Anulare act administrativ fiscal. Decizia 31/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 31/R-

Ședința publică din 16 Ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru judecător

- -, judecător

- -, judecător

-, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta - & - SRL, cu sediul în B, B- -, -, nr.1,.4, sector 6, împotriva sentinței nr. 510/CF din 7 noiembrie 2008,pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă- Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns intimata- pârâtă Pitești prin consilier jr., în baza delegației de la dosar, lipsind recurenta- reclamantă - & - SRL.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat legal prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și a chitanței nr.-/2009, emisă de Trezoreria Pitești, din care rezultă că s-a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 2,00 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar au fost depuse taxa judiciară de timbru de către recurenta- reclamantă și întâmpinare din partea intimatei- pârâte.

Reprezentantul intimatei- pârâte, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Reprezentantul intimatei- pârâte Pitești, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele menționate în întâmpinarea depusă la dosar.

CURTEA

Constată că, prin sentința civilă nr.510/CF/7 noiembrie 2008 a Tribunalului Argeș - Secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de - & - SRL, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Pitești.

Pentru a decide astfeltribunalula constatat că la 26.05.2008 a fost înregistrată sub nr- acțiunea formulată de - & - SRL, prin care aceasta a solicitat anularea actelor administrativ fiscale nr.4380/28.02.2008 și nr.7100 din 11.04.2008, emis de Administrația Finanțelor Publice Pitești, obligarea acesteia la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 106.121.144 lei, sub motiv că greșit a fost impusă la plata acestei taxe de către pârâtă, întrucât autoutilitarele N2 și N3, marca Renault VI, sunt bunuri comunitare și actele arătate sunt contrare dispozițiilor art.90 din Tratatul UE.

Tribunalul a mai constatat că pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă, deoarece adresa nr.4380 din 28.02.2008 nu constituie act administrativ fiscal, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Analizând acțiunea,tribunalula constatat că excepția de inadmisibilitate a acțiunii este neîntemeiată, deoarece reclamanta a înțeles să conteste răspunsul primit la cererea de restituire formulată, materializat în adresa nr.4380 din 28.02.2008.

Pe fond, tribunalul a constatat că România a aderat la UE începând cu 1.01.2007 și că, potrivit OUG nr.110/2006 a fost instituită taxa specială de primă înmatriculare pentru toate autoturismele înmatriculare pentru prima dată în România, după 01.07.2007, fără a distinge proveniența lor.

De asemenea,tribunalula constatat că,în drept,nu poate fi primită critica privind încălcarea normei europene, deoarece statele naționale sunt îndreptățite să stabilească taxele și impozitele aplicabile pe teritoriul său național.

În fine,tribunalula mai reținut că dispozițiile art.2141Cod fiscal au fost abrogate prin OUG nr.50/2008, intrând în vigoare la 01.07.2008, iar dispozițiile acestui act normativ prevăd posibilitatea restituirii taxei ca urmare a recalculării de către organele fiscale a taxei datorate cu ocazia înmatriculării autoturismului.

De asemenea,tribunalula mai reținut că numai organele fiscale de la domiciliul reclamantului au calitate în acest proces.

La 8 decembrie 2008, - & - SRL a declarat recurs criticând soluția instanței de fond ca nelegală.

În motivare se susține că soluția instanței de fond încalcă dispozițiile art.90 din Tratatul UE, care interzic statelor membre să aplice direct sau indirect impozite interne, de orice natură, produselor altor state membre, mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare și că, taxa de primă înmatriculare prevăzută de art.2141-2143Cod fiscal este contrară dispozițiilor arătate mai sus, iar potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, normele internaționale prevalează celor interne atunci când există un conflict între acestea.

Recursul este fondat.

Este fondată critica recurentei, încadrată din oficiu de instanță în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.

Curtea constată că,situația de faptnu este contestată și că, în consecință, se reține că reclamanta a fost obligată la plata taxei de primă înmatriculare de 10.621,44 lei, conform chitanțelor anexate ( 18, 19), pentru înmatricularea mai multor autoutilitare N2 și N3, marca Renault VI, ani de fabricație 1999, 2000 și respectiv 2001, bunuri comunitare, provenite din Germania, și că la 18.02.2008 a solicitat restituirea sumei plătită cu titlul arătat, iar prin adresa nr.43820 din 28.02.2008, pârâta a respins cererea și a refuzat restituirea banilor, după care, prin adresa nr.7100 din 11.04.2008 emisă de pârâtă, a fost respinsă și contestația administrativă.

În drept, curtea constată că, în adevăr, instanța de fond a aplicat greșit legea întrucât, în temeiul art.148 alin.2 din Constituția României,normele internaționale prevalează celor interne atunci când cele din urmă sunt contrare primelor, astfel că tribunalul trebuia să dea prioritate art.90 din Tratatul Comunității Europene și să înlăture aplicarea art.2141și art.2142din Codul fiscal.

Cele două articole din legislația românească instituie obligația pentru proprietarii autoturismelor care doresc să le înmatriculeze în România, de a plăti taxa de înmatriculare. Această regulă este contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.

În drept, potrivit art.90 alin.1 și 2 din Tratat:niciun Stat Membru (SM) nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, niciun SM nu poate impune, asupra produselor altor state membre, impozite interne de natură să acorde protecție indirectă altor produse.

Curtea constată că dispozițiile art.2141și art.2142Cod fiscal, sunt contrare dispozițiilor art.90 alin.2 din Tratat, întrucât prin instituirea taxei de primă înmatriculare se acordă protecție indirectă autoturismelor noi neînmatriculate, căci pentru autoturismele revândute, provenite de pe piața altui SM, trebuie să se plătească o nouă taxă de înmatriculare, ori de câte ori un autoturism a fost vândut de pe o piață statală pe o altă piață statală din interiorul UE.

În consecință, suma încasată de pârâtă este greșit considerată ca datorată, căci temeiul ei este contrar normei europene care prevalează, astfel că suma arătată trebuie să fie restituită pe îmbogățirii fără justă cauză.

Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se va admite recursul, se va modifica în tot sentința instanței de fond, în sensul că se va admite acțiunea, se vor anula adresele nr.4380 din 28.02.2008 și nr.7100 din 11.04.2008 ca nelegale, și va fi obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Pitești să restituie suma de 106.121,44 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanta - & - SRL, cu sediul în B, B- -, -, nr.1,.4, sector 6, împotriva sentinței nr. 510/CF din 7 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, intimat fiind pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PITEȘTI cu sediul în Pitești,-, județul

Modifică în tot sentința instanței de fond în sensul că admite acțiunea și dispune anularea actelor administrative nr.4380/28.02.2008 și nr.7100/11.04.2008 și restituirea sumei de 106.121,44 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

27.01.2009

Red.DV

EM/4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Dumitru
Judecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Polixenia

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 31/2009. Curtea de Apel Pitesti