Anulare act administrativ fiscal. Sentința 227/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr.227
Ședința publică de la 21.01.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Grecu Gheorghe G
GREFIER - - -
...
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 07.01.2009, când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea 14.01.2009 și apoi la 21.01.2009, când a pronunțat următoarea sentință:
CURTEA,
Asupra acțiunii civile de față, în temeiul art.256 cpc.
Prin acțiunea înregistrată la data de pe rolul acestei instanțe, la data de 16.10.2007, sub nr.7226/2, reclamantul, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și SC SA Podari, în temeiul legii contenciosului administrativ a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie revocat în parte "Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria - nr.2288, emis la data de 17.03.1999 de pârâtul minister, pentru pârâta societate comercială, în temeiul dispozițiilor HG 834/1991. precizează reclamanta că înțelege să solicite anularea în parte a actului administrativ anterior arătat, în sensul diminuării suprafeței de 338.005,294 mp, precizat în titlu cu suprafața de 3.104 mp teren aferentă imobilului al cărui proprietar este Fabrica de Cutii "Podari.
În motivarea cererii, timbrată în condițiile legii cu taxele judiciare de timbru și timbru judiciar mobil, reclamantul arată că la data de 15.03.1999 cu contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 480 la BNP din localitatea C, a dobăndit dreptul de proprietate asupra imobilului denumit generic "Fabrica Cutii " Podari format din trei corpuri de cladire cu mentiunea ca terenul aferent este proprietatea statului.
Pentru opozabilitate fata de terti a inregistrat imobilul mai sus mentionat in Registrul de si de pe linga Judecatoria Craiova sub nr.2238/15.03.1999 și a plătit impozitul pe clădiri la Primăria Podari.
La data de 08.08.2007 a inceput demersurile pentru intocmirea documentatiei cadastrale a imobilului si a formulat in acest sens o cerere la OCPI D pentru a afla situatia juridica a terenului aferent imobilului Fabrica de Cutii Podari. La data de 13.- i s-au eliberat in xerocopii urmatoarele documente: certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor (a carui anulare partiala a solicitato);documentele care au stat la baza emiterii acestui certificat, documente inregistrate sub numarul 591 din 24.02.1999.
Din continutul acestor documente reiese ca: la data de 24.02.1999 in temeiul HG 834 1991 SC SA Podari a solicitat testarea dreptului de proprietate și pentru suprafata de 3104 mp aferent imobilului Fabrica Cutii al cărui proprietar nu mai era. Art. 1 din HG 834/1991 preve e ca sub incidenta acestei hotarari intra - terenurile aflate in patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat si necesare desfasurarii activitatii conform obiectului lor de activitate.
Din contractele de vanzare cumparare pe care le-a atașat rezulta ca in data de 29.03.1996 imobilul mai sus mentionat s-a aflat in patrimoniul SC SA iar de la acea data ca urmare a vanzarii la licitatie publica de catre Administratia Finantelor Publice D, a intrat in patrimoniul SC F SRL, cu proces verbal de adjudecare ce a fost inregistrat in Registrul de si al Judecatoriei Craiova sub nr.17 250 08.11.1996.La data de 09.12.1997 SC SRL vinde acest imobil catre si cu contract de vinzare cumparare autentificat sub numarul 3022 la BNP.
La data de 15.03.1999 cum mai sus a mentionat a fost transmisa proprietatea asupra imobilului.
Toate aceste inscrisuri autentice prin care s-a transmis proprietatea au fost inregistrate in Registrul de al Judecatoriei Craiova si in toate aceste documente se precizeaza ca terenul aferent constructiei este proprietatea statului.
Din analiza acestei situati faptice rezulta clar ca la data depuneri documentatiei prevazute de RO 834 1991 SC SA nu indeplinea cea dea doua conditie prevazuta de art.l, in sensul ca nemaifiind proprietarul constructiei terenul aferent nu mai putea deservi pentru desfasurarea activitatii conform obiectului de activitate.
În drept au fost indicate Dispozitiile legii 554 2004 coroborate cu RO 834 1991 cu modificarile ulterioare.
In scop probator au fost atașate copia următoarelor documente:
-certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.2288 din data de 17.03.1999
documente OCPI - proces verbal de vecinatate
- situatie privind stabilirea terenurilor aflate in patrimoniul societatilor cu capital de stat
- schite cadastrale
- contract vanzare cumparare 480 15.03.1999
- plan amplasament si delimitare a corpului de proprietate Fabrica Cutii
- proces verbal adjudecare
- certificat sarcini imobil
- certificat de inregistrare fiscala.
- cerere nr.1781 07 22.08.2007 catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
- raspuns nr.- 10.09.2007 al aceleasi institutii.
Prin întâmpinare, pârâta SC a invocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale active în ce privește pe reclamant și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității și tardivității acțiunii și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În temeiul art.13 din Lg.554/2004, același pârât a atașat copia actelor care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat.
Prin încheierile din ședința publică de la 12.11.2008 au fost soluționate excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale active invocate de pârâți.
Curtea analizând și verificând actele și lucrările dosarului, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile în cauză, reține următoarele:
În ce privește excepția tardivității în temeiul art.137 cod pr.civ. va respinge excepția pentru următoarele considerente:
La 15.03.1999, reclamantul cu contractul autentificat sub numarul 480 la BNP din localitatea C, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului denumit generic "Fabrica " " Podari format din trei corpuri de cladire cu mentiunea ca terenul aferent este proprietatea statului
Pentru opozabilitate fata de terti acesta inregistrat imobilul mai sus mentionat in Registrul de si de pe linga JudecatoriaCsubnumarul 2238 15.03.l999 in 2001 publicitatea se facea prin Registru de neexistind sistemul de Carte Funciaraj și de asemenea a inregistrat si platit impozitul pe cladiri la Primaria Podari.
Reclamantul fiind tert fata de actul atacat, termenul de la care incepe sa curga dreptul de a introduce actiune este data inscrierii in cartea funciara deoarece efectul inscrierii in cartile funciare este opozabilitatea fata de terti.
Conform disp. art. 11 din /2004: "Cererile prin care se
solicita anularea unui act administrativ individual sau recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la data primirii raspunsului la plangerea prealabila sau, dupa caz data comunicarii refuzului, considerat nejustificat, de solutionare a cererii"; or așa cum rezultă din dovezi s-a adresat cu plângere, prealabilă pe 22.08.2007, a primit răspunsul pe 10.09.2007,și a formulat acțiune instanței de contencios pe 16.10.2007 în interiorul termenului de 6 luni.
Ca atare excepția invocată nu este întemeiată.
Pe fondul pricinii, Curtea reține următoarele:
În urma unor verificări la OCPI D, reclamantului i s-a comunicat că la data de 24.02.1999 in temeiul HG 834 1991 SC SA Podari a solicitat testarea dreptului de proprietate și pentru suprafata de 3104 mp aferent imobilului Fabrica Cutii al cărui proprietar nu mai era. Art. 1 din HG 834/1991 preve e ca sub incidenta acestei hotarari intra și terenurile aflate in patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat si necesare desfasurarii activitatii conform obiectului lor de activitate.
Or, din contractele de vanzare cumparare atașate la dosar, rezulta ca in data de 29.03.1996 imobilul mai sus mentionat s-a aflat in patrimoniul SC SA iar de la acea data ca urmare a vanzarii la licitatie publica de catre Administratia Finantelor Publice D, a intrat in patrimoniul SC F SRL, proces verbal de adjudecare ce a fost inregistrat in Registrul de si al Judecatoriei Craiova sub nr.17 250 08.11.1996.La data de 09.12.1997 SC SRL vinde acest imobil catre si cu contract de vinzare cumparare autentificat sub numarul 3022 la BNP.
La data de 15.03.1999 cum mai sus arătatm imobilul a fost în proprietatea reclamantului.
Toate aceste inscrisuri autentice prin care s-a transmis proprietatea au fost inregistrate in Registrul de al Judecatoriei Craiova si in toate aceste documente se precizeaza ca terenul aferent constructiei este proprietatea statului.
Din analiza acestei situati faptice rezulta clar ca la data depuneri documentatiei prevazute de RO 834 1991 SC SA nu indeplinea cea dea doua conditie prevazuta de art.l, in sensul ca nemaifiind proprietarul constructiei terenul aferent nu mai putea deservi pentru desfasurarea activitatii conform obiectului de activitate.
Rezultă fără putință de tăgadă, din probatoriul administrat că actul administrativ a cărei anulare parțială se solicită a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii acestuia și nu poate fi reținută culpa reclamantului în acest sens.
Pentru aceste considerente, pe fondul pricinii, Curtea va admite acțiunea astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității invocată de pârâți.
Admite acțiunea reclamantului, domiciliat în C,-, județ D, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu sediul în B,-, sector 3 și, cu sediul în -, județ D, în sensul anulării în parte certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria -, nr.2288/17.03.1999 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru pârâta SC SA Podari, prin diminuarea suprafeței de 334.005,294 mp precizată în titlu, cu suprafața de 3,104 mp teren aferent imobilului proprietate reclamant.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 21.01.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.GG
EF/5ex.
09.06.2009
Președinte:Grecu GheorgheJudecători:Grecu Gheorghe