Anulare act administrativ fiscal. Decizia 228/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 228/
Ședința publică din 11 martie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- - Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de SUCURSALA DE DISTRUBUȚIE ȘI FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE M-, cu sediul în M C,-, județul H împotriva sentinței nr. 3575/18.10.2006 a Tribunalului Harghita.
În lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
dezbaterilor și susținerile reprezentantei pârâtului-intimat, au fost consemnate în încheierea de ședință din 04.03.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată la 11.03.2008.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 3575/18 octombrie 2006 Tribunalului Harghita, dos. nr. 3454/2006, a fost respinsă excepția litispendenței invocate de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN H și s-a dispus respingerea acțiunii reclamantei M C în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 14.06.2006, se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat instanței să dispună anularea dispoziției nr. 486/2005 emisă de Președintele Consiliului Județean H cu consecința admiterii contestației împotriva sumelor și măsurilor stabilite și înscrise în titlul executoriu nr. 2/2005. În motivarea acțiunii, reține instanța de fond, reclamanta susține că chiar în condițiile în care există actul administrativ prin care i se impune plata pentru exploatarea drumurilor județene, respectiv Hotărârea nr. 39/2003 a Consiliului Județean H, acest act nu are incidență decât până la data de 16.08.2003, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 318/2003 care scutește de plată societatea de orice fel de obligație pentru terenurile ocupate de către capacitățile energetice. În acest sens, a învederat că deține licența pentru distribuirea energiei electrice pentru județul H, licență emisă de Autoritatea Națională de Reglementare din domeniul energiei.
Consiliul Județean H, se arată în continuare în considerentele hotărârii atacate, a solicitat prin întâmpinarea depusă la dosar respingerea acțiunii, invocând excepția litispendenței cu o altă cauză ce are același obiect, părți ce a fost introdusă la Curtea de Apel Brașov, iar pe fondul cauzei s-a arătat că asupra legalității Hotărârii Consiliului Județean cu nr. 39/2003 s-a pronunțat irevocabil Curtea de Apel Tg. - M prin decizia nr. 523/R/17.11.2004, în baza căruia s-a procedat la emiterea titlului executoriu nr. 2/2005 privind obligațiile de plată ale reclamantei pentru suma de 7.875.618.927 lei ROL cu titlu de creanță principală și accesorii. În cauză, pretinde pârâta, se află dreptul de uz asupra terenurilor pe care se află capacitățile energetice, cum ar fi stâlpii de susținere etc. și care se află în domeniul public al acestei autorități administrativ teritoriale, invocând dreptul de proprietate asupra drumurilor județene și implicit a zonei de siguranță a acestora potrivit Legii nr. 213/1998. În ce privește susținerea reclamantei, pârâta consideră nefondată susținând că dreptul de uz și servitute legală la care face referire reclamanta se referă la terenurile pe care aceasta poate să exercite activitățile în limitele prevăzute de art. 18 alin. 1 și 3 din Legea nr. 318/2003 în mod temporar și gratuit. Nici dispozițiile art. 37 alin. 4 din Legea nr. 318/2004, consideră pârâta, nu sunt incidente în cauză întrucât legiuitorul, în această dispoziție, se referă doar la terenurile care sunt la data adoptării legii în proprietatea publică a statului și nu la terenurile care au fost recunoscute și atestate ca făcând parte din domeniul privat al altor persoane fizice și juridice.
Instanța de fond a respins excepția litispendenței invocată, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 163 Cod procedură civilă întrucât cauza inițial înregistrată la Curtea de Apel Brașova fost recurată aflându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționare.
În ce privește fondul cauzei, instanța de fond reține, în considerentele aceleiași hotărâri că tarifele pentru utilizarea drumurilor județene din județul H au fost stabilite prin Hotărârea nr. 39/2003 adoptată de pârâta intimată, a cărei legalitate a fost confirmată prin decizia nr. 523/R/2004 a Curții de APEL TÂRGU MUREȘ.
Or, arată instanța de fond, titlul executoriu nr. 2/2005 a fost emis în baza acestui act și a OG92/2003. Prima instanță a înlăturat apărarea reclamantei în sensul că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 318/2003, respectiv a art. 16 alin. 8, aceasta ar fi scutită de plata tarifelor de utilizare a drumurilor județene. În continuare instanța de fond argumentează că trebuie făcută o distincție între servitutea legală de trecere și servitutea administrativă, aceasta din urmă fiind instituită în interes public, în favoarea unei autorități competente a efectua lucrări de interes public. În acest sens, instanța de fond conchide că nici dispozițiile art. 16 alin. 3, nici dispozițiile art. 18 nu pot constitui temei legal pentru a beneficia de scutire de la plata obligațiilor, instanța de fond invocând dispozițiile art. 24 Cod procedură fiscală, care prevede că scutirea de plata unor creanțe fiscale se face în modul reglementat de acest act normativ.
Față de această hotărâre, la data de 03.01.2007, a formulat recurs reclamanta MCs olicitând instanței ca, prin admiterea recursului, să admită acțiunea astfel cum a fost formulată. Prin motivele de recurs s-a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Harghita în soluționarea cauzei din perspectiva art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, reclamanta susține că hotărârea atacată este nefondată, opinând că în mod greșit aceasta a făcut trimitere la prevederile fiscale invocând că normele procedural fiscale se aplică doar în situația în care ar avea calitatea de debitor, calitate care, însă, reclamanta recurentă o din perspectiva dispozițiilor art. 16 alin. 3 și art. 18 alin. 3 din Legea nr. 318/2003. În continuare, reclamanta reiterează, în motivele de recurs, argumentele prezentate și în fața instanței de fond.
Prin decizia nr. 729/R/21 iunie 2007 Curții de APEL TÂRGU MUREȘ, dată în dos. nr-, a fost admis recursul reclamantei, a dispus casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Miercurea Ciuc. În considerente se arată că această soluție se impune în raport cu decizia prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a casat sentința nr. 142 F/CA/12.06.2006 a Curții de Apel Brașov, ce are același obiect, părți și cauză ca și acțiunea soluționată prin sentința nr. 3575/18.10.2006 a Tribunalului Harghita, prin hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind declinată competența de soluționare a cauzei înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Brașov în favoarea Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Într-adevăr, la data de 06.04.2006 reclamanta a formulat o cerere cu același conținut și în contradictoriu cu aceeași pârâtă la Curtea de Apel Brașov, formându-se astfel dosarul nr. 195/F/2006, instanță care prin sentința nr. 142/F/12.06.2006 a dispus declinarea competenței materiale în favoarea Curții de APEL TÂRGU MUREȘ.
În raport cu această hotărârea, instanța de recurs, așa cum s-a arătat mai sus Înalta Curte de Casație și Justiție, a casat hotărârea și a trimis cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Miercurea Ciuc având în vedere că sunt atacate acte de executare (decizia nr. 1034/20.02.2007).
Dar această decizie a instanței supreme a fost anulată de decizia nr. 3274/27.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost admisă contestația în anulare formulată de Consiliul Județean H, astfel că a casat sentința nr. 142/F/12.06.2006 a Curții de Apel Brașov și a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Harghita, secția de contencios administrativ. În esență, Înalta Curte, în considerentele acestei ultime decizii, opinează că este în competența materială a Tribunalului Harghita de a soluționa acțiunea formulată de reclamantă pe motiv că titlul executoriu nr. 2/2005 a fost contestat în procedura administrativă prevăzută de art. 175 Cod procedură fiscală, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 188 alin. 2 nr.OG 92/2003, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.
La data de 09.07.2007 Consiliul Județean, având în vedere aceste hotărâri judecătorești succesive, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 729/21.06.2007 a Curții de Apel Tg. - M, dos. nr-, contestație ce a fost admisă prin decizia nr. 1108/R/06.11.2007 de Curtea de Apel Tg. - M în prezentul dosar, dispunându-se anularea deciziei nr. 729/R/2007, casată hotărârea recurată și în rejudecarea recursului a admis excepția litispendenței dispunând reunirea cauzelor, respectiv a prezentei cauze cu cea aflată pe rolul Tribunalului Harghita. de menționat că această din urmă cauză reprezintă acțiunea formulată inițial la Curtea de Apel Brașov și în raport cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Harghita, respectiv prin decizia nr. 3274/27.06.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
celor două acțiuni, cu obiect, părți și cauză identice, a fost dispusă în favoarea instanței cu grad mai înalt, respectiv Curtea de Apel Tg. - M, întrucât la data soluționării contestației în anulare cauza aflată pe rolul Tribunalului Harghita era suspendată conform încheierii din 25.10.2007 ( 19, dos- a Tribunalului Harghita ) situație în care, având în vedere că era suspendat cursul judecății la această instanță, era firesc ca conexarea să se facă la dosarul aflat în stare de judecată.
Analizând actele de la dosar, având în vedere motivele de recurs invocate de recurenta M C, apărările intimatului pârât Consiliul Județean H, dar și actele procedurale succesive efectuate în cauză, respectiv hotărârile judecătorești adoptate în cauză, precum și principiul devolutiv al prezentei căi de atac extraordinare prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs reține următoarele:
În ce privește excepția necompetenței materiale, formulată de recurentă, instanța constată că această problemă de drept a fost tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3274/27.06.2007, care, e adevărat că în cauza conexată pe motiv de litispendență cu prezenta cauză, a indicat ca fiind competent Tribunalul Harghita.
Evident că sunt incidente dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevede că dezlegările date asupra problemelor de drept în hotărârile date în recurs, în caz de casare, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Astfel, decizia prin care a fost admisă contestația în anulare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost dată ca instanță de recurs, prin anularea deciziei inițiale și în judecarea recursului formulat de intimatul Consiliul Județean și chiar dacă privea cauza conexată prezentei, această decizie reprezintă o dezlegare de drept pentru instanța de recurs din prezenta cauză tocmai prin efectele deciziei nr. 3274/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așadar, instanța în prezenta cauză nu se va pronunța acestei excepții pe motiv că problema de drept, în ce privește competența materială a instanței competentă să soluționeze pe fondul cauzei, a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță de recurs.
În ce privește fondul cauzei, instanța de recurs reține că potrivit art. 16 alin. 3 din Legea nr.318/2003, aplicabilă la data emiterii actelor de executare contestate de reclamanta recurentă, "Drepturile de uz și de servitute au ca obiect utilitatea publica, au caracter legal, iar conținutul acestora este prevăzut la art. 18 și se exercita pe toată durata existenței capacității energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacități în funcțiune, reparatiei, reviziei, lucrărilor de intervenție în caz de avarie.".
Legea nr. 318/2003 nu explică ce se înțelege prin utilitate publică, dar, în contextul de față, prin acest concept se înțelege acel serviciu prin care se asigură alimentarea cu energie electrică a unui număr nedeterminat de consumatori în interesul satisfacerii necesităților acestora. Se poate deduce din această interpretare că se are în vedere, prin integrarea serviciului de distribuție a energie publică ca un serviciu de utilitate publică, un interes public.
Din acest motiv, legiuitorul a prevăzut la art. 16 alin. 8 din același act normativ că "Titularii de autorizații și licențe, beneficiari ai drepturilor de uz și de servitute asupra proprietății publice sau private a statului și a unităților administrativ-teritoriale, sunt scutiți de plata de taxe, impozite și alte obligații de plata, instituite de către autoritățile publice centrale și locale." Așadar, caracterul de utilitate publică a serviciului furnizat, în cazul de față, respectiv a distribuției de energie electrică, determină și scutirea, de către legiuitor, de plata de taxe, impozite și alte obligații de plată instituite de către autoritățile publice centrale sau locale.
Astfel, art. 18 alin. 3 din Legea nr. 318/2003, la care face trimitere explicit art. 16 alin. 3 din același act normativ, prevede că "Dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea functionarii normale a capacității energetice se întinde pe toată durata functionarii capacității, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea functionarii normale a capacității. În exercitarea acestui drept".
Or, în cazul reclamantei recurente sunt îndeplinite condițiile legale de a fi scutită de plata taxelor fiscale, în cauză nefiind incidente dispozițiile procedural fiscale: este titularul licenței de distribuție pentru județul H, conform înscrisului depus la dosar; în această calitate, de distribuitor de energie electrică, și titular al licenței de distribuție are drept de uz asupra terenului pentru asigurarea funcționării normale a capacității energetice, ce se întinde pe toată durata funcționării capacității acesteia.
