziției nr. 892/22.04.1998 emisă de Primăria C, legalitatea Ordinului de repartizare nr.16569/22.04.1998 emis de Primăria
Întrucât s-a apreciat că există triplă identitate de obiect, cauză și părți, în temeiul dispozițiilor art.1201 Cod civil, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat și a fost respinsă acțiunea pe fond.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 02.12.2008 reclamantul.
Prima critică a recurentului se referă la faptul că, datorită nedepunerii întâmpinării în termenul legal, prev. de art. 1181alin. 2 Cod pr. civilă, aceștia nu mai aveau dreptul să ridice excepții în cauza de fond.
Curtea constată că, la termenul din 27 octombrie 2008 pârâții Consiliul Local al Mun. C și Primăria Mun. C, prin reprezentantul legal, au invocat excepția autorității de lucru judecat, depunând în acest sens la dosar hotărâri judecătorești.
În consecință, indiferent de formularea sau nu a întâmpinării de către pârâți, aceștia puteau invoca oricând excepția autorității de lucru judecat, astfel încât în mod legal instanța a analizat această excepție.
Cea de a doua critică, referitoare la neîndeplinirea condițiilor autorității de lucru judecat datorită faptului că nu există identitate de părți, obiect și cauză cu dosarul nr-, Curtea a apreciat că este nefondată.
Împotriva sentinței nr.2075 din data de 27 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj și împotriva deciziei nr.551 din data de 04.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA, a formulat cerere de revizuire revizuentul, pe care însă nu a timbrat-o cu timbru fiscal și timbru judiciar.
Potrivit art.11 din Legea 146/1997, s-a pus în vedere revizuentului să timbreze recursul cu timbru fiscal de 10 lei.
Revizuentul nu a satisfăcut cerințele fiscale, astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 3 din nr.OG 32/1995, modificată pin Legea 123/1997, s-a pus în vedere revizuentului, să achite timbru judiciar de 0,15 lei.
Întrucât nu a plătit această taxă, este incidentă sancțiunea anulării cererii conform dispozițiilor art. 9 din nr.OG32/1995, modificată prin Legea nr.123/1997.
Față de cele de mai sus, urmează a se anula ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuentul împotriva sentinței nr.2075 din data de 27 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj și împotriva deciziei nr.551 din data de 04.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuentul împotriva sentinței nr.2075 din data de 27 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj și împotriva deciziei nr.551 din data de 04.02.2009, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CRAIOVA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn./2ex/ 06 Mai 2009
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță, Doina Ungureanu