Anulare act administrativ fiscal. Sentința 227/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR. 227/

Ședința publică din 23 decembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iustinian Obreja Manolache

Grefier - - -

S-a luat în examinare acțiunea de contencios administrativ promovată de reclamanta -, domiciliată în I,-, --5,. A,. 3,. 1, județul I, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru atestarea calității de beneficiar al indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți, cu sediul în B,-, sector 1, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 15.12.2008, susținerile părții prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.

Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a se da părților posibilitatea să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, 23.12.2008.

Curtea de Apel,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la nr. 398/45/29.06.2007, reclamanta - a chemat-o în judecată pe pârâta Comisia pentru atestarea calității de beneficiar al indemnizației pentru activitatea de liber profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din cadrul Ministerului Culturii și cultelor, solicitând, potrivit precizărilor de la fila 8 din dosarul nr-, anularea hotărârii nr. 193/6.06.2007 emisă de pârâta Comisia pentru atestarea calității de beneficiar al indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți și obligarea acesteia să emită o altă hotărâre prin care să ateste calitatea reclamantei de beneficiară a indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți, începând din iunie 2007.

A arătat reclamanta că a depus dosarul complet, astfel cum este prevăzut de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 109/2005, inclusiv adeverința prevăzută de art. 6 alin. 1, pârâta refuzând eliberarea actului solicitat întrucât adeverința ar fi fot emisă în baza unor declarații autentificate de organul abilitat al statului - notarul public -, sub sancțiunea prevăzută de art. 292 Cod penal, motivație ce excede însă cadrului legal stabilit de legea specială, astfel încât a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul anulării Hotărârii nr. 193/06.06.2007 emisă de pârâtă.

Ministerul Culturii și Cultelor, prin întâmpinare, a invocat prematuritatea cererii de chemare în judecată, întrucât reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 109/2005, de contestare a hotărârii în litigiu în termen de 60 zile de la comunicare și nici pe cea prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

A invocat, de asemenea, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, Comisia constituită în temeiul Legii nr. 109/2005 fiind emitenta actului contestat, trebuind să figureze ca pârâtă în cauză ca subiect de drept administrativ cu deplină legitimitate procesuală, prezența Ministerul Culturii și Cultelor în cauză fiind nejustificată.

La termenul de judecată din data de 05.11.2007 reclamanta a susținut că nu se judecă și cu Ministerul Culturii și Cultelor, ci doar cu emitenta actului administrativ, Comisia pentru atestarea calității de beneficiar al indemnizației pentru activitatea de liber profesionist a artiștilor interpreți și executanți.

Pârâta a depus documentația ce a stat la baza refuzului de acordare a indemnizației solicitate de reclamant, prin precizările depuse la dosar invocând dispozițiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 109/2005, care stipulează expres că atestarea calității de beneficiar al indemnizației prevăzută de text se face cu acte oficiale eliberate de Societatea Română de Radio, Societatea română de Televiziune, sau de orice altă instituție cu care artiștii au avut colaborări, comisia neputând accepta acte ce exced acestui cadru legal, respectiv declarațiile notariale depuse de reclamant prin care invocă, sub sancțiunea răspunderii penale pentru fals în declarații, faptul că a avut contracte de colaborare ca solist instrumentist cu o serie de restaurante din I, prin.

Prin sentința civilă nr. 21/CA/04.02.2008, Curtea de Apel Iașia respins acțiunea reclamantei -, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Iașia reținut că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 109/2005 privind instituirea indemnizației pentru activitatea de liber profesionist a artiștilor interpreți sau executanți din România, prevăd expres că aceștia beneficiază de indemnizație la îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

a) au vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa 3 la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare;

b) au realizat o perioadă de activitate artistic-interpretativă de minimum 10 ani;

c) realizează venituri nete lunare sub nivelul pensiei medii anuale pentru limita de vârstă și stagiul complet de cotizare din sistemul public de pensii, comunicată Institutului Național de Statistică, aferentă anului anterior acordării indemnizației".

