Anulare act administrativ fiscal. Sentința 3094/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR.3094

Ședința publică de la 06.10.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, reprezentat de avocat cu împuternicire avocațială depusă la fila 4 dosar, lipsă fiind pârâta Casa de Pensii a Municipiului

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei și solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei.

Curtea încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, constată dezbaterile închise și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, anularea Hotărârii nr.17258/42/18.03.2009 dată de Casa de Pensii a Municipiului B și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr.189/2000 și implicit recunoașterea calității de refugiat; fără cheltuieli de judecată. Depune la dosarul cauzei concluzii scrise și practică judiciară.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2009, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a Municipiului B, solicitând anularea Hotărârii nr.17258/42 din 18.03.2009 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părinții săi au fost strămutați din,iar la data nașterii reclamantului,părinții acestuia aveau statutul de strămutat și,de vreme ce nașterea a avut loc în intervalul 06.09.1940-06.03.1945,reclamantul a impărtășit implicit același statut cu părinții săi.

Așa fiind,reclamantul apreciază că beneficiază de dispozițiile Legii 189/2000,fapt ce impune anularea hotărârii de respingere a cererii privind acordarea indemnizației pentru că a nu ar fi fost strămutat în altă localitate din motive etnice.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de împrejurarea că reclamantul s-a născut la 02.04.1943,adică la 3 ani după data strămutării părinților.

Potrivit dispozițiilor Tratatului d l Craiova din anul 1940,calitatea de stramutat nu o poate avea decat acela care la data semnării tratatului era domiciliat pe teritoriul judetelor mentionate in acesta si care,în urma întelegerii dintre cele două state,a fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu si să se mute pe teritoriu românesc.

A mai arătat pârâta că Legea 189/2000 nu îi prevede ca beneficiari pe moștenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia de prevederile acestei legi.Singurii mostenitori care pot beneficia de pe urma titularilor de drept sunt numai soții supraviețiuitori,insă numai dacă nu s-au recăsătorit după decesul titularului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.3814/27.01.2009, reclamantul a solicitat Comisiei pentru Aplicarea Legii 189/2000 din cadrul pârâtei, stabilirea calității de beneficiar al Legii 189/2000.

Cererea a fost respinsă prin Hotărârea nr.17258/42 din 18.03.2008, întrucât reclamantul nu se încadrează în prevederile art.1 lit.c din Legea 189/2000, acesta născându-se în anul 1943,la mai mult de 300 de zile de la strămutarea părinților din Bulgaria.S-a concluzionat,astfel,că reclamantul nu a făcut obiectul schimbului de populatie în urma semnării Tratatului d l Craiova din septembrie 1940.

Curtea apreciază că hotărârea adoptată de pârâtă este nelegală, având în vedere disp. art.1 lit.c din Legea 189/2000 potrivit cărora beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06.09.1940 - 06.03.1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Reclamantul s-a născut la data de 02.04.1943 în localitatea, raionul, după ce părinții acestuia au fost strămutați din Bulgaria,ca urmare a aplicării Tratatului d l Craiova din anul 1940,astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Potrivit art.1 lit.c din OUG 105/1999 aprobata prin Legea 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 avut de suferit persecuții din motive etnice dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

În conformitate cu art.2 din HG 127/2000 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

În speță astfel cum s-a arătat,părinții reclamantului au fost strămutati ca urmare a Tratatului dintre România și Bulgaria privind schimbul de populații,încheiat C in anul 1940.

Cât privește susținerea din întâmpinare că reclamantul s-a născut ulterior strămutării, Curtea reține că efectele strămutării părinților săi din Bulgaria în România s-au răsfrânt și asupra reclamantului, întrucât aceasta a suferit aceleași privațiuni ca și părinții săi, de la data nașterii care se situează în intervalul de timp avut în vedere de legea sus menționată.

În consecință, susținerea pârâtei că pot beneficia de dispozițiile legii doar persoanele concepute la momentul strămutării părinților, nu și cele concepute după strămutare, nu poate fi reținută.

Legea nr.189/2000 permite acordarea unor drepturi persoanelor care au suferit persecuții etnice în perioada 06.09.1940 - 06.03.1945, fără a face nicio distincție sub acest aspect.

Drept urmare,se reține că solutia de respingere dată de pârâtă prin hotărârea carei anulare se solicită apare ca nelegală și impune anularea actului atacat,cu consecința obligării pârâtei să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea 189/2000.

Curtea apreciază că actele depuse la dosar fac dovada îndeplinirii condiției prev. de art.1 din Legea 189/2000, astfel că în temeiul art.1 din Legea nr.554/2004 va admite acțiunea, va anula Hotărârea nr.17258/42 din 18.03.2008emisă de pârâtă și va obliga pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile prev. de Legea 189/2000, cu începere de la 01.02.2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în B,-, -.4,.B,.72, sector 6, în contradictoriu cu pârâta CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI B, cu sediul în Calea nr.6, sector 3,

Anulează Hotărârea nr.17258/42/18.03.2009 a Casei de Pensii a Municipiului B.

Obligă pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Lg.189/2000 începând cu data de 1.02.2009.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 6.10.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.

03.11.2009

Președinte:Patraș Bianca Laura
Judecători:Patraș Bianca Laura

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 3094/2009. Curtea de Apel Bucuresti