Anulare act administrativ fiscal. Decizia 300/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 300

Ședința publică de la 13 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doina Lupea Judecător

- - - - Președinte Secție

- - - - Judecător

Grefier: -

S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorii și, împotriva deciziei nr. 7675 din data de 13 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.

La apelul nominal s-au prezentat avocat pentru contestatorii și și consilier juridic pentru intimata Primăria Municipiului C prin Primar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, după care:

Avocat pentru contestatorii și depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri, Curtea constatând cauza în stare de soluționare a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii:

Avocat pentru contestatorii și solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată.

Consilier juridic pentru intimata Primăria Municipiului C prin Primar solicită respingerea contestației în anulare.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față;

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj, reclamanții și au chemat în judecată Primăria Municipiului C pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea dispoziției nr.63548/05.12.2006 ca fiind nelegală.

In motivarea acțiunii reclamanții menționează că au primit o adresă nr.89886 din data de 02,12,2006 prin care s-a comunicat că s-a emis dispoziția primarului la 05.12.2006 ce urmează să fie pusă în aplicare cu somația de a demola gardul reclamanților, iar executarea silită se face de către BEJ, și nu de către Primăria C care nu a fost parte în procesul de revendicare.

Tribunalul Dolj - Secția comercială și de contencios-administrativ, prin sentința nr. 1966 din 08 mai 2007, respins acțiunea formulată de reclamanții și.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții și, pe care însă nu l-a timbrat cu timbru fiscal și timbru judiciar.

Prin decizia nr.7675 din 13.11.2007, Curtea de Apel Craiovaa anulat ca netimbrat recursul, având în vedere faptul că potrivit art.11 din Legea 146/1997 art. 3 din nr.OG 32/1995 modificată prin Legea 123/1997, s-a pus în vedere recurentei reclamante să timbreze recursul cu timbru fiscal de 2 lei și să achite timbru judiciar de 0,15 lei.

Recurenta reclamantă nu a satisfăcut cerințele fiscale, astfel încât instanța a apreciat ca fiind incidentă sancțiunea anulării cererii de recurs, conform dispozițiilor art.20 alin.3 din Legea 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare recurenții și.

În motivarea contestației se arată că din motive de sănătate recurenta contestatoare, din data de 1211.2007, cât și în prezent, a fost internată în Spitalul Clinic de, motiv pentru care nu s-a putut prezenta și nici nu a putut să satisfacă cerința de a timbra cererea de recurs.

De asemenea, se precizează că este de mult timp imobilizat la pat și nu s-a putut prezenta la instanță.

Se precizează și faptul că procedura de citare a părților nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii, invocându-se dispozițiile art.317 pct.1 Cod pr.civilă.

Au fost depuse la dosar adeverințe medicale, cât și bilete de externare ale contestatorilor.

Curtea, analizând contestația în anulare formulată, apreciază că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

După cum se constată din actele existente la dosarul nr-, în care s-a pronunțat decizia nr.7675 din 13.11.2007, împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare, recurentul a fost citat în mod legal, conform procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare (fila 5 ), cu mențiunea de a achita taxa de timbru și timbru judiciar, în cuantumul stabilit de Legea 146/1997 și OG 32/2005.

Cum recursul a fost formulat de ambii soți, acesta era supus unei singure taxe de timbru și timbru judiciar, astfel că a fost citat cu această mențiune, neputându-se reține susținerea, potrivit căreia părțile nu au fost citate în mod legal, deoarece, așa cum s-a reținut, la dosarul cauzei există dovezi de îndeplinire a procedurii de citare, care a cuprins precizarea privind obligația legală de a achita taxa de timbru și timbru judiciar, aferentă recursului formulat.

Din adeverințele medicale depuse la dosar pe numele rezultă într-adevăr că aceasta a fost internată în perioada 02.11.2007- 22.11.2007, însă citarea soților și s-a realizat la 27.09.2007, înaintea internării, aceștia având obligația de a se conforma cerințelor privind taxele de timbru și timbru judiciar, întrucât acestea se achită cu precădere, înainte de orice judecată.

De asemenea adeverința medicală privindu-l pe recurentul poartă data de 08.02.2008, dată ulterioară pronunțării deciziei contestate.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Pentru contestația în anulare de drept comun, art.317 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă prevede ca motiv de contestație acela potrivit căruia procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.

Acest motiv al contestației vizează neregularitatea procedurii de citare, în raport de dispozițiile art.95 Cod pr.civilă.

În cauza dedusă judecății, așa cum s-a reținut anterior, nu se poate reține neregularitatea procedurii de citare a recurenților contestatori, în raport cu cerințele legii, dovadă în acest sens fiind procesele verbale de îndeplinire a procedurii de citare a acestora și cu mențiunea expresă a recurentului de a achita taxa de timbru și timbru judiciar, aferentă judecării recursului.

Avându-se în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite dispozițiile art.317 pct.1 alin.1 Cod pr.civilă, urmând să respingă contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii și, împotriva deciziei nr. 7675 din data de 13 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2008

PREȘEDINTE: Doina Lupea

- -

JUDECĂTOR 2: Elena Canțăr

- -

JUDECĂTOR 3: Iuliana Rîciu

- -

Grefier,

Red.jud.-/05.03.2008

Președinte:Doina Lupea
Judecători:Doina Lupea, Elena Canțăr, Iuliana Rîciu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 300/2008. Curtea de Apel Craiova