Anulare act administrativ fiscal. Decizia 238/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 05.05.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.238
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.02.2010
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.307/05.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu pârâții - intimați CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI A, MUNICIPIUL A prin PRIMAR, PRIMARUL MUNICIPIULUI A și, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanții - recurenți, lipsă avocat, lipsă fiind pârâții - intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a atașat dosarul nr- al Tribunalului Arad
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamanților - recurenți solicită admiterea recursurilor, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursurilor de față constată:
Prin sentința civilă nr.307/05.III.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada respins ca nefondată acțiunea reclamanților și împotriva pârâților Consiliul Local al Municipiului A, Municipiul A, Primarul Municipiului A și, pentru anularea parțială a autorizației de construire nr.859/06.07.2006 emisă de Primarul Municipiului A, fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că prin acțiune reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Municipiul A, Consiliul Local al Municipiului A și Primarul Municipiului A și și a cerut instanței să dispună anularea parțială a autorizației de construire nr.859/06.07.2006, în măsura în care această autorizație permite accesul la spațiul public în imobilul în construcție pe terenul pe care este construit garajul proprietatea sa.
Prin acțiunea înregistrată la data de 12.07.2007, în dosarul nr.3035/2007 și precizată și reclamanta a chemat în judecată pe aceeași pârâți, pentru anularea parțială a autorizației nr.859/06.07.2006, pentru aceleași considerente arătate de reclamantul.
În temeiul art.164 (1) și (3) Cod procedură civilă, prin încheierea din 17.10.2007, instanța a conexat acțiunea reclamantei la prezentul dosar.
Din actele dosarului instanța a reținut că reclamantul a încheiat la data de 18.06.1997 cu Consiliul Local al Municipiului A, contract de închiriere nr.803A/, pentru suprafața de teren de 182, pe str. - Bloc 5, pe o perioadă de 1 an, în vederea construirii unui garaj, iar reclamanta a încheiat cu Consiliul Local al Municipiului A, contractul de închiriere nr.440/A/T3 din 18.01.1999, pentru suprafața de 16,502, tot în zona - și cu aceeași destinație, construire garaj și tot pentru o perioadă de 1 an.
Reclamanții au construit pe terenurile închiriate garaje, iar durata contractului s-a prelungit tacit în fiecare an.
Construcțiile fiind provizorii așa cum rezultă din clauza de la cap. F (I) lit. e), în aplicarea acestei clauze, reclamantului i s-a pus în vedere prin somația nr.37735/AO/04.06.2007, iar reclamantei, prin somația nr.37738/AO/04.06.2007, emise de Consiliul Local al Municipiului A, prin Arhitect șef, să procedeze la demolarea garajelor în termen de 30 zile de la comunicarea somației. Măsura a fost justificată prin faptul că pentru imobilul din- - 79 (pe latura din partea laterală dreaptă) s-a emis autorizație de construire nr.859/06.07.2006, prin care a fost aprobată și realizarea unui acces.
Reclamanții consideră că autorizația de construire este nelegală în ceea ce privește autorizarea construirii unui acces la imobilul de la nr.77 - 79, la domeniul public pe care sunt construite garajele lor.
Autorizația de construire nr.859/2006 (fila 63) a fost emisă de Primăria Municipiului A, având ca beneficiar pe pârâtul.
Întrucât numai autorizațiile de construire emise cu încălcarea prevederilor legale pot fi anulate conform art.12 din Legea nr.50/1991, instanța verificând autorizația de construire sub aspectul îndeplinirii condițiilor cerute de lege, a constatat că acesta este legală.
Astfel, pentru emiterea autorizației au fost depuse de către pârâtul, documentele cerute de art.7 din Legea nr.50/1991, respectiv certificat de urbanism, dovada titlului de proprietate asupra terenului nr.2560 A și cu titlu de concesiune nr.70093 A, proiectul pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, avizele și acordurile legale necesare prevăzute în certificatul de urbanism, dovada taxelor legale, proiectul tehnic de execuție (filele 65 - 272), acordul vecinilor conform anexei nr.2 lit. b) 4 din nr.HG1430/2005.
Deși din documentația anexă la autorizația de construire nu a rezultat necesitatea obținerii acordului și locatarilor din blocurile învecinate, lipsa acestor acorduri nu poate fi invocată decât de acești locatari, reclamanții neputând invoca nelegalitatea autorizației decât în raport de dreptul lor ce ar fi fost încălcat.
