Anulare act administrativ fiscal. Decizia 2915/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2915
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Vijloi
JUDECĂTOR 2: Costinel Moțîrlichie
JUDECĂTOR 3: Adina Calotă
Grefier
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din 9 iunie 2009, privind recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr.359 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din 9 iunie 2009, au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Dolj, prin sentința nr.359 din 17 februarie 2009, pronunțată în dosar nr- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspecției și a respins acțiunea cu privire la acești pârâți.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului
Pentru a pronunța această sentință, prima instanța a reținut în primul rând faptul că pârâtul Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a formulat excepția lipsei calității procesuale pasive. Având în vedere faptul că reclamanta are raporturi de serviciu numai cu Inspectoratul Teritorial d e Muncă D fiind angajata respectivei instituții instanța de judecată va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și a respins acțiunea cu privire la acest pârât.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta Inspecției instanța de judecată s-a reținut faptul că există aceleași argumente reținute de instanța de judecată la soluționare primei excepții. Potrivit disp. art. 2 din Legea nr. 108/1999 Inspecția are în subordine inspectoratele teritoriale de muncă, unități cu personalitate juridică, care se organizează în fiecare județ ți în municipiul Având în vedere că decizia atacată nu a fost emisă de Inspecția ci de Inspectoratul Teritorial d e Muncă D, instituție cu care reclamanta are raport de serviciu, având calitatea de funcționar public în cadrul acesteia instanța de judecată a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspecției și a respins acțiunea cu privire la acest pârât.
În raport de soluția de respingere a acțiunii cu privire la pârâta Inspecția pentru lipsa calității procesuale pasive, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile a fost respinsă ca fiind lipsită de interes.
Cu privire la fondul cauzei instanța de judecată a reținut faptul că prin sentința nr. 1466 din data de 06 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- a fost admisă acțiunea și a fost obligat pârâtul D să acorde reclamantei sporul de mobilitate în procent de 15% li sporul de confidențialitate în procent de 15% calculat la salariul de încadrare începând cu data de 03.09.2004.
Prin sentința nr. 2382 din ședința publică de la 28 2008 pronunțată în același dosar a fost respinsă acțiunea având ca obiect cerere completare dispozitiv formulată de reclamanta -.
În cadrul dosarului respectiv la data de 14.11.2008 reclamanta - a formulat cerere prin care a solicitat completarea dispozitivului sentinței nr. 1466/06.04.2007, deoarece instituția în care își desfășoară activitatea are nelămuriri cu privire la punerea în executare a acestei hotărâri, motiv pentru care solicită să se dispună ca D, să emită dispoziție pentru acordarea sporului de confidențialitate în cuantum de 15%, respectiv sporul de mobilitate în cuantum de 15% aplicate la salariul de încadrare și pe viitor, adică și după data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii, în concret după data de 18.10.2007.
Având în vedere faptul că instanța de judecată a respins cererea de completare a dispozitivului se reține faptul că reclamanta avea dreptul la respectivele drepturi salariale numai pentru perioada 03.09.2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a acesteia, respectiv 08.10.2007 și nu și ulterior acestei date.
Prin urmare decizia de nr. 234 din data de 16.10.2008 emisă de Inspectoratul Teritorial d e Muncă prin care s-a imputat reclamantei suma de 2238 lei reprezentând spor de confidențialitate și spor de mobilitate pentru perioada 01.01.2008 - 30.09.2008 este legală în raport de faptul că pentru perioada respectivă reclamanta nu putea beneficia de respectivele drepturi salariale având în vedere faptul că instanța de fond nu a recunoscut acest drept reclamantei, respingând cererea de completare a dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta - criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului recurenta a susținut că față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv anularea unei decizii de imputare, motivarea instanței potrivit căreia într-un alt dosar i s-a respins o cerere, este străină de natura cauzei. Pe de altă parte, instanța de fond nu a analizat toate susținerile invocate prin cererea de chemare în judecată respectiv încălcarea principiului neretroactivității legii întrucât la data emiterii deciziei s-a dispus încetarea acordării unor drepturi salariale obținute anterior emiterii deciziei de imputare. Totodată, instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că decizia de imputare nu îndeplinește condițiile de valabilitate anume lipsa temeiului de drept privind răspunderea patrimonială pentru suma imputată precum și cu privire la faptul că nu există nici un fel de dovadă a prejudiciului produs.
