Anulare act administrativ fiscal. Decizia 310/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.310
Ședința publică de la 19 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasil
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în G,-, -.2,.45 împotriva sentinței nr.3388/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 martie 2009, care au fost consemnate în încheierea din aceiași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunțarea cauzei la data de 19 martie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr.3388/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în G,-, -.2,.45, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G, cu sediul în G,-.
S-a respins excepția inadmisibilității formulată de pârâta G.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut:
Prin acțiunea înregistrată sub nr-, reclamantul domiciliat în G,-, -.2,.45 a formulat contestație împotriva Deciziei de restituire a sumelor de la bugetul de asigurări sociale de stat nr.14323/16.07.2008 emisă de Serviciul de Colectare-executare silită persoane fizice din cadrul G, solicitând anularea acestei decizii și obligarea pârâtei la restituirea către reclamant și a diferenței în sumă de 1710 lei reprezentând contribuție individuală de asigurări sociale reținută de la asigurat.
La data de 21.05.2008 reclamantul s-a adresat cu cerere către G, înregistrată sub nr.40868, solicitând pe această cale restituirea sumei de 11.300 lei reprezentând contribuție individuală de asigurări sociale reținută de la asigurați, plătită în plus față de plafonul maxim admis prin prevederile Legii nr.19/2000 cu modificările și completările ulterioare, aferentă perioadei 2001-2007.
Prin Decizia de restituire a sumelor de la bugetul de asigurări sociale de stat nr.14323 din 16.07.2008 s- stabilit cuantumul sumei ce trebuie să fie restituită fiind de 9590 lei, și a fost respinsă pentru restituire suma de 1710 lei (sumă prescrisă - 500 lei pentru anul 2001 și 1210 lei aferentă anului 2002).
Contestația a fost formulată de reclamant împotriva Deciziei de restituire nr.14323 din 16.07.2008 emisă în baza Ordinului nr.1646/17.10.2007 sume plătite în plus față de plafonul maxim admis prin prevederile Legii nr.19/2000 referitor la sistemul public de pensii și alte drepturi sociale, pentru perioada de timp în care a fost instituit plafonul maxim de calcul al deciziei de impunere, pct.11 și Ordinul 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget, iar pârâta G - prin Decizia nr.4 din 13.08.2008 a dispus respingerea ca neîntemeiată a acestei contestații, întrucât sumele solicitate aferente anilor 2001 și 2002, în opinia acestei instituții ar fi prescrise.
Instanța a avut în vedere și faptul că prescripția dreptului contribuabililor de a cere restituirea/compensarea sumelor plătite în plus, trebuie să se circumscrie în disp.art.135 din OG nr.92/2003 privind Codul d e Procedură Fiscală - care prevede faptul că acest drept se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.
Din actele dosarului, s-a reținut faptul că penetul a formulat această cerere de restituire a sumei de 11.300 lei în data de 21.05.2008 și coroborând această situație de fapt cu dispozițiile legale susmenționate, dreptul acestuia de a cerere restituirea sumelor aferente anilor 2001 și 2002 s-a prescris, motiv pentru care a fost și respinsă acțiunea reclamantului ca nefondată, de a solicita și sumele aferente acestor ani ( 2001-2002).
In ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată pe calea întâmpinării, promovată de pârâta G, excepție ce a fost unită cu fondul, instanța a respins-o ca fiind neîntemeiată.
Astfel, din chiar preambulul Deciziei nr.4 din 13.08.2008 pârâta cu ocazia analizării modului de îndeplinire a condițiilor de procedură prev. de art.207 al.1 din OG nr.92/2003, republicată a concluzionat faptul că această contestație promovată de reclamantul împotriva Deciziei de restituire a sumelor de la bugetul de asigurări sociale de stat nr.14323 /16.07.2008 ar fi fost promovată în termenul de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Din dovezile înaintate la dosar, instanța a reținut că această decizie contestată a fost înregistrată sub nr.14323 din 16.07.2008 și a fost comunicată reclamantului, prin poștă cu confirmare de primire, în data de 18.07.2008, fiind îndeplinite astfel disp.art.44 al.2 lit.a din OG nr.92/2003, iar contestația a fost înregistrată la G sub nr.68996/29.07.2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, cu următoarea motivare:
La motivarea hotărârii, instanța a constatat că nu a luat în discuție prevederile legale pe care le-a invocat, respectiv Ordinul nr.67 din 31 ianuarie 2008 și anexa la acest ordin care face corp comun la ordinul invocat, încălcând prevederile art.304 pct.10 din Codul d e procedură civilă sau stipulează în mod expres "când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrative care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii".
