Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2403/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR -

ROMANIA

CURTEA DE APEL

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2403

SEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Petrovici Cristina

JUDECĂTOR 2: Patraș Bianca Laura

JUDECĂTOR 3: Ion

GREFIER:

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1781 din data de 12.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr. -, in contradictoriu cu intimatul - pârât SPITALUL CLINIC DE URGENȚE.

La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns recurenta - reclamantă, personal și intimatul - pârât SPITALUL CLINIC DE URGENȚE, prin avocat, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar.

Se depune la dosar chitanță din partea intimatului - parat in dovedirea cheltuielilor de judecată.

Recurenta - reclamantă arată că nu mai stăruie in cererea de asistență judiciară.

Se depune la dosar un exemplar de pe motivele de recurs, fiind comunicate intimatului - parat, prin avocat, care nu solicită un termen pentru a lua la cunoștința de conținutul lor.

Nemaifiind cereri de formulat, sau excepții de invocat, Curtea constată cauza in stare de judecată acordând cuvântul pe recurs.

Recurenta - reclamantă, avand cuvantul,solicită in temeiul art 304 alin 5 și art 312 alin 3 și 5. admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Solicită Curții să constate că judecata in fond s-a desfășurat cu nerespectarea dreptului la apărare, intrucat la termenul din data de 12 mai 2009 fost in imposibilitate de a se prezenta având un alt dosar pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, aspect semnalat instanței.

Mai arată recurenta-reclamantă că la judecarea dosarului de fond nu i-a fost pus in vedere să timbreze acțiunea.

Intimatul - parat, prin avocat, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a sentinței instanței de fond pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică.

Arată că prin încheierea de ședință din data de 14 aprilie 2009 i s-a pus in vedere reclamantei a de achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, obligație neîndeplinită, iar la cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare nu a făcut și dovada achitării acestora.

Solicită acordarea de cheltuieli de judecată potrivit chitanței depuse.

CURTEA,

Asupra recursului de fata;

Prin sentinta civila nr. 1781 din data de 12.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr. - s-a anulat actiunea formulata de reclamanta in contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENȚE, ca netimbrata.

Pentru a se pronunta astfel instanta de fond a retinut ca prin incheierea din 14.04.2009 s-a pus in vedere reclamantei, prezenta personal sa achite o taxa de timbru de 4 lei si 30 de bani timbru judiciar.

Reclamanta nu si-a indeplinit obligatia stabilita si nu a facut dovada achitarii taxei de timbru.

In baza art. 20 al. 3 din legea nr. 146/1997 a anulat actiunea ca netimbrata.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamanta care a invocat faptul ca hotararea instantei de fond este nejustificata, deoarece la termenul din 12.05.2009 a fost in imposibilitate de a se prezenta, invederand acest aspect.

Nu poate achita suma doarece nu realizeaza nici un fel de venit din cauza managerului paratei care i-a desfacut abuziv contractul individual de munca incepand cu 9.04.2008, i-a refuzat eliberarea adeverintei de somaj si a cartii de munca.

Recurenta a depus o adeverinta eliberata a Sector 1.

La 23.09.2009 a depus intampinare intimatul care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si mentinerea sentintei recurate ca legala si temeinica.

La termenul din 28.09.2009 recurenta a solicitat scutirea de la plata taxei de timbru si a timbrului judiciar cu motivarea ca nu are nici un venit, instanta punandu-i in vedere sa formuleze cererea in conditiile prevazute de art. 14 din OUG nr. 51/2008.

La 20.11.2009 recurenta a depus taxa de timbru si timbru judiciar.

Analizand actele si lucrarile dosarului, curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente.

Recurenta nu a solicitat instantei de fond acordarea scutirii de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar.

Potrivit art. 20 al 1 din legea nr. 146/1997 "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat".

Reclamanta nu numai ca nu a achitat anticipat taxa de timbru datorata dar nu a achitat-o nici dupa ce instanta i-a pus in vedere cuantumul taxei ce trebuie achitata, recurenta avand la dispozitie circa o luna de zile pentru achitarea taxei datorate.

La termenul in care i s-a pus in vedere cuantumul taxei de timbru nu a invocat ca este in imposibilitate de achitare a taxei si nici nu a formulat o cerere pentru acordarea ajutorului public judiciar, desi motivele invocate in recurs demonstreaza ca situatia reclamantei nu a intervenit dupa ce i s-a comunicat de catre instanta cuantumul sumei datorate.

O astfel de cerere nu a fost formulata pana la momentul pronuntarii instantei de fond.

Faptul ca reclamanta era in imposibilitate de prezentare in instanta la termenul din 12.05.2009 nu are nici o relevanta asupra obligatiei acesteia de achitare a taxei de timbru datorate.

Problema timbrajului se discuta in primul rand inainte de orice alta cerere, prin urmare si inainte de solicitarea de acordare a unui termen pentru imposibilitate de prezentare.

Prin urmare se retine ca instanta de fond a facut o aplicare corecta a legii.

Ca urmare se constata legala si temeinica hotararea atacata si in baza a art. 299 si urmatoarele, 304 pct. 9, art. 3041cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta cu domiciliul in B,-,. 8,. 3,. 4,. 92, sector 1 in contradictoriu cu intimatul SPITALUL CLINIC DE URGENȚE cu sediul in B, Piata nr. 1, sector 1 impotriva sentintei civile nr. 1781 din data de 12.05.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, in dosarul nr. -, ca nefondat.

Irevocabila.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 23.11.2009.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - -

GREFIER,

RED. JUD. CP (2 ex.)

Jud. Fond

Președinte:Petrovici Cristina
Judecători:Petrovici Cristina, Patraș Bianca Laura, Ion

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2403/2009. Curtea de Apel Bucuresti