Pe de altă parte, s-a solicitat anularea parțială a autorizației numai cu privire la accesul pe domeniul public pe care se află garajele lor, ceea ce ar presupune modificarea autorizației, dar potrivit art.7 (15) din Legea nr.50/1991 și art.62 din nr.HG1430/2005, în cazul în care se impune modificarea proiectului tehnic nu se modifică autorizația de construire și se eliberează o nouă autorizație, ori reclamanții nu au cerut acest lucru.
Cum instanța a fost sesizată cu anularea autorizației, iar aceasta a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunile reclamanților.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
În cauză au declarat recurs reclamanții și, solicitând modificarea sentinței și admiterea acțiunii.
În motivare se critică prima instanță pentru soluția dată, care încalcă reclamanților drepturile lor legitime și interesul public întrucât au demonstrat că sunt titularii unor contracte de închiriere încheiate cu Consiliul Local A, care au ca obiect folosința unei suprafețe de teren pe care este amplasat garajul proprietatea lor.
De asemenea, au dovedit că în cursul lunii iunie 2007 arhitectul șef al municipiului i-a somat să procedeze la eliberarea spațiului și că această măsură a fost rezultatul autorizației de construire din litigiu, al cărei beneficiar este domnul și care a fost emisă în luna iulie 2006.
În cursul procesului, prima instanță a avut la dispoziție toate înscrisurile aferente autorizație de construire, inclusiv cele care probează că la data emiterii autorizației, organul emitent știa că pe terenul pe care beneficiarul a solicitat deschiderea unui acces în imobilul său sunt construite garajele a două persoane.
Se mai arată că tribunalul a ignorat această stare de fapt, cu toate că ea probează că la data la care primarul a emis autorizația, nu exista nici o manifestare de voință a partenerului său contractual ( A) privind rezilierea contractele de închiriere. Dimpotrivă, contractele erau în desfășurare și prețul contractului era plătit în avans.
Probele de la dosar confirmă că organul emitent a probat cererea beneficiarilor de a-și deschide acces în propriile imobile, deși accesul respectiv impunea demolarea unui garaj închiriat de reclamanți, iar contractul era în vigoare.
Pe de altă parte, probele confirmă faptul că organul emitent al autorizației nu avea dreptul să modifice sau să rezilieze contractele de închiriere.
Emiterea autorizației de construire a avut ca efect direct încălcarea drepturilor conferite reclamanților prin contract.
Mai mult și autorizația din acest litigiu, ca orice act administrativ, trebuie să realizeze un just echilibru al intereselor puse în cauză, atât interese colective cât și interese individuale.
Se mai arată că în acest litigiu sunt în dispută: interesul domnului de a-și deschide un alt acces în imobilul proprietatea sa; interesele reclamanților de a continua să se folosească de garajul proprietatea lor; interesul public care impune o utilizare optimă a bunurilor proprietate publică. Este evident că autorizația convine intereselor beneficiarului. În schimb interesele lor legitime sunt încălcate, dar și interesul public este încălcat. Efectul direct al autorizației de construcție este privarea autorității publice de o sursă de venituri.
Pe cale de consecință, autorizația de construcție este emisă cu încălcarea drepturilor lor legitime, cu încălcarea interesului public, în interesul exclusiv al unui privat și este nelegală ca act administrativ, independent de prevederile speciale ale Legii nr.50/1991.
Cu toate acestea, în sentința atacată, tribunalul a considerat, în mod greșit, că autorizația poate fi anulată numai dacă încalcă prevederile Legii nr.50/1991. În baza acestui raționament, instanța a omis să analizeze motivele de nulitate invocate de reclamanți și care se bazau pe încălcarea unor norme generale de drept sau a unor norme de drept administrativ care nu își au sediul în Legea nr.50/1991.
Se menționează că autorizația de construcție a fost emisă cu încălcarea Legii nr.50/1991, arătând că tribunalul, când a analizat condițiile de emitere a autorizației de construire a reținut că nu s-a solicitat acordul locatarilor din blocul învecinat, deși beneficiarul a schimbat destinația imobilului dar a considerat că o asemenea încălcare a legii nu poate fi invocată decât de locatarii din acel imobil. Reclamanții mai arată că locuiesc în blocul situat în imediata vecinătate a imobilului beneficiarului, deci instanța nu avea nici un motiv să considere că pe reclamanți nu îi afectează o asemenea schimbare de destinație.
În realitate, după cum prevede Anexa 2 lit. 4 din nr.HG1430/2005 "acordul vecinilor, exprimat în formă autentică, se solicită în următoarele situații: - în cazul amplasării de construcții noi cu alte funcțiuni decât cele ale clădirilor învecinate și dacă prin natura activităților adăpostite de acestea se produce poluare de orice fel (noxe, zgomot, vibrații, etc.).
Reclamanții mai arată că sunt vecini cu beneficiarul, deoarece locuiesc în imobilul adiacent celui pentru care s-a emis autorizația și din conținutul actului rezultă că beneficiarul a solicitat și a obținut schimbarea destinației imobilului, din imobil de locuit în restaurant, cafenea și terasă. Aceste considerente au fost invocate în notele de ședință depuse la dosarul cauzei, dar tribunalul a omis să le ia în considerare și a pronunțat o hotărâre evident netemeinică.
Mai mult, tribunalul a omis să ia în considerare faptul că cele două persoane al căror consimțământ a fost solicitat au consimțit la construirea unui spațiu cu destinație comercială, mai puțin bar sau. Or, din actele anexe autorizației (planșa intitulată plan parter 12 ) unde apare proiectată o sală de mese - fast food, și planșa intitulată plan etaj 1 unde apare proiectată o cafenea și o terasă rezultă că autorizația este emisă cu încălcarea acordului limitat dat de vecinii consultați.
În realitate procedura de solicitare a acordului vecinilor a fost pur formală. Au fost consultate două persoane, deși schimbarea destinației imobilului privea toți vecinii. În cazul în care procedura ar fi fost respectată, acest litigiu ar fi fost evitat.
Reclamanții mai menționează că tribunalul a greșit când a hotărât că nu poate anula autorizația de construcție, arătând că, după ce a examinat sumar motivele de nelegalitate ale autorizației, prima instanță a concluzionat că, în considerarea prevederilor art.7 (15)1din legea nr.50/1991, nu poate anula autorizația, indiferent de viciile acesteia. În opinia primei instanțe cererea reclamanților ar fi putut determina doar modificarea proiectului tehnic și emiterea unei noi autorizații, nu și anularea autorizației care a fost emisă.
acestui text de lege nu a fost invocată de nici una dintre părțile din litigiu și nu a format obiectul dezbaterilor în instanță.
Procedura la care se referă prima instanță este adresată doar beneficiarului, în caz că acest dorește să continue construcția în alt mod decât a fost aprobat inițial. Textul articolului îi permite beneficiarului să nu urmeze întreaga procedură de autorizare în cazul în care face modificări pe parcursul construcției deoarece unele dintre actele emise în procedura inițială rămân valabile.
Examinând recursurile în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se resping ca nefondate pentru că:
Art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ cel ce se consideră vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
Deci, potrivit legii, acțiunea în contencios administrativ se justifică pe existența unui drept personal vătămat sau interes legitim.
În cauza dedusă judecății reclamanții nu au dovedit existența celor două cerințe legale, astfel că bine a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată, reținându-se că închirierea suprafețelor de teren, proprietatea Municipiului A, în vederea construirii de garaje cu caracter provizoriu de către reclamanți a expirat, contractele nefiind prelungite de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului A, astfel că emiterea autorizației de construcție pentru pârâtul pentru construirea unui acces la imobilul de la nr. 77 - 79, la domeniul public nu încalcă nici un drept al reclamanților pentru că titlul lor asupra terenului a avut caracter provizoriu pe durată contractelor de închiriere, așa cum provizorii au fost și garajele edificate de aceștia.
Invocarea încălcării unui interes public, prin autorizația atacată, nu poate constitui temei al unei acțiuni în contencios administrativ, pentru că reclamanții nu intră în categoria persoanelor juridice care au dreptul legal de a promova acțiuni în numele acestui interes.
Curtea mai constată că acțiunea este nefondată și sub aspectul criticilor de nelegalitate aduse autorizației de construcție în litigiu, pentru că acțiunea în contencios administrativ formulată de persoane fizice, nu poate avea ca obiect cererea de a se verifica, de către instanță, legalitatea unui act administrativ, atâta timp cât nu se invocă vătămarea unui drept personal urmare a caracterului nelegal al actului, condiție care nu este îndeplinită în speță, astfel că Tribunalul Arad bine a respins cererea de anulare a autorizației, și recursurile se resping ca nefondate conform art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.307/5-III-2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică 23.II.2010
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/03.03.10
TEHNORED:/03.03.10
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători - /
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