S-a mai reținut că art. 6 din aceeași lege, prevede metodologia atestării perioadei în care artiștii au prestat efectiv o activitate artistic-interpretativă, în sensul că aceasta se reconstituie pe baza actelor oficiale eliberate de către Societatea Română de Radio, Societatea Română de Televiziune, precum și de orice altă instituție publică sau persoană juridică de profil la care artiștii interpreți sau executanți liber-profesionist au prestat activități în regim de colaborare, aceste instituții având obligația de a pune la dispoziția solicitanților documentele care pot dovezi desfășurarea unei activități artistic-interpretative.

A constatat instanța că reclamanta a depus doar adeverința nr. 791/22.03.2007 (fila 41 dosar), ce evocă intervalul cuprins între 1981-1992 în care reclamanta a avut contract civil de colaborare cu Restaurantul "" de pe raza municipiului I, fiind emisă în baza declarației notariale nr. 525/09.03.2007, aflată la fila 31 dosar, în care numiții și - declară sub sancțiunea prevederilor Codului penal, că au cunoștință despre contractele de colaborare încheiate de reclamantă, ca solist al - Filiala I, cu restaurantele respective.

A mai reținut instanța că reclamanta nu a probat în cauză îndeplinirea obligației ce îi revenea prin lege, de a solicita instituțiilor cu care a colaborat, emiterea dovezilor "oficiale" pe care acestea aveau obligația să i le elibereze și nici eventualitatea unui refuz nejustificat al acestora în îndeplinirea prestației la care erau obligați, în condițiile în care textul art. 6 nu stipulează și posibilitatea dovedirii prin orice mijloace de probă a perioadelor lucrate, situație în care în mod legal pârâta a refuzat includerea în calculul perioadei de activitate artistic-interpretativă a intervalului probat doar prin declarațiile notariale ale unor persoane fizice.

În același timp din atestatele de liber profesionist depuse la dosar, rezultă că reclamanta este născută la 21.11.1963, fiind în vârstă de 45 ani la data promovării cererii ce face obiectul cauzei, în condițiile în care vârsta de pensionare prevăzută de anexa 3 la care face trimitere art. 5 lit. a din Legea nr. 109/2005 era în anul 2007 la femei de 58 de ani.

Cum una din condițiile cumulative de acordare a indemnizației în litigiu o constituie atingerea de artistul liber profesionist, a vârstei de pensionare din sistemul public de pensii, condiție pe care reclamanta o îndeplinește abia peste aproximativ 15 ani, rezultă că oricum problema stabilirii vechimii în activitatea artistică a reclamantei se pune la momentul împlinirii de acesta a condiției prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 109/2005, funcție de exigențele impuse de actul normativ aplicabil la data respectivă.

Prin decizia nr. 2536/18.06.2008, pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta - împotriva sentinței nr. 21/CA/04.02.2008 a Curții de Apel Iași, sentință pe care a casat-o, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că situația de fapt dedusă judecății nu a fost stabilită în mod complet, că au fost ignorate apărările reclamantei privind perioadele de timp în care se păstrează dovezile în arhive, că nu s-a făcut o corectă aplicare a art. 6 din Legea nr. 109/2005, că nu s-a analizat existența situațiilor în care completarea documentelor oficiale se poate face inclusiv prin declarații notariale.

S-a mai constatat că instanța de fond s-a pronunțat asupra unui aspect de legalitate și temeinicie a actului atacat, pe care nu l-a pus în dezbaterea contradictorie a părților, respectiv îndeplinirea condiției de vârstă de către reclamantă, și că nu a analizat dovezile depuse de aceasta privind eventualele boli profesionale, ce fac posibilă încadrarea în dispozițiile derogatorii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 109/2005.

Ca urmare a casării sentinței nr. 21/CA/04.02.2008 cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași la nr-.

Instanța, în rejudecare, examinând actele și lucrările dosarului reține următoarele:

Reclamanta - este cetățean român, născut la data de 21.01.1963, în localitatea Focuri, județul

Din declarația autentificată prin încheierea nr. 525/09.03.2007 de Biroul Notarului Public Frost din I (fila 49 din dosarul nr-) și din adeverința nr. 791/22.03.2007, emisă de (fila 6 din dosarul depus de Ministerul Culturii și Cultelor), reiese că reclamanta - a realizat o activitate artistic-interpretativă în perioadele 01.12.1981-31.12.1992 și 01.07.1994-31.12.1995 în care a avut contracte de colaborare cu Restaurantul I și Restaurantul din

Din adresa nr. -/05.04.2007, emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I (fila 8 din același dosar), precum și din certificatul de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local nr. -/28.03.2007 (fila 9) rezultă că la data de 05.04.2007 reclamanta nu era înregistrată în evidențele fiscale cu venituri impozabile.