În mod cert, pârâta a încasat diferența de 1.710 lei, așa cum rezultă din adresa nr.711/15.05.2008 eliberat de CNPAS - B, cu privire la situația sumelor plătite în plus față de obligația fiscală, în perioada 2001-2007 (atașez o copie după adresă).
Instanța inferioară nu a luat în discuție proba administrativă în scris de reclamant, ignorând textul, art.2(3) din Ordinul 67/31.01.2008 ce se referă la suspendarea prescripției în perioada 01.04.2001 - 26.10.2007.
Nici în motivarea sentinței civile recurată, instanța nu analizează această probă.
Prin Ordinul nr.1646/17.10.2007 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, publicat în Of.nr.725/26.10.2007 se prevede în art.1: "Se aprobă procedura de restituire a sumelor reprezentând contribuție.".
Acest ordin trebuia semnat și de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, care să producă efecte juridice unitare.
Prin Ordinul nr.67 din 31.10.2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse ( la o dată ulterioară) " se aprobă modalitățile de unitare de aplicare în sistemul public de pensii, pe perioada în timp în care a fost instituit plafonul maximal de calcul al bazei de impunere".
Aceste două ordine produc efecte juridice mai ales Ordinul nr.67/31.01.2008 care a fost adoptat ulterior și s-a bazat pe prevederile Ordinului nr.1646/2007.
În conținutul acestui act normativ se stipulează în art.23(3) următoarele dispoziții:
"(3) Pentru perioada de asigurare cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Ordinului Ministrului Economiei și Finanțelor nr.1646/2007, respectiv 26 octombrie 2007 și data de 1 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000, prescripția fiind suspendată; termenul prevăzut la alin.2 începe să curgă la data publicării ordinului.
Pârâta în decizia nr.4/13.08.2008 la pag.3 paragraful 3 susține că "Întrucât nu există un ordin comun MEF - care să comaseze procedurile aprobate prin Ordinul 1646/17.10.2007 și Ordinul 67/2008, până la adoptarea acestuia, avem obligația de a aplica prevederile art.117 și 135 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, Ordinul 1646/2007 și Ordinul 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire a sumelor de la buget.
Interpretând în mod greșit textul art.2(3) din Ordinul nr.67/31.01.2008 ce se referă la prescripția ( fiind suspendată )în perioada 01.04.2001 -26.10.2007, Administrația Finanțelor Publice Gae mis Decizia de restituire în mod nelegal.
Prin întâmpinare, autoritatea intimată a solicitat respingerea recursului.
Curtea analizând actele dosarului constată:
Reclamantul a solicitat suma de 11.300 lei de la pârâtă, potrivit adresei nr.711/2008 eliberată de CNPAS - B, sumă plătită în plus față de obligațiile fiscale ce-i reveneau.
Autoritatea pârâtă a stabilit și instanța de fond a confirmat că suma de 1.710 lei aferentă perioadei 2001 - 2002, nu poate fi restituită, pe motiv că a intervenit prescripția.
Instanța de fond, și-a întemeiat hotărârea pe disp.art.135 din nr.OG92/2003, care prevede că dreptul contribuabililor de a cere restituirea sumelor plătite în plus se prescriu în termen de 5 ani.
Curtea constată însă că recurentul are dreptate atunci când consideră că între data de 1 aprilie 2001 data intrării în vigoare a Legii nr.19/2000 și publicării Ordinului nr.1646/2007 prin care se aprobă procedura de restituire a sumelor reprezentând contribuție, prescripția a fost suspendată.
Este de natura evidentei acest fapt deoarece până la publicarea ordinului respectiv, nu există temei juridic pentru solicitarea de restituire a sumelor plătite în plus de contribuabili.
Disp.art.135 din Codul d e procedură fiscală se referă la faptul că dreptul de restituire se prescrie în termen de 5 ani, numai că acest drept este afectat de instituția suspendării, așa cum este clar stipulat în Ordinul nr,67/2008 al, invocat de recurent.
În concluzie, pe baza celor mai sus expuse, și pe temeiul disp.art.312 Cod procedură civilă, urmează a admite ca fondat recursul recurentului, să modifice sentința recurată și să admită acțiunea cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 1.719 lei, reprezentând suma plătită în plus la bugetul asigurărilor sociale.
PENTRU ACESTE MOTIV
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de reclamantul, domiciliat în G,-, -.2,.45 împotriva sentinței nr.3388/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și în consecință:
Modifică în tot sentința civilă nr.3388/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Galați, în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamantul și obligă pârâta Administrația Finanțelor Publice G să restituie reclamantului suma de 1.710 lei reprezentând diferență sumă plătită în plus la bugetul de asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, - - |
Red.VS/13.05.2009
Tehno ZE/14.05.2009
ex.2
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasil