Anulare act administrativ fiscal. Decizia 288/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 288/CA
Ședința publică de la 11 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Iustinian Obreja Manolache
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanta - împotriva sentinței civile nr. 31/ca din 20.01.2009 și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva sentințelor civile nr. 991/ca din 11.11.2008 și nr. 31/ca din 20.01.2009, ambele sentințe ale Tribunalului Iași, pronunțate în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se dă citire referatului cauzei de către grefier, referat din care rezultă că dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 04 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din această hotărâre. Din lipsă de timp pentru deliberare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru astăzi 11 mai 2009.
După deliberare,
.
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă nr. 991/CA/11.11.2008 a Tribunalului Iașis -a hotărât:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în I,. -, nr. 2, -. A,. 17 în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I - Administrația Finanțelor Publice a mun. I cu sediul în str. -, nr. 26, I și Statul Român prin erul Economiei și Finanțelor.
Obligă pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I - Administrația Finanțelor Publice a mun. I să-i restituie reclamantului taxa de primă înmatriculare achitată pentru autovehiculul marca Opel Astra, în cuantum de 3261,03.
Obligă pârâta la plata sumei de 340 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reținut că, în data de 28.11.2007 reclamantul a cumpărat un autoturism marca Opel Astra. Față de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că reclamantul a achitat in contul Trezoreriei mun. suma de 3261,03 lei Ron cu titlu de taxă de primă înmatriculare auto, aspect dovedit cu chitanța - din 28.11.2008
Această taxă, prin art. 214 - 214, a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006, modificate prin nr.OUG 110/2006, dispoziții legale în vigoare la data nașterii litigiului și în raport de care instanța va analiza raportul juridic de drept fiscal dedus judecății.
Potrivit normelor comunitare, articolul 25 din tratatul CE prevede "Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal".
Articolul 28 CE prevede. "Între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent".
Art. 90 (1) din Tratatul CE prevede "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse."
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, instanța reține că în România nu se percepea nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară si înmatriculate aici.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 paragraf 1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Instanța constată că, în cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național pentru următoarele argumente:
De la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art. 148 din constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin. 4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Mai mult potrivit jurisprudenței Curții de Justiție Europene( Decizia în cauza Costa/Enel (1964), legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunicat este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Analizând însă prevederile art. 214 - 214 Cod fiscal, se observă că acestea impun obligativitatea taxei speciale auto numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale UE și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România.
Prin aceste dispoziții interne sunt încălcate disp. art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE, ceea ce face din 214 - 214, Cod fiscal niște prevederi discriminatorii și nelegale. Mai mult decât atât, taxa de primă înmatriculare se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 25 din Tratatul CE, interzisă de normele Comunitare. Prin urmare această taxă este nelegală, fiind contrară dispozițiilor comunitare și se impune restituirea ei. Instanța nu poate primi apărările pârâtei în sensul că temeiul stabilirii taxei este determinat de impactul poluării întrucât taxa plătită de reclamant este o taxă de primă înmatriculare și nu o taxa pe poluare, această taxa fiind introdusă ulterior nașterii prezentului raport juridic prin OUG50/2008 și având alte considerente pentru care a fost reglementată. Faptul că a statuat în două decizii că o taxă de înregistrare poate fi aplicată a doua oară atâta timp cât mașina își modifică proprietarul nu are relevanță în cauza atâta timp cât această taxă nu este cerută și în cazul vânzării unui autoturism românesc, ci doar celor aduse din alte state comunitare.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare, Tratat).
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Statului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor nr.OUG 50/2008 Tribunalul reține următoarele:
Legiuitorul a dorit să înlăture această situație ce a generat încălcarea normelor comunitare menționate și a abrogat în prezent disp. art. 214 - 214 Cod fiscal prin OUG50/2008 instituind și o procedură de restituirea diferenței între taxele de primă înmatriculare încasate în perioada 1.01.2007-30.06.2008 și taxa de poluare instituită de noua lege.
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr. 686/2008.
Instanța constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiuluitempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art. 2143Cod fiscal), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 paragraf 1 din Tratat.
Tribunalul reține astfel că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea:, cazul nr. 68/79 I/S contre re danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C-290/05 și C-333/05 și parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Tribunalul mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație, în unele situații fiind chiar mai mare decât taxa de primă înmatriculare.