Prin întâmpinare intimatul ITM Das olicitat respingerea recursului arătând că prin Decizia nr. LXXVIII din 05.11.2007 a s-a stabilit că sporul de confidențialitate și cel de mobilitate exced drepturilor acordate funcționarilor publici încadrați în funcția de consilieri juridici. Mai mult, cele două sporuri nu sunt prevăzute de Legea nr.188/1999 și nu au fost alocate sume la buget pentru plata unor astfel de drepturi.
Recursul este fondat și va fi admis, reținându-se următoarele aspecte:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a investit instanța cu o acțiune având ca obiect anularea deciziei nr. 234/16.10.20088 emisă de ITM D prin care s-a dispus încetarea acordării și plății sporului de confidențialitate și a sporului de mobilitate începând cu luna ianuarie 2008 precum și imputarea sumei de 2248 lei reprezentând spor de confidențialitate și de mobilitate acordată reclamantei pentru perioada 01.01.2008 - 30.09.2008.
Prin sentința nr. 1466/06.04.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- a fost admisă acțiunea și a fost obligat pârâtul D să acorde reclamantei sporul de mobilitate în procent de 15% și sporul de confidențialitate în procent de 15% calculat la salariul de încadrare începând cu data de 03.09.2004. Hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă prin decizia nr. 6499/18.10.2007 a Curții de Apel Craiova.
Astfel cum rezultă din dispozitivul sentinței, instanța a recunoscut reclamantei dreptul la acordarea celor două sporuri în cuantum de câte 15% fiecare începând cu data de 3 aprilie 2004 fără a preciza însă un termen sau un reper în raport de care să înceteze acordarea acestor sporuri, motiv pentru care reclamanta a beneficiat de cele două sporuri în continuare.
Față de acest aspect și de faptul că prin Decizia în interesul legii nr. LXXVIII/05.11.2007 a s-a stabilit că funcționarii publici având funcția de consilieri juridici nu beneficiază de sporul de mobilitate și nici de cel de confidențialitate, pârâtul ITM Dai mputat reclamantei suma reprezentând contravaloarea acestora acordată pentru perioada 01.01.2008-30.09.2008, stabilind totodată că reclamanta nu mai poate beneficia drepturile salariale menționate, începând cu luna ianuarie 2008.
Instanța de fond a reținut că prin sentința nr. 2382/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj reclamantei i s-a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței nr. 1466/2007 având ca obiect recunoașterea acordării celor două sporuri și pentru perioada 01.01.2008 - 30.09.2008, motiv pentru care acțiunea reclamantei este neîntemeiată.
În recurs, reclamanta a depus la dosar încheierea de ședință din data de 31 martie 2009 a Tribunalului Dolj prin care a fost admisă cererea având ca obiect lămurirea dispozitivului sentinței nr.1466/2007 în sensul că sporul de mobilitate și sporul de confidențialitate la care a fost obligat pârâtul se acordă începând cu data de 03.09.2004 și în continuare, până la intervenirea unei cauze legale de modificare ori stingere a obligației.
Întrucât hotărârea respectivă este doar definitivă nu și irevocabilă precum și pentru faptul că de modul de soluționare a recursului declarat împotriva acesteia depinde în mod direct și soluția ce se va pronunța în prezenta cauză, Curtea apreciază că instanța de fond, neavând în vedere aceste aspecte, practic nu a analizat fondul cauzei.
Față de cele arătate, prin prisma dispozițiilor art. 30312 alin.1și 5 Curtea va admite recursul, va casa sentința cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr.359 din 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
10.07.2009/2ex
12 Iunie 2009
Președinte:Daniela VijloiJudecători:Daniela Vijloi, Costinel Moțîrlichie, Adina Calotă