Anulare act administrativ fiscal. Sentința 24/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 24/CA
Ședința publică din 16.02.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
Grefier: - -
Pe rol fiind judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta, domiciliată în comuna, sat, județul I, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România, având ca obiect - anulare act administrativ (Decizia nr. 29/14.03.2008 a Comisiei superioare de disciplină).
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta, lipsă fiind reprezentantul pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier, după care;
Reclamanta arată că renunță la efectuarea expertizei medico-legale.
Nemaifiind alte probe de administrat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul reclamantei în susținerea acțiunii.
Reclamanta, solicită anularea deciziei nr. 65/2005 a Comisiei superioare de disciplină a Colegiului Medicilor din România.
Instanța constatând dezbaterile încheiate, rămâne în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Iași la nr-, reclamanta a solicitat anularea deciziei nr. 29/14.03.2008 a Comisiei superioare de disciplină a Comisiei Medicilor din România și reținerea culpei medicului din cauza căruia reclamanta prezintă dureri insuportabile de bazin și picioare.
Prin sentința civilă nr. 947/ca/30.10.2008, Tribunalul Iași și-a declinat competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta cu domiciliul în sat, com., jud. I, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România cu sediul în B, bd. T nr. 15, sector 6, în favoarea Curții de APEL IAȘI - secția de contencios administrativ.
Pentru a hotărî declinarea de competență, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și pe cele ale art. 3 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, precum și faptul că actul atacat este emis de o instituție centrală.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI la nr-.
Prin întâmpinare, Colegiul Medicilor din România a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A susținut pârâtul că, în conformitate cu prevederile art. 451 din Legea nr. 95/2006, numai medicul sancționat are calitatea de a contesta această decizie în fața instanțelor de judecată, în acest sens fiind și decizia nr. 871/2008 a Curții Constituționale.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, Curtea constată că reclamanta a formulat o sesizare la data de 18.04.2004, înregistrată la Colegiul Medicilor I la nr. 1602 prin care a arătat că starea sănătății sale s-a deteriorat după ce medicul a tăiat-o cu un obiect ascuțit în timpul consultării și montării unui sterilet expirat de 10 ani.
Reclamanta a arătat că s-a întors la același medic după 2 luni când i-a fost îndepărtat steriletul, însă a rămas cu durere la bazin și picior.
Prin decizia nr. 29/2008, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Mediilor din România a respins contestația formulată de împotriva deciziei nr. 187/06.12.2004, pronunțată de comisia locală de disciplină a Colegiului Medicilor I, în temeiul art. 119 lit. c din Statutul Colegiului Medicilor din România.
Instanța reține că medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei medicale, a Codului d e deontologie medicală și a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din România.
În cazul în care unui medic i se aplică o sancțiune disciplinară printr-o decizie a comisiei de disciplină de la nivelul colegiului teritorial, persoana fizică sau juridică este informată despre aceasta, având dreptul, potrivit dispozițiilor art. 448 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, de a formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, ce se soluționează de Comisia superioară de disciplină.
Este adevărat că, în conformitate cu prevederile art. 451 din același act normativ, împotriva deciziei de sancționare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sancționat poate formula o acțiune în anulare la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază își desfășoară activitatea, însă acest text de lege nu este incident în prezenta cauză fiindcă se referă la o decizie de sancționare și la medicul sancționat, or actul atacat de reclamantă nu este o decizie de sancționare a unui medic, ci o decizie prin care prin care s-a respins solicitarea acesteia de aplicare a unei sancțiuni disciplinare unui medic.
Cum în Legea nr. 95/2006 nu este reglementată această ipoteză, iar actul atacat este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004, instanța are îndatorirea de a aplica regulile cu caracter general din contenciosul administrativ și de a verifica dacă reclamanta a fost vătămată în drepturile sale recunoscute de lege ori într-un interes legitim.
Aș fiind, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtul Colegiul Medicilor din România.
Pe fondul cauzei, instanța constată că actul atacat este legal și temeinic.
În luna mai 2003, reclamantei i s-a inserat de către medicul un dispozitiv intrauterin.
Potrivit declarației reclamantei, după 2 săptămâni a efectuat un examen ecografic care a relevat poziția normală a dispozitivului. La două luni de la inserare, dispozitivul a fost extras din cavitatea uterină.
În luna august 2004 reclamanta a efectuat un examen de secreție vaginală și o radiografie de bazin care nu au relevat nimic patologic, iar în luna octombrie 2004 fost consultată genital de un profesor universitar care a efectuat și o rezonanță magnetică, nefiind reliefat nimic patologic.
Comisia superioară de disciplină a reținut corect, pe baza înscrisurilor medicale din dosar, a opiniilor științifice din literatura medicală de specialitate și a opiniei de specialitate a unui profesor universitar că simptomatologia invocată de reclamantă constând în dureri în picior și bazin nu este în legătură sau cauzată de montarea steriletului în luna mai 2003.
Având în vedere că în cursul judecății reclamanta nu fost de acord să fie examinată medico-legal pentru a se determina o eventuală legătură de cauzalitate între simptomele pe care le prezintă și montarea steriletului, ținând seama că în prezenta cauză nu există probe din care să reiasă elemente de natură a confirma susținerile acesteia, instanța urmează a respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
Hotărăște:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, domiciliată în satul, comuna, jud. I, invocată de pârâtul Colegiul Medicilor din România, cu sediul în B,-, sector 6.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16.02.2009.
Președinte
--- -
Grefier
- -
redactat și tehnoredactat:, 2 ex.
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian