Anulare act administrativ fiscal. Sentința 2846/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2846
Ședința publică de la 1 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Petrovici Cristina
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta BANCA -ROMÂNĂ, PRIN LICHIDATOR FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de 24 iunie 2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la 1 iulie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra actiunii in contencios administrativ de;
La data de 2.04.2009 s-a inregistrat adresa Tribunalului B Sectia a IX-a de Contencios Administrativ si Fiscal, fiind inaintat dosarul nr- al acelei instante, deoarece prin sentinta civila nr. 621/16.02.2009 s-a dispus declinarea cauzei privind pe reclamanta BANCA -ROMÂNĂ, PRIN LICHIDATOR FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR si parata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ in favoarea acestei instante.
In motivarea sentintei sus indicate s-a retinut ca ANAF este autoritate publica centrala si prin actiune se solicita se se constate refuzul nejustificat al paratei de solutionare a cererii de reluare a procedurii administrativ fiscale, suspendata prin decizia nr. 4/2005.
Au fost retinute dispozitiile art. 10 din legea nr. 554/2004.
Prin cererea inregistrata la 18.12.2008 reclamanta a chemat in judecata pe parata ANAF pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie anulata in tot decizia nr. 4/15.02.2005 a paratei si aceasta sa fie obligata la reluarea procedurii administrative de solutionare a contestatiei formulate de reclamanta impotriva decizie nr. -/-/5.11.2004 emisa de.
In fapt, reclamanta a aratat ca se afla in procedura de lichidare judiciara, declasata la data de 3.07.2002 si ca prin decizia -/-/5.11.2004 emisa de autoritatea fiscala a calculat accesorii suplimentare in suma de -,78 lei pentru perioada 28.02.2003-5.11.2004, respectiv dabanzi aferente impozitului pe venituri din dobanzi.
Impotriva acestei decizii a formulat contestatia nr. 2544/2.12.2004, dar prin decizia nr. 4/15.02.2005 a carei anulare o solicita, solutionarea contestatiei a fost suspendata.
Decizia sus indicata nu a fost contestata deoarece lichidatorul a avut convingerea ca organele fiscale vor verifica obligatiile fiscale ale banzii intr-un termen rezonabil.
Considera decizia atacata nelegala datorita faptului ca nu s epot aplica dobanzi dupa data deschiderii procedurii de insolventa si nu exista un motiv justificat de suspendare.
existentei unor fapte de natura penala nu a fost confirmata prin inceperea urmarii penale, din anul 2003 si pana in prezent nu s-a dispus inceperea urmarii penala pentru faptele sesizate.
In dovedirea cererii sale reclamanta a depus plangerea prealabila si adresa de raspuns a paratei la aceasta, adrese, contestatie, decizii si practica judiciara.
La 10.02.2009 reclamanta a depus crere precizatoare prin care a solicitat sa se xonstate nelegalitatea refuzului de a dispune repunerea pe rol a contestatiei nr. 2544/2.12.2004 si obligarea paratei sa reia procedura de solutionare a contestatiei.
La 13.02.2009 parata a depus intampinare prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune deoarece decizia atacata a fost emisa la 15.02.2005, fiind incidente dispozitiile art. 11 al. 2 din Legea nr. 554/2004.
Decizia atacata a fost comunicata reclamantei la 21.02.2005.
Parata a depus practica judiciara si inscrisuri la 24.06.2009.
Instanta a pus in discutia partilor exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune se retine ca la 15.02.2005 parata ANAF () a emis decizia nr. 4/2005 prin care s-a dispus suspendarea solutionarii contestatiei formulate de - banca in faliment impotriva decizie nr. -/-/5.11.2004 emisa de pana la pronuntarea unei solutii definitive pe latura penala.
Aceasta decizie a fost comunicata reclamantei la data de 21.02.2005, conform inscrisului de la fila 15 din dosarul tribunalului.
Reclamanta, asa cum a aratat si in actiune, nu a formulat o actiune in justitie impotriva deciziei nr. 4/2005, asa incat masura suspendarii solutionarii unei contestatii impotriva decizie nr. -/-/5.11.2004 emisa de, nu mai poate fi cenzurata in prezent nici de instanta si nici de organul emitent.
Reclamanta si-a precizat cererea in sensul ca solicita reluarea procedurii de solutionare a contestatiei nr. 2544/2.12.2004, adica a contestatiei a carei solutionare a fost suspendata prin decizia nr. 4/2005, insa practic obiectul actiunii a ramas acelasi deoarece nu se poate dispune o masura contrara celei luate prin decizia nr. 4/2005 decat prin anularea sau revocarea respectivei decizii.
Instanta nu poate imbratisa opinia reclamantei in sensul ca suntem intr-o situatie similara celei prevazute de codul d e procedura civila referitoare la repunerea cauzelor pe rol.
Pe de o parte se retine ca dispozitiile codului d e procedura civila se aplica numai acolo "unde prezentul cod nu dispune" conform art. 2 al. 3 din OG nr. 92/2003, iar potrivit art. 214 al. 2 si 3 din acelasi act normativ se arata expres pana cand dureaza suspendarea procedurii de solutionare a contestatiei pe cale administrativa.
Pe de alta parte se retine ca reclamanta nici nu poate solicita repunerea cauzei pe rol, deoarece cauza nu a fost suspendata nici pentru lipsa partilor nici prin invoiala acestora.
Situatia este asemanatoare suspendarilor prevazute la art. 244 Cod procedura civila, care dainuiesc pana la solutionarea irevocabila a pricinii ce a determinat suspendarea, iar judecata nu poate reincepe prin cererea de redeschidere facuta de una din parti deoarece nu suntem in ipotezele prevazute de art. 245 Cod procedura civila.
In fapt, asadar reclamanta contesta decizia nr. 4/2005 deoarece si motivarea actiunii s-a facut prin indicarea unor motive de nelegalitate a deciziei de suspendare nr. 4/2005.
Decizia asa cum s-a retinut mai sus a fost comunicata in februarie 2005, iar plangerea prealabila a fost formulata la 21.05.2008.
Potrivit art. 7 al. 1 din legea nr. 554/2004 "nainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia"
Reclamanta nu a formulat plangerea prealabila pana la data de 24.03.2005, data la care a expirat termenul in care putea formula plangerea prealabila.
Potrivit art. 7 al. 7 din aceeasi lege "lângerea p. prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripție".
Astfel se constata ca s-a implinit termenul de prescriptie in care putea fi formulata plangerea prealabila.
Se mai retine ca reclamanta nu a introdus prezenta actiune nici in termenul de 1 an prevazut de art. 11 al. 2 din legea nr. 554/2004, termen maxim in care se poate introduce actiunea prin care se solicita anularea unui act administrativ.
de cele retinute mai sus se constata intemeiata exceptia invocata de parata si in baza textelor de lege sus invocate si a art. 7, 10, 11 din legea nr. 554/2004 va respinge actiunea reclamantei ca prescrisa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
Respinge actiunea reclamantei BANCA -ROMÂNĂ, PRIN LICHIDATOR FONDUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR ÎN SISTEMUL BANCAR cu sediul in -,-, jud. I în contradictoriu cu pârâtul AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ cu sediul u sediul in B,-, sector 5, ca prescrisa.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată înședință publică, astazi, 1.07.2009.
PRESEDINTE,
- - GREFIER,
- -
RED. CP (4 ex.)
Președinte:Petrovici CristinaJudecători:Petrovici Cristina