Anulare act administrativ fiscal. Decizia 224/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 224
Ședința publică din data de 10 februarie 2010
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, Cod poștal -, Județ D și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, sector 6, corp A, nr. 294, Cod poștal -, împotriva sentinței nr.705 din 02 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul - reclamant cu domiciliul ales la. AV., str. - -,. 23,. C,. 28, Cod poștal -, Județ D, intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ
Cererile de recurs sunt scutite de plata taxei de timbru. La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile: recurenții pârâți Ministerul Finanțelor Publice prin direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Fondului pentru Mediu B, intimatul reclamant și OG intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursului sunt la primul termen de judecată, motivate, scutite de plata taxei de timbru, iar prin intermediul Compartimentului Registratură s-a depus la dosar de intimatul reclamant o OG întâmpinare vizată și înregistrată la instanță sub nr. 1709/04.02.2010.
Curtea invocă excepția inadmisibilității acțiunii și verificând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată, rămânând în deliberare pronunță următoarea decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița -Secția Comercială și de Contencios Administrativ sub nr. 4150/120/22.09.2009, reclamantul a OG chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice P și Administrația Fondului pentru Mediu, pentru obligarea lor la restituirea sumei de 3.260 lei, achitată cu titlul de taxă de poluare pentru autoturismul marca Opel, cu nr. de înmatriculare DB - 07 -.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat a achiziționat autoturismul second-hand marca Opel, cu nr. de înmatriculare DB - 07 - dintr-un stat membru al Uniunii Europene, obligat fiind la plata taxei de poluare în baza OUG nr. 50/2008.
Reclamantul a susținut că această taxă contravine reglementărilor Uniunii Europene acceptate și de România prin Tratatul CE semnat la 01.01.2007 care prevede că pentru autoturismele a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 01.01.2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă, taxa specială nu se mai datorează și respectiv art. 110 (exarticolul 90 par. 1) din același Tratat, prin care se statuează faptul că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne sau de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În aprecierea reclamantului, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a acestor dispoziții.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D pentru Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca nelegală și netemeinică; se arată că taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, în baza acestei ordonanțe fiind emisă HG nr. 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, prin care se reglementează procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și taxa de poluare; se susține că, prin aceste reglementări, legiuitorul a dispus numai restituirea diferenței dintre cele două taxe (cea achitată în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008) și nu restituirea integrală a taxei.
S-a mai arătat că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului și nu instanțelor judecătorești.
Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului, având în vedere că obiectul acțiunii este restituirea unei sume achitate în prealabil în temeiul legii, iar acesta nu poate fi soluționat de instanța de contencios administrativ care este chemată să cenzureze acte administrative emise de autorități publice.
Pe fondul acțiunii, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând că sistemul de impozitare impus de prevederile OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule nu este contrar dreptului comunitar, fiind compatibil cu prevederile art. 90 din Tratatul CE, neavând efecte discriminatorii cu privire la autoturismele second-hand.
Prinsentința nr. 705 din 02 noiembrie 2009 Tribunalul Dâmbovițaa respins excepția invocată de Administrația Fondului pentru Mediu, privind inadmisibilitatea acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantul OG, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice D, Administrația Finanțelor Publice P, și Administrația Fondului pentru Mediu, a obligat pârâții la plata sumei de 3.260 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda aferentă calculată până la data restituiri efective și la 689,3 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției invocată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, de inadmisibilitate a acțiunii, respingând-o apreciind-o ca nefondată, întrucât organul fiscal a stabilit taxa prin decizia de calcul nr. 2994/16.03.2009 ce constituie titlu de creanță în baza căruia s-a încasat taxa de poluare, consecințele emiterii acestei decizii putând fi cenzurate de instanța de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că, într-adevăr, în speță sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 28 din Tratatul UE versiunea consolidată, Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. În conformitate cu art. 30 și 31 din Tratat, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal.
Tribunalul a coroborat aceste prevederi cu dispozițiile art. 110 (exarticolul 90 par.1) din Tratatul Uniunii Europene, versiunea consolidată, care precizează în mod expres că nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, Curtea de Justiție Europeană, pronunțându-se în acest sens în cauza Weigel (2004), atunci când a statuat că obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Mai mult, prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originară și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Aceeași decizie a stabilit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
De la 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene și potrivit art. 148 din Constituție, ca urmare a aderării la Uniune, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art. 3 alin 2 și art. 9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece ordonanța de urgență a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin 1), rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin 1).
Judecătorul național, ca și judecător comunitar, are competența, atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 (exarticolul 90 par.1) din Tratat, să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 110 (exarticolul 90 par.1) din Tratat, s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Revenind la prevederile OUG nr. 50/2008, tribunalul a reținut că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Această reglementare este contrară art. 110 (exarticolul 90 par.1) din Tratatul Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pentru aceste considerente tribunalul a constatat că suma plătită de reclamat cu titlul de taxă de poluare nu este datorată, astfel că trebuie restituită.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor PubliceșiAdministrația Fondului pentru Mediucriticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice D pentru Ministerul Finanțelor Publice, critică hotărârea pronunțată de prima instanță,ca fiind nelegală și netemeinică, susținând în esență că prin Ordonanța nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, act normativ intrat în vigoare la data de 01 iulie 2008.
Mai susține recurenta că potrivit art. 11 s-a instituit temeiul pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule în cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule.
În baza acestei ordonanțe a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, prin care se reglementează procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa specială pentru autoturisme și taxa de poluare (capitolul VI, secțiunea 1, art. 6 din Anexa).
Învederează instanței faptul că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2 din Constituție și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului nu și instanțelor judecătorești, taxa de poluare fiind prevăzută într-un act normativ a cărei constituționalitate a fost stabilită prin decizia Curții Constituționale nr. 802/2009, potrivit căreia obligația Statului Român este de a asigura un cadru legislativ adecvat pentru exercitarea dreptului la un mediu sănătos, fapt realizat prin OG nr. 50/2008, astfel încât greșit a fost admisă acțiunea și a obligat recurenta la restituirea taxei de poluare.
Se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul desființării ei, iar pe fond respingerea acțiunii.
Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, în recursul formulat a criticat sentința pronunțată de prima instanță ca fiind nelegală și netemeinică prin aceea că a fost dată fără temei legal - art. 304 pct. 9.pr.civ, arătând într-un prim motiv de recurs că, în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii ce a invocat-o, deoarece necontestarea în termen de 30 de zile a titlului de creanță, reprezentat de decizia de calcul a taxei de poluare, atrage decăderea persoanei din dreptul de a contesta ulterior taxa, în speță recurentul necontestând decizia de calcul ce i-a fost emisă.
Printr-un alt motiv de recurs arată că, în mod greșit prima instanță a constatat că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare și că taxa trebuie restituită.
Arată recurenta că, OUG nr. 50/2008 a instituit o nouă taxă, în acord cu principiile comunitare, care se plătește începând cu 01.07.2008, reclamantul achitând
această taxă, care este conformă cu legislația europeană și acest act normativ a fost acceptat de Comisia Europeană ca fiind perfect compatibil cu aguis-ul comunitar, astfel încât taxa de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 nu poate fi caracterizată ca fiind contrară art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. o taxă de poluare nu poate fi asimilată nici cu una vamală și nici cu o restricție cantitativă la import.
Susține recurenta că în forma publicată în aprilie 2008, OUG nr. 50/2008 stabilește, prin prevederile sale, măsuri care corespund pe deplin prevederilor art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, taxa fiind neutră din punct de vedere fiscal, Comisia Europeană acceptând principiile ultimei formule de calcul a taxei auto propusă de Guvern, în care emisiile sunt luate în considerare la taxarea mașinilor Euro 4 și Euro 3, iar pentru autovehicule noi, cu o durată lungă de folosire, sunt calculați coeficienți mai mari decât pentru mașinile vechi criteriul principal de calcul fiind însă emisiile poluante, Comisia Europeană recunoscând că taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 corespunde normelor comunitare.
Mai mult arată recurenta, procedura demarată de Comisia Europeană împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009, urmare faptului că noua reglementare era compatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Comisia Europeană necontestând niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, nici Curtea Europeană de Justiție a și nici Comisia Europeană nu au considerat vreodată că taxa specială de primă înmatriculare este nelegală, că încalcă tratatele comunitare sau nu ar trebui plătită.
De asemenea, mai arată că pentru aplicarea art. 90 din Tratatul CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărare pe loc, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză, sub acest aspect, consideră că reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte fără dubiu că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care acesta și-a achiziționat autoturismul.
În această privință, precizează că, CJCE a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecăruia dintre acestea, susținând că dintr-o jurisprudență constantă a Curții rezultă că, pentru ca un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu art. 90 din Tratatul CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip.
Pe de altă parte, compatibilitatea cu art. 90 din Tratatul CE a unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale presupune ca proprietarul unui astfel de vehicul să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea unui mod de calcul forfetar în cazul acestui vehicul cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare
superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
OGAnalizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art. 3041.pr. civ. Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 137.pr. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 5275/24.02.2009, urmare a cererii reclamantului, din aplicarea elementelor de calcul prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, a rezultat taxa de poluare pentru autovehicule în sumă de 3260 lei (fila 7, dosar fond).
În cuprinsul acestei decizii se menționează că aceasta poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, sub sancțiunea decăderii, potrivit art. 207 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, la organul fiscal competent, potrivit art. 209 alin.1 din același act normativ. Potrivit art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Codul d e procedură fiscală, art. 206 prevede forma și conținutul contestației. Astfel, în alineatul 1 se arată: contestația se formulează în scris și va cuprinde: a) datele de identificare a contestatorului; b) obiectul contestației; c) motivele de fapt și de drept; d) dovezile pe care se întemeiază; e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calității de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii. Conform alineatelor 2 și 3 ale aceluiași articol, obiectul contestației îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise de organul fiscal în titlul de creanță sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepția contestației împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal. Contestația se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat și nu este supusă taxelor de timbru. Potrivit art. 207 Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ontestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii. Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii. În cauza de față se constată că Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 5275/24.02.2009 a fost comunicată reclamantului cel mai târziu la data de 05.03.2009, întrucât acesta a achitat suma stabilită cu chitanța nr. - din 05.03.2009 (fila 6, dosar fond).
Ulterior, la data de 23.07.2009 reclamantul solicită P restituirea taxei de poluare, cerere la care primește răspuns cu adresa nr. 18962/3.08.2009 (fila 19, dosar fond). În primul rând se poate constata faptul că reclamantul putea contesta decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule în termen de 30 de zile, deci până la data de 05.04.2009, or acesta a înțeles să solicite restituirea acestei taxe apreciind că nu o datorează, abia la data de 23.07.2009, contestația sa fiind tardivă. Pe de altă parte, cererea reclamantului nu avea forma și conținutul prevăzut de lege, astfel că nu a putut fi calificată ca și o contestație fiscală și înregistrată ca atare în vederea analizării de către instituția ierarhic superioară. Or, în condițiile în care reclamantul nu a respectat procedura prealabilă astfel cum aceasta este reglementată în Codul d e procedură fiscală, deși Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr. 5275/24.02.2009 prevedea expres termenul și modalitatea de contestare, acțiunea reclamantului privind restituirea acestei taxe este inadmisibilă. Pentru aceste considerente și în temeiul art. 3041și 312.pr. civ. Curtea va admite recursurile, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va admite excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu, și va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, Cod poștal -, Județ D și ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, sector 6, corp A, nr. 294, Cod poștal -, împotriva sentinței nr.705 din 02 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimatul - reclamant cu domiciliul ales la. AV., str. - -,. 23,. C,. 28, Cod poștal -, Județ D și intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în P,-, Cod poștal -, Județ D și în consecință:
Modifică în tot sentința nr. 705 din 02 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Admite excepția de inadmisibilitate a acțiunii.
Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
-
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.DF/CMF
6 ex./26.02.2010
dos.fond - - Tribunal
jud.fond -
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