Așa fiind, tribunalul apreciază că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantei menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG 50/2008 și cu consecința îndrumării reclamantei să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii unei părți din taxă prin aplicarea noului act normativ. A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantei să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, tribunalul reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor nr.OUG 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nici o influență asupra dreptului reclamantului de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului, în practica judecătorească la nivelul întregii țări statuându-se constant în acest sens.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantei și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia acțiunii formulate conform argumentelor anterior expuse.
Instanța reține că prezentul litigiu s-a născut sub imperiul vechilor dispoziții, în vigoare la data plății taxei de către reclamant și nu i se poate aplica în prezent o nouă taxă de poluare, conform principiului constituțional al neretroactivității legii. Prin urmare instanța consideră că reclamantul nu este îndreptățit doar la plata unei eventuale diferențe între cele două taxe, ci la plata în întregime a unei taxe percepută cu încălcarea dreptului comunitar. De asemenea instanța reține că și ulterior modificării legislației deși HG 686/2008 stipulează că și cererile depuse înainte de intrarea in vigoare a legii se vor soluționa potrivit noilor dispoziții termenul de soluționare începând să curgă de la 1.07.2008, nemaifiind necesar inițierea unei noi proceduri prealabile, pârâta și-a menținut refuzul de restituire chiar și în parte a taxei percepute.
Pentru motivele invocate, văzând în drept dis part. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE și art. 148 din constituție instanța va admite acțiunea formulată de - și va obliga Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I - Administrația Finanțelor Publice a mun. I să-i restituie reclamantului taxa de primă înmatriculare achitată pentru autovehiculul marca Opel Astra, în cuantum de 3261,03, acțiunea urmând a fi pronunțată și în contradictoriu cu Statul Român prin erul Economiei și Finanțelor pentru opozabilitate.
Prin sentința civilă nr. 31/CA/20.01.2009 Tribunalul Iașia dispus completarea dispozitivului sentinței civile nr. 991/CA/2008,în sensul obligării pârâtei și la plata dobânzilor legale aferente sumei de 3.261,03 lei, începând cu data de 15.04.2008 și până la plata efectivă a acestei sume către reclamant.
Împotriva acestor sentințe a promovat cerere de recurs pârâta I - I, în motivarea căreia invocă lipsa calității procesuale pasive a, conform deciziei nr. 3268/05.10.2006, având în vedere că acțiunea având ca obiect lipsa de eficacitate a serviciilor publice, îndreptată împotriva statului, este inadmisibilă, acesta neputând fi considerat ca subiect al raportul de contencios administrativ în mod direct, atât timp cât acțiunea poate fi exercitată față de orice organ al unităților administrativ-teritoriale ce acționează în regim de putere publică, în condițiile în care raportul juridic litigios se poartă între reclamantă și
Prin motivele de recurs de la fila 11 dosar, recurenta - I critică sentința civilă nr. 31/CA/20.01.2009, de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 99/CA/2008, în sensul acordării dobânzilor legale conform art. 3 alin. 1 din nr.OG 9/2000, întrucât acest act normativ nu este incident în cauză, pentru raporturile juridice fiscale fiind aplicabilă procedura de acordare a dobânzilor prev. de Codul d e procedură fiscală în art. 124 alin. 1 coroborat cu art. 117 alin. 2 sau art. 70, dar în speță nu sunt întrunite condițiile de derulare, organul fiscal acționând în condițiile legii atunci când a încasat taxa de primă înmatriculare în cauză.
Până la data intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008, nu a existat temei legal pentru restituirea taxei încasate în baza disp. art. 2141-2142din Codul fiscal și că, în conformitate cu prevederile celui dintâi act normativ invocat, reclamantul este îndreptățit a primi doar diferența dintre taxa specială achitată și taxa pe poluare pentru autovehicule, ca urmare a unei compensări legale, considerând inaplicabile disp. nr.OG 9/2000.
Reclamanta a formulat de asemenea cerere de recurs în cauză, criticând sentința de fond sub aspectul datei de la care i-au fost acordate dobânzile legale, respectiv ziua de 15.04.2008, deși a solicitat a-i fi plătite dobânzi de la 28.11.2007, ca dată a plății taxei în litigiu și până la restituirea efectivă a sumei, sens în care solicită a-i fi admisă cererea de recurs.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
În ce privește fondul cauzei, Curtea constată că este necontestat faptul că, în temeiul art. 2141-2142din Codul fiscal, reclamantul a achitat taxa specială pentru autovehiculul achiziționat dintr-un stat membru al Comunității Europene, că această operațiune nu este acoperită de un act administrativ-fiscal, în sensul dat acestui termen de art. 41 Cod procedură fiscală (documentul prevăzut de nr. 418/2007 fiind emis în regim de asistență și nu în regim de putere publică), și că reclamantul nu a urmat procedura prev. de nr.OUG 50/2008, după data intrării în vigoare a acestui act normativ.
