Anulare act administrativ fiscal. Sentința 2948/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2948
Ședința publică de la 29.09.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stănișor Denisa Angelica
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, personal, lipsă fiind pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, prin care învederează că reclamantul a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, un set de înscrisuri.
Curtea pune în discuția părții pe excepția tardivității promovării acțiunii invocată de pârât.
Reclamantul solicită respingerea excepției tardivității promovării acțiunii precizând că actul administrativ contestat i-a fost comunicat la data de 08.12.2008 apreciază că cererea este formulată în termen.
Pe fondul acțiunii solicită admiterea ei astfel cum a fost precizată, anularea Hotărârii CNCD nr.621/2008 să se constate că a fost discriminat cu privire la recalcularea pensiei pentru limită de vârstă.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției tardivității promovării acțiunii și pe fond.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr-, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Hotărârii nr.621/17.09.2008 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, apreciind-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea cererii s-a arătat de către reclamant că, a depus în termen legal cererea sa la pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării aspect pe care îl probează cu înscrisuri, iar, pe de altă parte, deși a depus un memoriu în care a prezentat pe larg tot ce s-a întâmplat cu decizia sa de recalculare a pensiei, cei din consiliu nu l-au avut în vedere. S-a atașat Hotărârea nr.621 din 17.09.2008 și înscrisuri.
Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale.
Prin sentința nr.447/04.02.2009 Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, reținând că având în vedere disp. art.1 alin.1 din HG 1194/2001 privind organizarea și funcționarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, modificată și completată, prin HG 1514/2002, potrivit cu care pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, precum și disp. art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, competența de soluționare a prezentei cauze aparține Curții de Apel București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal la data de 07.04.2009, sub același număr de înregistrare.
La data de 12.06.2009, pârâta a depus note scrise prin care a invocat excepția tardivității promovării acțiunii.
Examinând cu prioritate, potrivit disp. art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepția invocată, Curtea reține următoarele:
Potrivit disp. art.20 alin.9 din OG 137/2000, republicată:"Hotărârea Colegiului Director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ potrivit legii", iar alin.10: "Hotărârile emise potrivit alin.2" și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile, constituie de drept titlu executoriu".
Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr.621/2008, atacată în prezenta cauză a fost comunicată reclamantului la data de 08.12.2008, cu adresa de înaintare nr.15172/27.11.2008.
Această împrejurare este susținută chiar de reclamant, care în cuprinsul cererii de chemare în judecată precizează că a primit Hotărârea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nr.621/2008 la data de 08.12.2008.
Având în vedere că reclamantul a promovat acțiunea la data de 14.01.2009 și raportat la termenul legal de contestare de 15 zile care curge de la data comunicării actului atacat, respectiv de la 08.12.2008, Curtea va admite excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu consecința respingerii acesteia ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității invocată de pârât.
Respinge, ca tardiv formulată, acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în B-, Bl.64,.16, sector 4, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B--3, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 29.09.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
-
Președinte:Stănișor Denisa AngelicaJudecători:Stănișor Denisa Angelica