Anulare act administrativ fiscal. Decizia 313/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 313
Ședința publică de la 24 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de domiciliată în G,-, - 5 D,. 2,. 2. 29, împotriva sentinței nr. 3363/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta, lipsă fiind reprezentantul intimatei DIRECȚIA PENTRU MUNCĂ, SOLIDARITATE SOCIALĂ ȘI FAMILIE GALAȚI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamanta susține oral motivele de recurs și solicită admiterea recursului cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului declarat de reclamanta împotriva sent. civ. nr. 3363/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin cererea formulata de reclamanta si înregistrata inițial sub nr- la Tribunalul Galați - Secția Civila a solicitat in contradictoriu cu parata DIRECTIA PENTRU MUNCA, SOLIDARITATE SOCIALA ȘI FAMILIE G anularea plătii sumei de 1178 lei si penalități ce au curs pentru aceasta suma, cu cheltuieli de judecata.
Motivându-si in fapt cererea, reclamanta a precizat ca in luna ianuarie 2006 s-a stabilit ca indemnizația pentru creșterea copilului in vârsta de pana la 2 ani si respectiv 3 ani nu va mai fi plătita de societatea la care își desfășura activitatea, ci de parata in baza OUG nr. 148/2005.
Astfel in data de 13.01.2006 a depus dosar la Primăria G pentru a beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului.
In data de 16.01.2008 a semnat contract de munca cu o societate comerciala întrucât suma primita ii era nesatisfăcătoare pentru creșterea copilului.
Ca urma a acestui fapt s-a prezentat la Primăria G pentru depunerea dosarului in care anunța aceasta situație, dosarul fiind înregistrat la data de 23.01.2006.
La mijlocul anului 2006 primit o adresa de la parata prin care era informata ca trebuie sa plătească suma de 1178 lei pe care a încasat-o fără justa cauza.
In drept si-a întemeiat cererea pe disp. art. OUG 148/2005, Legea 554/2004.
Prin încheierea de ședința din 07.11.2008 cauza a fost transpusa la SECTIA COMERCIALA, MARITIMA ȘI FLUVIALĂ ȘI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV a Tribunalului Galați.
Parata DIRECTIA PENTRU MUNCA, SOLIDARITATE SOCIALA ȘI FAMILIE G prin întâmpinarea depusa a invocat excepția tardivității formulării cererii întrucât nu a fost formulata in termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, Decizia nr. 1053/27.04.2008 contestata de reclamanta prin prezenta cerere i-a fost comunicata in luna mai 2006, data de la care s-au scurs mai bine de 24 de luni, fiind depășit termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de legea nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 3363/10.12.2008 Tribunalul Galația respins acțiunea ca fiind tardiv formulată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că față de luna mai 2006 când i-a fost comunicată decizia criticată, promovarea acțiunii de față la data de 10.09.2008 este cu mult în afara termenului de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 lit. a din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticile sale vizând greșita respingere a acțiunii sale.
În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a susținut că nu ar fi crticat decizia în procedura contenciosului administrativ ci ar fi solicitat doar anularea măsurii dispusă prin aceasta si compensarea unor sume de bani pe care autoritatea pârâtă i le datora.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, curtea constată că sunt nefondate criticile formulate, astfel încât nu se impune reformarea hotărârii recurate.
Printr-o corectă și integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică a cărei reformare nu se impune. Stabilind adevăratele raporturi juridice dintre părți, instanța a dat o corectă dezlegare pricinii.
Criticile formulate nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Corect a reținut tribunalul, prin aplicarea dispozițiunilor art. 11 alin. 1 lit.a din Legea nr. 554/2004 că dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris.
Susținerile acesteia potrivit cărora nu ar fi contestat decizia în procedura contenciosului administrativ ci doar măsurile dispuse prin aceasta sunt lipsite de relevanță, natura juridică a litigiului de față fiind corect stabilită. Chiar în petitul acțiunii sale, aceasta a precizat că solicită să se dispună anularea actului pentru "plata sumei de 1178 lei cât și a penalităților ce au curs pentru această sumă".
Așa fiind, în mod judicios tribunalul a făcut aplicare dispozițiunilor sus menționate, constatând prescris dreptul la acțiune al reclamantei.
Pentru toate aceste considerente, curtea urmează ca în temeiul art. 312 alin 1 din proc.civ. să respingă recursul declarat în cauză nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat declarat de reclamanta domiciliată în G,-, - 5 D,. 2,. 2. 29, împotriva sentinței nr. 3363/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 24 martie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu - - | JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2 ex./18.05.2009
Fond -
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Vasile Susanu