Anulare act administrativ fiscal. Sentința 29/2010. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA NR. 29/CA

Ședința publică de la 08 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Violeta Elena Pinte

Grefier - - -

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul, domiciliat în I, str.-.-, nr.13, județul I, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Transporturilor și, Ministrul Transporturilor și, Direcția Generală de Control și Investigații Accidente în Transporturi, Spitalul Clinic I, având ca obiect - anulare act administrativ( Raport nr.218/03.06.2009;Ordinul nr.860/13.08.2009).

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă, la prima și la a doua strigare, consilier juridic pentru pârâtul Spitalul Clinic I, lipsă fiind reclamantul și reprezentanții celorlalți pârâți.

Procedura legal îndeplinită.

Se dă citire referatului cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată, după declinare, că pârâtul Spitalul CFR Iad epus la dosar, prin registratura instanței, o cerere în care invocă excepția de inadmisibilitate a acțiunii, iar pârâtul Iad epus note de ședință, la care a atașat o copie a actului contestat.

Consilier juridic depune la dosar delegația de reprezentare pentru pârâtul Spitalul Clinic CFR I și susține că în sarcina reclamantului trebuie stabilită obligația la plata unei taxe de timbru, după declinare, având în vedere că la Tribunal a fost calificată cauza ca fiind un litigiu de muncă, scutit de la obligația de timbrare.

Instanța constată că s-a stabilit, prin rezoluție, în sarcina reclamantului, obligația de a timbra acțiunea cu 20 lei - taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar și că reclamantul a fost citat cu mențiunea de a achita taxa de timbru.

Cauza este lăsată la o nouă strigare pentru lipsa reclamantului.

La reluare, instanța, din oficiu, invocă și pune în discuție excepția de netimbrare a acțiunii.

Consilier juridic, pentru pârâtul Spitalul ic CFR I, pune concluzii de admitere a excepției și de anulare a acțiunii ca netimbrată.

Instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA DE APEL,

Asupra cauzei de față, raportat la excepția pusă în discuție, reține cele ce urmează.

Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Iași - secția civilă - litigii de muncă, sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Transporturilor și, Ministrul Transporturilor și, Direcția Generală de Control și Investigații Accidente în Transporturi, Spitalul Clinic I, anulare Raportului nr.218/03.06.2009; anularea Ordinului nr.860/13.08.2009, reintegrarea în postul ocupat conform contractului de management nr.14/21.07.2008, iar, în subsidiar, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale aferente perioadei de concediu medical, a drepturilor privind acordarea concediului de odihnă, a salariului restant și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Transporturilor și a invocat excepția de litispendență și excepția de necompetență materială a Tribunalului și a solicitat declinarea competenței în favoarea Curții de APEL IAȘI - secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr.7 din 06 ianuarie 2010, Tribunalul Iașia declinat în favoarea Curții de APEL IAȘI, secția contencios administrativ, competența de soluționare a contestației formulată de.

În urma declinării, s-a format dosarul nr- iar, prin rezoluție, dată fiind noua calificare juridică a cauzei, s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a timbra acțiunea cu 20 lei - taxă judiciară de timbru și cu 0,3 lei-timbru judiciar, reclamantul fiind citat cu mențiunea timbrării.

Dat fiind faptul că reclamantul nu a depus la dosar dovada timbrării acțiunii, în cauză s-a invocat, din oficiu excepția de netimbrare.

În baza art.137 Cod procedură civilă, dată fiind și prioritatea obligației de timbrare, urmează a se analiza cauza doar cu privire la excepția de netimbrare, fără a se avea în vedere celelalte excepții invocate și nici fondul pricinii.

Astfel, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în Legea nr. 146/1997, și se taxează în mod diferențiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxa judiciară de timbru se plătește anticipat, până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit fiind sancționată cu anularea acțiunii sau a cererii.

În cauză, se constată însă că, deși a fost citat cu mențiunea de a depune dovada plății taxei judiciare de timbru în valoare de 2o lei, precum și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 4 dosarul nr- al Curții de APEL IAȘI, contestatorul nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Având în vedere și faptul că în prezenta cauză nu a intervenit nici un caz de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 coroborate cu cele ale art. 9 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995, în sensul că urmează a anula acțiunea formulată reclamantul.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

Hotărăște:

Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul

domiciliat în I, str.-.-, nr.13, județul I, cu domiciliul procedural ales la sediul Cabinet avocat, I,-, -.1, mezanin,în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Transporturilor și, Ministrul Transporturilor și, Direcția Generală de Control și Investigații Accidente în Transporturi, cu sediul în B, bd.- -, nr.38, sector 1, Spitalul Clinic

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 08 februarie 2010.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Red.jud./09.02.2010

Tehnored.gref.TN/09.02.2010

E ex.

09 Februarie 2010

Președinte:Violeta Elena Pinte
Judecători:Violeta Elena Pinte

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 29/2010. Curtea de Apel Iasi