Anulare act administrativ fiscal. Decizia 259/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 259
Ședința publică de la 10 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE G cu sediul în G,-, împotriva sentinței nr. 2427/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata - L - consilier juridic, lipsă fiind reprezentantul recurentei DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul intimatei nu mai are alte cereri și excepții de invocat, consideră cauza în stare de judecată.
Curtea având în vedere că nu mai sunt alte cereri și excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul intimatei - L - solicită respingerea recursului ca rămas fără obiect.
CURTEA
Asupra recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G - DGFP G împotriva sent. civ. nr. 2427/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamanta - L - în contradictoriu cu pârâta DGFP G în temeiul disp. art.14 din Legea nr.554/2004 a solicitat suspendarea executării titlului executoriu nr.5089/21.07.2008 emis în baza deciziilor de impunere nr. nr.4227/2008, pentru suma de - lei.
În motivarea cererii, reclamanta a invederat instanței următoarea situație de fapt:
Prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite ca urmare a inspecției fiscale, înregistrată la G pentru contribuabilii mijlocii, sub nr.4227/24.06.2008 și comunicată societății în data de 25.06.2008, au fost obligați la plata sumei de 275.055 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru suma de 564.905 lei ce reprezintă TVA de plată pe care eronat și fără temei legal organul de control nu a dat dreptul de deducere privind TVA și nu o consideră o cheltuială deductibilă fiscal.
Decizia de impunere nr.4227 din 24.06.2008 este nelegală întrucât stabilește sume suplimentare de plată în valoare de - lei reprezentând penalități de întârziere pentru plata TVA de- lei pe care organul de control nu o consideră o cheltuială deductibilă așa cum prevede art.137 cod fiscal, deși ea rezultă dintr-un contract și anume din Contractul de procesare nr.691 din 01.02.2005 încheiat între - L - și - -
A arătat că - L - este o societate cu aproximativ 500 de salariați și de la înființare din 1991 trecut peste toate problemele cauzate de contextul economico-social pentru a exista, a-și păstra obiectul de activitate în condițiile în care multe fabrici de zahăr s-au închis.
A mai arătat că a fost și este un bun contribuabil, nu a înregistrat datorii restante la bugetul statului (în afară de sumele înscrise în titlul executoriu a cărui suspendare o solicită).
Executarea Titlului executoriu nr.5089 din 21.07.2008 ar perturba grav activitatea societății prin imposibilitatea de a achiziționa materialele necesare zilnic în procesul de producție cât și imposibilitatea de a asigura salariile celor aproximativ 500 salariați.
În susținerea cererii reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri (filele 7-70).
Prin sentința civilă nr. 2427/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galația admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării titlului executor.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, deoarece blocarea conturilor reclamantei ar pune-o în imposibilitate de a-și continua activitate, cu consecința neasigurării salariilor pentru cei 500 de angajați ai săi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G - DGFP G criticile sale vizând greșita admitere a cererii reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a susținut că instanța a facut o aplicare greșită a legii. Aceasta a susținut în primul rând că somația adresată reclamantei a marcat începutul executării silite, astfel încât nu ar mai fi aplicabile dispozițiunile art. 14 din Legea nr. 554/2004 ci ale art. 172 - 174 din proc. fisc. privitoare la contestația la executare.
Pe de altă parte, consideră că reclamanta nu a făcut dovada și nici instanța nu a apreciat corect cu privire la condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare, respectiv cazul justificat și iminența pagubei. Mai mult în privința pagubei, textul și-ar avea justificare numai când paguba ar fi încercată de o autoritate publică sau un serviciu public.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, curtea constată că sunt nefondate criticile formulate, astfel încât nu se impune reformarea hotărârii recurate.
Printr-o corectă și integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică a cărei reformare nu se impune. Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.
Criticile formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Corect a reținut prima instanță că în speță sunt aplicabile dispozițiunile art. 14 alin. 1 din Legea nr.554/2004.
În cauză este irelevantă împrejurarea că recurenta a început deja executarea silită a actului contestat, atâta vreme cât legea nu distinge dacă s-a început sau nu executarea acestuia. a contrario, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere această distincție ar fi prevăzut-o în mod expres. Or, interpretarea dată de recurentă dispozițiunilor art. 14 din Legea nr.554/2004, este contrară principiului de interpretare "ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus", altfel spus, dacă legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să o facă.
Nici criticile privitoare la condițiile de admisibilitate nu pot fi primite deoarece și acestea exced textele și spiritul prevederilor Legii nr.554/2004.
Este adevărat că textul art. 2 lit. s din aceeași lege definește paguba iminentă, precizând că prin aceasta se înțelegeun prejudiciu material viitor, dar previzibil ca evidență sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționarii unei autorități publice ori a unui serviciu public. Definiția este însă ușor interpretabilă căci norma se referă la două ipoteze, strict separate prin conjuncția adversativăsau:este vorba în primul rând de un prejudiciu material previzibil (teza I), și de perturbarea activității unei autorități publice sau a unui serviciu public, (teza a-II-a).
Prin urmare, interpretarea dată de recurentă dispozițiunilor art. 2 lit. s din lege este una restrictivă, care de asemenea nu este conformă nici literei și nici spiritului legii, care se referă la două situații distincte.a contrario, restrângând sfera de interpretare în sensul susținerilor recurentei, ar însemna că cererea de suspendare a executării unui act administrativ nu ar putea fi formulată decât de o autoritate sau un serviciu public, ceea cu siguranță nu rezultă din nici un text al legii și s-ar opune însăși finalității ei, de a apăra persoanele împotriva actelor abuzive ale autorităților administrative.
Curtea apreciază așadar că prima instanță a aplicat corect legea și că raportarea situației de fapt la dispozițiunile normative a fost corect făcută, reclamanta dovedind că punerea în executare de îndată a deciziei contestate i-ar produce o pagubă iminentă, iar cazul este bine justificat de contestarea actului de dispoziție al recurentei.
Pentru toate aceste considerente, curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin 1 din proc.civ. să respingă recursul declarat în cauză nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE G cu sediul în G,-, împotriva sentinței nr. 2427/23.09.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 10 martie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu - - | JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2 ex./ 18.05.2009
Fond -
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile