Anulare act administrativ fiscal. Decizia 282/2010. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR. 282

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2010

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Magdalena Fănuță

JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru

JUDECĂTOR 3: Teodora Bănescu

GREFIER - - -

XXX

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții Consiliul local al comunei de și Primarul comunei de împotriva sentinței nr. 2027 din 03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.

La apelul nominal s-a prezentat avocat pentru recurentul pârât Consiliul local al comunei de și intimatul reclamant, lipsind recurentul pârât Primarul comunei de.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei de către grefier, care învederează că intimatul reclamant a depus precizări.

Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților prezente.

Avocat pentru recurentul pârât Consiliul local al comunei de, solicită, în principal, în baza dispozițiilor art.312 alin.5 Cod Procedură Civilă, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. Arată că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată prin întâmpinarea aflată la fila 43.

În subsidiar solicită, în temeiul art.304 pct.8 și 9 Cod Procedură Civilă, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii. Arată că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, deoarece temeiul de drept în baza căruia s-a dispus măsura schimbării viceprimarului îl constituie art.57 alin.4 din Legea nr.215/2001. Această modalitate prevăzută de lege nu constituie sancțiune disciplinară. Instanța a confundat instituția schimbării din funcție cu sancțiunea disciplinară a eliberării din funcție. Precizează că există diferențe între cele două instituții, atât în ceea ce privește procedura ce trebuie urmată, cât și modalitatea de vot și cvorum necesar adoptării hotărârii. Menționează că schimbarea din funcție a viceprimarului se face la propunerea primarului și a unei treimi din numărul consilierilor locali, propunere ce nu trebuie motivată, pe când în cazul sancțiunii disciplinare, propunerea de sancționare trebuie motivată și comunicată celorlalți consilieri. În ceea ce privește schimbarea din funcție a viceprimarului poate fi adoptată printr-o hotărâre a Consiliului Local cu votul majorității consilierilor în funcție, iar sancțiunea disciplinară a eliberării din funcție se adoptă cu votul secret a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție. A arătat că în speța de față propunerea de schimbare din funcție a viceprimarului a fost motivată de către consilierii ce au făcut propunerea de schimbare din funcție, iar Hotărârea nr.34a fost adoptată cu votul a 9 consilieri, din cei 10. Depune concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată.

Intimatul reclamant solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca temeinică și legală. Arată că nu există nicio probă că nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu. Depune concluzii scrise.

CURTEA:

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr. nr. 2027 din 03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Comunei de și Primarul Comunei de, județul

S-a anulat Hotărârea nr.34/12.12.2008 adoptată de pârâtul Consiliul Local al Comunei de, județul M, urmând ca reclamantul să-și continue exercitarea atribuțiilor de viceprimar, în baza mandatului obținut în urma alegerilor locale, libere, din iunie 2008.

Au fost obligați pârâții să-i plătească reclamantului indemnizațiile de viceprimar al consiliului local precum și pentru ședințele comisiilor de specialitate la care ar fi avut dreptul în perioada 15.12.2008 (data demiterii reclamantului din funcția de viceprimar al comunei) și până la data pronunțării prezentei hotărâri, în sumă actualizată cu indicele ratei inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective a acestuia.

Pentru a pronunța această sentință s-au reținut următoarele:

Prin Hotărârea nr.34 din 12.12.2008 adoptată de Consiliul Local al Comunei de s-a hotărât demiterea din funcția de viceprimar al Comunei de, începând cu data de 15.12.2008, a domnului și delegarea unui alt viceprimar din rândul consilierilor locali.

Din preambulul acestei hotărâri rezultă că această măsură a fost luată ca urmare a cererii unui număr de șase consilieri locali prin care s-a solicitat convocarea Consiliului Local al Comunei în ședință extraordinară, referatului aceluiași consiliu în care sunt expuse motivele care, i-au determinat să ceară demiterea viceprimarului și a raportului de avizare a comisiilor de domeniu din cadrul consiliului local comunal.

In referatul privind motivele care stau la baza propunerii de demitere din funcția de viceprimar al comunei de a reclamantului sunt expuse următoarele cauze (abateri), ce au fost imputate reclamantului:

- a manifestat în mod repetat dezinteres față de Consiliul local și de Primar prin absentarea în mod repetat de la programul stabilit;

- a avut o conduită care nu se "asortează", cu funcția pe care a deținut-o deoarece, a efectuat "practici veterinare", în comună deși nu avea dreptul să le mai desfășoare, după care venea în incinta Primăriei cu mirosuri specifice adăposturilor de animale, existând posibilitatea de a transmite diverse boli la colegi și la cetățeni;

- în lipsa conducătorului instituției, folosește subordonații în acțiuni stabilite numai de el, fără să țină cont de cheltuielile care se fac și de urgențele comunei, fiind explicat faptul că a solicitat tractoristului să transport balast din carieră, neautorizat la diferiți cetățeni, fără a se încasa sume de bani pentru plata carburantului și a salariului pentru tractorist;

- nu a urmărit realizarea sarcinilor stabilite de Garda de Mediu printr-un plan cu termene și responsabilități, fapt ce a determinat atenționarea Consiliului local comunal;

- a procedat la arendarea de terenuri agricole din izlazul comunal fără un plan bine determinat, fără o parcelare prealabilă, unele cereri de arendare nepurtând viza de aprobare a ordonatorului principal de credite și nu există o evidență strictă a suprafețelor de teren agricol date în arendă, pentru a putea fi urmărite prin Serviciul de taxe și impozite în vederea încasării redevențelor cuvenite la bugetul local;

- a eliberat cu de la sine putere, materiale din gestiunea primăriei comunei la diferiți cetățeni precum: scânduri, lănteți, lemne, țevi de plastic și altele.

Aceste abateri întreprinse în referatul semnate de un număr de șase consilieri locali nu sunt probate cu acte sau cu martori.

Astfel, nu s-a făcut dovada faptului că reclamantul a manifestat în mod repetat dezinteres față de consiliul local și de primar și că a absentat în mod repetat de la programul stabilit, întrucât pârâții nu au depus la dosar, copie, extrase din condica de prezență și de pe statele de plată din care să rezulte absențele și eventualele rețineri din indemnizație pentru aceste absențe.

Nici faptul că reclamantul a avut o conduită care nu corespunde cu funcția de viceprimar, că acesta practică muncă de agent veterinar în timpul programului de lucru și deteriorează mediul ambiant din primărie și nici faptul că, în lipsa conducătorului folosește subordonații în acțiuni stabilite numai de el, cu consecința diminuării surselor atrase la bugetul local, nu a fost probat.

Nu au fost întocmite acte preliminare care să probeze aceste abateri, respectiv referate întocmite de primar sau angajații din primărie, note de relații solicitate reclamantului de către primar sau alte acte.

Nu au fost aduse probe în susținerea faptului că reclamantul nu a urmărit realizarea sarcinilor stabilite în planul întocmit de Garda de Mediu și că reclamantul avea exclusiv responsabilități în acest domeniu.

Referitor la arendarea terenurilor agricole din izlazul comunal, reclamantul, în calitate de viceprimar a fost delegat de către primar, prin Dispoziția nr.85 din 20.08.2008, să aducă la îndeplinire această atribuție, iar intimații nu au probat faptul că acesta nu a respectat prevederile Hotărârii nr.24 din 02.11.2007 privind administrarea comunal în anul agricol 2007 - 2008, completată cu Hotărârea nr.2 din 30.01.2008, atât în ceea ce privește perioada de arendare, de minim 5 ani (art.2 din nr.24/2007), cât și suprafața totală de 150 ha aprobată pentru arendare (art.unic - nr.2/30.01.2008).

De asemenea, la dosar a fost depus centralizatorul contractelor de închiriere a terenurilor pentru un număr de 25 de cetățeni, pentru suprafața totală de 29,27 ha și contractele de închiriere, ceea ce denotă că acestea au fost înregistrate în evidențele primăriei.

Intimatele nu au administrat nici-o probă din care să rezulte că reclamantul a diminuat bugetul local prin modul de folosire a mijloacelor aflate în dotarea primăriei sau prin modalitatea de arendare a terenurilor sau că acesta a produs pagube materiale în gestiunea primăriei, în condițiile în care viceprimarii răspund civil pentru pagubele aduse patrimoniului, iar existența, întinderea prejudiciului, vinovăția și obligația de plată se stabilesc numai prin hotărâre judecătorească.

Instanța constată că abaterile reținute în sarcina reclamantului, în referatul întocmit de un număr de 6 consilieri locali, care a stat la baza emiterii Hotărârii Consiliului Local al Comunei de nr.34 din 12.12.2008, sunt descrise generic și nu sunt plasate în timp, astfel că nu se poate stabili, eventual, dacă - numai o parte sau în totalitate -, aceste abateri sunt mai vechi de un an și s-au prescris.