Se mai constată, de asemenea, că din fișa de semnalare nr. 34/26.03.2007 (fila 10), emisă de medicul specialist în medicina muncii din cadrul Spitalului Universitar de Urgență B reiese că reclamanta suferă de conjunctivită alergică, rinită alergică și varice ale membrelor inferioare cauzate de produse de machiat, fum de țigară, fum și ortostatism prelungit care au acționat asupra acesteia în perioada în care și-a desfășurat activitatea de solist vocal.

Reclamanta - s-a adresat Comisiei pentru atestarea calității de beneficiar al indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți solicitând să se constate că în intervalul 01.12.1981-31.12.1992 și 01.07.1994-31.12.1995 a desfășurat activitate artistic-interpretativă în regim liber-profesionist, însă Comisia, prin hotărârea nr. 193/06.06.2007 (filele 3-5 din dosarul nr-), a respins solicitarea, reținând că nu poate lua în considerare declarațiile notariale.

Curtea constată, în baza probelor prezentate mai sus și a dispozițiilor art. 6 alin. 3 din Legea nr. 109/2005 potrivit cărora dovada activității artistic-interpretative sau a atestării se poate face cu orice mijloc de probă prevăzut de lege, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din același act normativ pentru a se reține că reclamanta - a desfășurat activitate artistic-interpretativă în regim liber-profesionist și că are dreptul la o indemnizație corespunzătoare.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 109/2005, de indemnizația pentru activitatea artistic-interpretativă beneficiază, indiferent de vârstă, și artiștii interpreți sau executanți liber-profesioniști care, urmare a unei boli profesionale, nu au mai putut desfășura activitatea artistică și care dovedesc această situație, precum și faptul că au realizat o perioadă de activitate artistic-interpretativă în regim de liber-profesionist de minimum 5 ani.

În speță, reclamanta, deși nu are vârsta standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 3 la <LLNK 12000 19 10 201 0 17>Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, a desfășurat o activitate artistic-interpretativă mai mare de 5 ani, între 01.12.1981-31.12.1992 și 01.07.1994-31.12.1995, nu realizează venituri și suferă de boli profesionale apărute în timpul exercitării ocupației de solist vocal, certificate de medicul specialist în medicina muncii.

Prin urmare, Curtea constată că situația reclamantei se încadrează în dispozițiile derogatorii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 109/2005, având dreptul la indemnizația pentru activitatea artistic-interpretativă pe care a desfășurat-o între 01.12.1981-31.12.1992 și 01.07.1994-31.12.1995 în regim de liber-profesionist.

Față de cele ce preced, Curtea va admite acțiunea, va anula hotărârea nr. 193/06.06.2007, emisă de pârâta Comisia pentru atestarea calității de beneficiar al indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți și o va obliga pe pârâtă să emită o hotărâre prin care să ateste calitatea reclamantei - de beneficiară a indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți, începând din iunie 2007.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

Hotărăște:

Admite acțiunea formulată de reclamanta -, domiciliată în I,-, --5,. A,. 3,. 1, jud. I, în contradictoriu cu pârâta Comisia pentru atestarea calității de beneficiar al indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți, cu sediul în B,-, sectorul 1.

Anulează hotărârea nr. 193/6.06.2007 emisă de pârâta Comisia pentru atestarea calității de beneficiar al indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți.

Obligă pe pârâtă să emită o hotărâre prin care să ateste calitatea reclamantei - de beneficiară a indemnizației pentru activitatea de liber-profesionist a artiștilor interpreți sau executanți, începând din iunie 2007.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 23.12. 2008.

Președinte

--- -

Grefier

- -

și tehnoredactat:, 4 ex.

Președinte:Iustinian Obreja Manolache
Judecători:Iustinian Obreja Manolache

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 227/2008. Curtea de Apel Iasi