Anulare act administrativ fiscal. Sentința 3209/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.3209
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.10.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Radu Ionel
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul INSTITUTUL DE CERCETĂRI PENTRU - SA, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 și chematul în garanție MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU CERCETARE.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 06.10.2009, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 13.10.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Prin cererea formulată la data de 29.05.2009 reclamantul INSTITUTUL DE CERCETĂRI PENTRU - SA, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, solicitat instanței admiterea contestației înregistrate sub nr. 488/17.11.2008 la cea de-a doua pârâtă și anularea deciziei nr. 1529/15.10.2008, referitoare la obligațiile de plată accesorii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI convenția de supraveghere nr. 17/2006, pentru a putea beneficia de înlesnirile la plata obligațiilor fiscale restante, în temeiul Legii nr. 230/2004, iar prin decizia nr. 1529/15.10.2008 pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 i-a calculat în mod greșit majorări de întârziere pentru obligațiile fiscale principale scutite, de la data apariției Legii nr. 230/2004 și până la data încheierii convenției de supraveghere.
Totodată, reclamanta a formulat o cerere de chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU CERCETARE, solicitând ca, în cazul în care ar cădea în pretenții, chemata în garanție să fie obligată la plata sumelor cuprinse în decizia contestată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că notificarea schemei de ajutor de stat și monitorizarea acesteia, ca operațiuni prealabile încheierii convenției de supraveghere, sunt atributul chematei în garanție și prin urmare poartă răspunderea pentru întârzierea încheierii convenției și implicit pentru curgerea penalităților.
La dosar, reclamanta a depus decizia contestată și actele de care a făcut vorbire în cererea de chemare în judecată.
Legal citată, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii. În motivarea excepției, pârâta a arăta că reclamanta a contestat pe cale administrativ-jurisdicțională decizia nr. 1529/15.10.2008, iar prin adresa nr. 17239/24.12.2008 i s-a adus la cunoștință reclamantei că termenul de soluționare a contestației se prelungește cu durata necesară pentru primirea informațiilor solicitate la direcțiile de specialitate din ministerul d e resort.
A mai arătat pârâta că, în situația dată, reclamanta poate contesta numai decizia emisă în urma soluționării căii administrative de atac, emisă potrivit art. 210 din Codul d e procedură fiscală.
La rândul său, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU CERCETARE, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ce privește cererea de chemare în garanție, cu motivarea că nu a emis niciun act administrativ prin care să-i fi lezat reclamantei vreun drept sau interes ocrotit de lege.
În combaterea excepției inadmisibilității, reclamanta a arătat că suspendarea procedurii administrativ-jurisdicționale este nelegală, deoarece a fost dispusă cu încălcarea prevederilor art. 70 din Codul d e procedură fiscală.
Referitor la cea de-a doua excepție, reclamanta a arătat că majorările de întârziere calculate în sarcina sa se datorează culpei chematei în garanție.
Analizând actele dosarului în raport cu excepțiile invocate, Curtea reține că la data de 19.11.2008 reclamanta a contestat pe cale administrativă decizia de impunere nr. 1529/15.10.2008, în condițiile Codului d e procedură fiscală.
Prin adresa nr. 17239/24.12.2008 Serviciul de soluționare a contestațiilor din cadrul DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B i-a făcut cunoscut reclamantei că soluționarea contestației se prelungește, întrucât sunt necesare unele informații suplimentare.
În speță, reclamanta apreciază că tergiversarea procedurii administrative este nelegală și în consecință solicită instanței de contencios administrativ admiterea contestației administrative și anularea deciziei de impunere contestate.
Trecând peste faptul că instanța de judecată nu poate soluționa o contestație administrativă, Curtea observă că reclamanta a ales calea administrativ-jurisdicțională și în această situație nu se mai poate adresa direct instanței de contencios administrativ pentru anularea deciziei de impunere, decât în situația prevăzută de art. 6 alin. 4 din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestui text, dacă partea care a optat pentru jurisdicția administrativă specială sau pentru calea de atac la un alt organ administrativ-jurisdicțional înțelege să renunțe la aceasta în timpul soluționării litigiului, este obligată să notifice decizia de renunțare organului administrativ-jurisdicțional în cauză. Partea sesizează instanța de contencios administrativ în termen de 15 zile de la notificare. În această situație, procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 nu se mai efectuează.
Din actele depuse la dosar nu reiese că reclamanta a urmat procedura prevăzută de textul citat mai sus, în sensul că nu a notificat pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, situație în care acțiunea prin care contestă decizia de impunere este inadmisibilă, așa cum în mod întemeiat susține pârâta.
În ce privește cererea de chemare în garanție, Curtea reține că nici AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU CERCETARE și nici ministerul din care a ceasta face parte nu au atribuții în stabilirea obligațiilor fiscale, situație în care nu poate avea calitate procesuală în ce privește cererea de chemare în garanție.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite ambele excepții și pe cale de consecință va respinge atât acțiunea principală cât și cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția inadmisibilității.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul INSTITUTUL DE CERCETĂRI PENTRU - SA, cu sediul în B, bd. - - nr. 5. sector 3 în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, cu sediul în B, str. -. -. nr. 13, sector 2, și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3, cu sediul în B, nr. 156, sector 2, ca inadmisibilă.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU CERCETARE, cu sediul în B,--25, sector 1și respinge cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă în contradictoriu cu aceasta pe cale de consecință.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 06.10.2009
PREȘEDINTE GREFIER
Președinte:Radu IonelJudecători:Radu Ionel