Reclamantului i s-a aplicat sancțiunea disciplinară cea mai severă, eliberarea din funcția de viceprimar, prevăzută de art.69 alin.(1) litera d din Legea nr.393/2004 privind statutul aleșilor locali, deși potrivit art.60 alin.(4) din aceeași lege aplicarea acestei sancțiuni poate fi făcută numai dacă se face dovada că viceprimarul a încălcat Constituția, celelalte legi ale țării sau a prejudiciat interesele țării, ale unității administrativ - teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativ - teritorială respectivă.

Ori, intimatul Consiliul Local al Comunei de nu a făcut dovada ca reclamantul a săvârșit abateri grave și repetate în exercitarea mandatului de viceprimar, de natura celor stipulate în art.69 alin.(4) din Legea nr.393/2004.

Anterior, reclamantul nu a mai fost sancționat, iar abaterile reținute în sarcina sa nu au fost probate și, oricum, nu pot fi calificate ca fiind grave, repetate și de natura celor reglementate de art.69 alin.(4) din Legea nr.393/2004.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat recurs Consiliul local al comunei de și Primarul comunei de.

În motivare se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Primarului comunei de.

În ce privește fondul, în mod greșit s-a reținut de către instanță că nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că reclamantul a diminuat bugetul local prin modalitatea de arendare a terenurilor. Recurenții susțin că din documentația depusă la dosar rezultă că Primăria a suferit un prejudiciu de 5583,6 ron, justificat de inexistența contractelor de închiriere.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Recursul este fondat.

Obiectul cauzei îl formează cererea privind anularea Hotărârii nr.34/12.12.2008 a Consiliului Local al comunei de, hotărâre prin care, în temeiul art.57 alin.4 din Legea nr.215/2001, a fost demis din funcția de primar intimatul reclamant.

Potrivit art.57 alin.3,4 din Legea nr.215/2001, viceprimarul este ales cu votul majorității consilierilor locali în funcție, din rândul membrilor Consiliului, iar schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de Consiliul Local prin hotărâre adoptată cu votul majorității consilierilor în funcție, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție.

Prin urmare, independent de săvârșirea sau nu a unor abateri de către viceprimar, există o simetrie între alegerea acestuia în funcție și schimbarea din funcție, singurele cerințe legale în această ultimă ipoteză fiind inițiativa primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție și votul majorității consilierilor în funcție.

Voința organului colegial, respectiv Consiliul Local, de a schimba din funcție viceprimarul, nu este supusă cenzurii instanței, care se limitează să analizeze dacă propunerea de schimbare din funcție a viceprimarului, modalitatea în care s-a votat și rezultatul votului sunt conform dispoziției art.57 alin.4 din Legea nr.215/2001.

Schimbarea din funcție a viceprimarului nu este o sancțiune aplicată acestuia pentru eventualele abateri săvârșite în exercițiul funcției. Documentele ce au stat la baza emiterii hotărârii contestate și temeiul de drept invocat prezintă argumentele propunerii de schimbare din funcție a viceprimarului. Verificarea de către instanța de fond a temeiniciei acestora depășește limitele controlului de legalitate al instanței care trebuia să privească numai analiza îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.57 alin.4 din Legea nr.215/2001.

Asupra legalității propunerii de schimbare din funcție a viceprimarului, Curtea reține, potrivit procesului -verbal al ședinței extraordinare din 12.12.2008, că inițiativa aparține unui număr de 6 consilieri locali din cei 11 consilieri în funcție fiind respectat procentul de o treime din numărul consilierilor locali în funcție, necesar pentru a propune Consiliului Local schimbarea viceprimarului.

În ce privește rezultatul votului, din același document rezultă că numărul voturilor exprimate pentru schimbarea din funcție a viceprimarului a fost de 9 din 11 consilieri în funcție, fiind îndeplinită majoritatea legală.

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Primarului comunie de, Curtea o apreciază întemeiată, având în vedere că emitentul actului administrativ contestat este consiliul local și nu instituția primarului. Acesteia din urmă nu i se poate reține vreo competență în procedura schimbării din funcție a viceprimarului care să se transpună în plan procedural și să atribuie primarului calitate procesuală pasivă.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, urmând ca în raport de art.304 pct.9 și art.312 alin.1 Cod Procedură Civilă, să admită recursul și să modifice sentința în sensul respingerii cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E:

Admite recursul declarat de pârâții Consiliul local al comunei de și Primarul comunei de împotriva sentinței nr. 2027 din 03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Modifică sentința recurată în sensul că respinge cererea.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 04 Februarie 2010

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

/2ex/ 10 Februarie 2010

Fond

Președinte:Magdalena Fănuță
Judecători:Magdalena Fănuță, Carmina Mitru, Teodora Bănescu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 282/2010. Curtea de Apel Craiova