Anulare act administrativ fiscal. Decizia 308/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.308

Ședința public de la 19 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu judector

JUDECTOR - - -

JUDECTOR - Dr. - -

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru ast zif iind amânat soluționarea recursului declarat de reclamanta "" G, cu sediul în G,- împotriva sentinței nr.3168/14.11.2008 pronunțat de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința public din data de 12 martie 2009 care au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare amân pronunțarea cauzei la data de 19 martie 2009.

CURTEA,

Asupra recursului declarat de reclamanta - - G împotriva sentinței civile nr. 3168/14.11.2008 pronunțat de Tribunalul Galați.

Din actele și lucrrile dosarului rezult urmtoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 04.06.2008 reclamanta - - Gaf ormulat contestație împotriva Deciziei nr. 178/07.12.2007 in contradictoriu cu parata Direcția Generala a Finanțelor Publice G solicitând anularea acesteia.

In motivarea cererii reclamanta a artat ca a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 35854/26.10.2007 emisa de Administrația Finanțelor Publice G prin care a contestat masurile stabilite prin Decizia NR. 32597/28.09.2007 emisa in baza raportului de inspecție fiscala prin care s-au stabilit obligații de plata accesorii in suma de 989.720 lei.

Se - a fost privatizat în temeiul Legii nr. 137/2002, astfel beneficiind de o serie de facilitți acordate investitorilor, prin ordinul comun semnat de AVAS și Ministerul Finanțelor Publice nr.23/4.07.2006.

Potrivit ordinului comun privind acordarea de înlesniri la plata obligațiilor bugetare datorate și neachitate de "", înregistrat la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului sub nr. 23/4.07.2006 și la Ministerul Finanțelor Publice sub nr. 112/4.07.2006, societatea beneficiaz de înlesniri ( scutiri și eșalonri) la plat a obligațiilor restante la data de 31.12.2003, în condițiile stabilite de ordinul comun.

Potrivit Actului Adițional nr. 56/1024/27.08.2007 la Ordinul comun menționat mai sus, societatea beneficiaz de înlesniri la plata obligațiilor bugetare restante:

Societatea și-a achitat la timp sumele eșalonate incluse în ordinul comun, rmânând cu obligații restante între data de 1.01.2004 și data emiterii Actului Adițional nr. 56/27.08.2007 și 1024/27.08.2007. Aceste întârzieri au fost suspendate de drept la plat, pân la emiterea actului adițional, conform art. 26alin.6 din OUG nr. 26/2004.

Prin actul adițional s-a decalat termenul de plat debitelor principale într-o perioad de 5 ani și 6 luni de grație, iar organul fiscal în mod eronat a calculat aceste majorri la o sum pentru care exist facilitatea de declarare termenului scadent la plat. Aceste debite nu pot fi considerate restante, iar accesoriilor se calculeaz numai pentru debite restante.

Organele de control au calculat accesorii pentru sumele eșalonate prin Actul Adițional nr.56/1024/27.08.2006 la ordinul comun privind acordarea de înlesniri la plat nr-, între data emiterii ordinului comun respectiv -4.07.2006 și data emiterii actului adițional - 27.08.2007, aceste accesorii fiind calculate eronat.

In dovedirea acțiunii a depus contestație, decizia nr. 178/07.12.2007, ordin comun nr. 23/04.07.2006, act adițional la ordinal comun decizia de impunere.

Reclamanta si-a întemeiat cererea in drept pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 244/2005 privind aprobarea OUG nr. 26/2005.

Prin sentința civil nr. 3168/14.11.2008 Tribunalul Galația respins acțiunea ca nefondat.

Pentru a pronunța aceast soluție, tribunalul a reținut c în mod corect au fost calculate majorri de întârziere, deoarece AVAS a precizat c înlesnirile de plat nu se refer acordarea de facilitți la plata accesoriilor. Așa fiind, a fost respins ca nefondat acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotrâri a declarat recurs reclamanta - - G criticile sale vizând greșita respingere a acțiunii sale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a susținut c în mod greșit ar datora majorri de întârziere pentru plata unor datorii fiscale a cror scadența nu era ajuns la termen. Atâta vreme cât prin Actul Adițional nr. 56/1024/27.08.2007 a fost decalat termenul de plat a debitelor sale pe o durat de 5 ani, nu puteau fi calculate pentru perioada de grație majorri de întârziere si penalitți.

Analizând întregul material probator administrat în cauz, curtea constat c sunt fondate criticile formulate, astfel încât se impune reformarea hotrârii recurate.

Printr-o incorect și insuficient apreciere a materialului probator administrat în cauz, tribunalul a pronunțat o soluție nelegal și netemeinic a crei reformare se impune.

Nestabilind adevratele raporturi juridice dintre prți, instanța a dat o incorecta dezlegare pricinii.

Criticile formulate sunt fondate pentru urmtoarele considerente:

Urmare privatizrii, reclamanta a beneficiat de facilitți fiscale, inclusiv înlesniri la plata obligațiilor bugetare restante, acestea fiind stabilite prin dou acte administrative individuale consecutive respectiv, Ordinul Comun nr. 23/112/4.07.2006 al AVAS și MFP și Actul Adițional nr. 56/1024/27.08.2007.

Constatând datoriile bugetare ale reclamantei, prin art. 5 alin. 4 din Ordinul Comun s-a stabilit c pentru obligațiile bugetare ce fceau obiectul înlesnirilor nu se calculeaz și nu se datoreaz obligații fiscale accesorii, între data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor și data emiterii Ordinului Comun.

Prin Actul Adițional s-a stabilit perioada de eșalonare de 5 ani cu un termen de grație de 6 luni cuprins în perioada de eșalonare a datoriilor.

Or, autoritatea pârât a calculat accesorii aferente sumelor datorate tocmai pentru perioada cuprins între data emiterii, Ordinului Comun, 4.07.2006 și data Actului Adițional, 27.08.2007 contrar prevederilor din art. 5 alin. 4 din Ordin și art. 8 din Actul Adițional care precizeaz c nu se calculeaz și nu se datoreaz obligații fiscale accesorii între data transferului dreptului de proprietate asupra acțiunilor (13.01.2005) și data emiterii Ordinului Comun (4.07.2006).

Mai mult decât atât, art. 7 alin. 1 lit. a din actul adițional stabilește eșalonarea la plat pe o durat de 5 ani cu 6 luni perioada de grație cuprins în perioada de eșalonare a obligațiilor bugetare.

Soluția pronunțat de prima instanț nu s-a sprijinit și nici nu a vizat tocmai aceste aspecte, astfel încât reformarea ei se impune.

Rezult neîndoios c reclamanta a beneficiat de eșalonare la plat pe o durat de 5 ani, termen înuntrul cruia au fost emise și actele de impunere fiscal.

În mod greșit prima instanț și-a motivat soluția prin aceea c AVAS nu s-a referit și la accesorii, atâta vreme cât acestea au fost avute în vedere, așa cum rezult din textele sus citate.

Pentru toate aceste considerente, curtea urmeaz ca în temeiul art. 316 proc.civ.s admit recursul declarat în cauz și modificând sentința recurat va admite acțiunea reclamantei în sensul admiterii acțiunii și a desființrii actelor de impunere fiscale contestate.

Totodat, potrivit art.274 din proc. civ. ca parte czut în pretenții intimata, va fi obligat și la plata cheltuielilor de judecat ctre recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE recursul declarat de reclamanta "" G, cu sediul în G,- împotriva sentinței nr.3168/14.11.2008 pronunțat de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Modific în tot sentința nr.3168/14.11.2008 pronunțat de Tribunalul Galați în sensul admiterii acțiunii și în consecinț;

Admite acțiunea formulat de reclamanta ""

Desființeaz Decizia nr.178/07.12.2007 și nr.32597/28.09.2007 emise în baza Raportului de inspecție fiscal din aceeași dat și exonereaz pe reclamant de plata datoriilor fiscale stabilite prin aceste acte administrative.

Oblig pe pârâta Direcția General a Finanțelor Publice G s-i plteasc reclamantei "", suma de 20.004,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecat.

Irevocabil .

Pronunțat în ședinț public azi 19 martie 2009.

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

Judector,

Judector,

Dr.

Grefier,

- -

Red.IA/18.05.2009

Tehno ZE/18.05.2009

ex.2

Fond:

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Dorina Vasile, Ioan Apostu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 308/2009. Curtea de Apel Galati