În cauză, contrar celor susținute de pârâtul intimat, sunt îndeplinite și condițiile privind regimul proprietății publice, art. 13 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică prevăzând că "Servituțile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai în măsura în care aceste servituți sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate". Cum s-a arătat mai sus, caracterul de utilitate publică, în contextul dat de Legea nr. 318/2003, justifică acest interes public prevăzut de art. 13 din Legea nr. 213/1998. Mai mult, dreptul de uz prevăzut de art. 16 alin. 3 și art. 18 alin. 3 din Legea nr. 318/2003 este dat prin efectul legii, nefiind nevoie de o hotărâre sau o dispoziție în acest sens a proprietarului domeniului public, respectiv a pârâtului intimat.
Instanța nu va reține apărarea aceluiași pârât intimat potrivit căreia Hotărârea Consiliului Județean H cu nr. 39/2003, în baza căreia a fost emis titlul de creanță și, în baza acestuia din urmă, titlul executoriu, a fost menținută de instanță în mod irevocabil, conform deciziei nr. 523/R/17.11.2004. Așa cum se observă din conținutul acestei hotărâri judecătorești, instanța a avut în vedere data emiterii acestui act administrativ, adică înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 318/2003 ( 111 - 112 dos. nr. 3454/2006 al Trib. H), iar cu privire la datoriile fiscale impuse după data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv data de 16.08.2003, instanța în cauză a indicat că prezenta recurentă reclamantă trebuie să apeleze la alte instituții pentru apărarea drepturilor sale.
Or, acest lucru l-a făcut prin prezenta acțiune împotriva unor pretinse obligații fiscale datorate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 318/2003, respectiv obligații fiscale stabilite de pârâtul intimat pentru perioada ianuarie - octombrie 2004 ( 8 - 9 dos. nr. 3454/2006 al Trib. H). Cu alte cuvinte, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 318/2003 dispozițiile mai sus-arătate sunt incidente, inclusiv în ce privește scutirea de plata taxelor fiscale, prin efectul legi această scutire având incidență indiferent de faptul că Hotărârea nr. 39/2003 a intimatului Consiliu Județean H este sau nu în vigoare la această dată, pentru simplul motiv că Legea nr. 318/2003, act normativ ce are forță superioară actului emis de intimatul pârât.
În raport cu argumentele de mai sus, instanța va admite recursul declarat de M - C și, în consecință, va modifica integral hotărârea atacată și va admite acțiunea introductivă de instanță formulată de reclamantă în contradictoriu cu Consiliul Județean H și, ca atare, va dispune anularea dispoziției nr. 486/2005 emisă de Președintele Consiliului Județean H, va admite contestația reclamantei cu nr. 3670/14.04.2005 împotriva titlului executor emis de pârât cu nr. 2/2005 și va anula titlul executor mai sus-menționat.
În ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, în sensul că pârâtul intimat se află în culpă procesuală, astfel că va admite această cerere și va obliga pârâtul intimat Consiliul Județean H la plata sumei de 6,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta recurentă, cheltuieli efectuate în primă instanță și recurs și constând în taxe judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de " M - C, cu sediul în M C,-, județul H, formulat împotriva sentinței civile nr. 3575/18.10.2006 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 3454/2006 și, în consecință:
Modifică integral hotărârea atacată și admite acțiunea introductivă de instanță formulată de reclamanta M - C în contradictoriu cu Consiliul Județean H, cu sediul în M C, P-ța -, nr. 5, județul H și, ca atare:
Dispune anularea Dispoziției nr. 486/2005 emisă de Președintele Consiliului Județean H,
Admite contestația reclamantei cu nr. 3670/14.04.2005 împotriva titlului executor emis de pârâtă cu nr. 2/2005 și
Anulează titlul executor cu nr. 2/2005 emis de Consiliul Județean
Obligă pârâtul Consiliul Județean H la plata sumei de 6,45 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta M - C efectuate în primă instanță și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./11.04.2008
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