Lipsa actului administrativ-fiscal, prin care obligația fiscală să fi fost stabilită în mod individual și determinat, de către organul fiscal care a asigurat încasarea taxei speciale, îndreptățește pe reclamant să solicite restituirea sumei achitate, în temeiul art. 117 lit. a) și d) din Codul d e procedură fiscală, fără să fie nevoit să mai parcurgă o altă procedură administrativă, având în vedere că însuși legiuitorul român, confruntat cu procedura de constatare a încălcării tratatului comunitar, inițiată de Comisia Europeană, a decis abrogarea, prin nr.OUG 50/2008, a prev. art. 2141-2143din Codul fiscal și restituirea sumelor încasate.
Fiind dovedită încălcarea prev. art. 90 din Tratatul Comunitar Europene, era dreptul suveran al instanței naționale să elimine aplicarea normei din legislația națională prin care s-a instituit o impunere contrară dreptului comunitar și să oblige autoritățile statului să ramburseze taxele percepute, dreptul de a obține rambursarea integrală a sumelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, reprezentând, astfel cum a statuat în mod constant Curtea Europeană de Justiție, consecința și completarea adusă drepturilor conferite justițiabililor prin intermediul dispozițiilor comunitare, considerente pentru care, în temeiul art. 322 Cod procedură civilă, recursul I urmează a fi respins.
Recursul - se vădește a fi întemeiat, în ce privește admisibilitatea excepției lipsei de calitate procesuală a Statului român prin, atât timp cât reclamanta se află într-un raport juridic fiscal cu I, în conturile căreia a plătit taxa de primă înmatriculare în litigiu, statul nefiind așadar comitent, ci doar garant al respectării legilor, garanție ce nu poate fi oferită decât prin serviciile publice specializate, pentru a căror activitate trebuie să răspundă doar în condițiile legii (art. 25 din decretul nr. 31/1954) coroborate cu prev. art. 1 alin. (1) și (2) din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea
Așa fiind, raportat și prev. art. 19 din Cap. VI al Titlului VII din Legea nr. 247/2004, Curtea constată că se impune admiterea recursului pârâtei - cu consecința modificării în parte a sentinței civile nr. 31/CA/2009 în sensul respingerii acțiunii reclamantei în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin și I, pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora, întrucât nu au participat nemijlocit la raportul juridic dedus judecății, - ce s-a derulat doar cu I -, și nici nu există vreo dispoziție legală derogatorie care să atragă participarea lor în litigiul de contencios administrativ de față.
Analizând susținerile recurenților ce vizează nelegalitatea acordării dobânzii legale prev. de nr.OG 9/2000, pentru intervalul cuprins între data introducerii acțiunii ce face obiectul cauzei - 15.04.2008 - și plata efectivă, Curtea constată că, raportat nelegalității operațiunii de impunere privind suma de 3.269,09 lei taxă primă înmatriculare, constatată prin prisma reglementărilor din Tratatul Comunității Europene la care România este parte, organul fiscal datorează reclamantei dobânda prev. de art. 124 alin. 1 Cod procedură fiscală, ca lege specială aplicabilă raportului juridic fiscal, calculată de la data de 28.11.2007, când a procedat la reținerea taxei sus-evocate, și până la restituirea ei efectivă către reclamantă, sens în care urmează a fi modificată sentința de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul introdus de reclamanta - împotriva sentinței civile nr. 31/CA din 20.01.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, obligă pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I să plătească reclamantei - dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală, aferentă sumei de restituit, calculată de la data de 28 noiembrie 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Obligă pe intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I să plătească recurentei - suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Admite recursul introdus de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva sentinței nr. 991/CA din 11 noiembrie 2008 Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, respinge acțiunea introdusă de reclamanta - în contradictor cu pârâții Statul Român, reprezentat de erul Finanțelor Publice, și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâților.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Respinge recursul introdus de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva sentinței nr. 31/CA din 20 ianuarie 2009 Tribunalului Iași, sentință pe care o menține, astfel cum a fost ea modificată prin prezenta decizie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 mai 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - --- - --
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
05.06.2009
2 ex.-
Președinte:Aurelia GheorgheJudecători:Aurelia Gheorghe, Iustinian Obreja Manolache, Dan