Anulare act administrativ fiscal. Decizia 350/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 350
Ședința publică de la 04.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura
JUDECĂTOR 2: Cîrjan Raluca Maria
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.903/04.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a -IX-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.3938/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL.
Se învederează de către grefierul de ședință că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 04.02.2010, din partea intimatului - pârât CONSILIUL LOCAL, Note, la care a anexat declarația numitei precum și chitanță de plată a onorariului de avocat.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 28.01.2010 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să formuleze și să depună la dosar Concluzii, astfel cum a solicitat în mod expres reprezentantul intimatului - pârât CONSILIUL LOCAL, a amânat pronunțarea la data de 04.02.2010, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C la data de 30.10.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâtul CONSILIUL LOCAL al orașului solicitând anularea Hotărârii Consiliului Local al orașului, nr.44/30.09.2008 prin care s-a aprobat rezilierea contractului de închiriere nr.28600/28.12.2007 încheiat de cele două părți.
Prin sentința civilă nr.3119 din 25.11.2008 s-a admis excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal.
Prin sentința civilă nr.903/04.03.2009, Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea Consiliului Local al orașului nr.44/30.09.2008 s-a aprobat rezilierea contractului de închiriere nr.28600/28.12.2007 încheiat între Consiliul Local al orașului și reclamantul, pentru apartamentul nr.16 din blocul D7 situat în orașul,-, jud. I întrucât chiriașul nu a respectat prevederile art.12 alin.1 din contract, cu privire la interdicția subînchirierii sau cedării sub orice formă, totală sau parțială a imobilului închiriat, fără aprobarea prealabilă scrisă a proprietarului.
Potrivit acestui contract de închiriere, termenul de închiriere era de 5 ani, de la 28.12.2007 până la 28.12.2012.
La data de 25.07.2008, orele 10, o comisie a Primăriei orașului s-a deplasat la locuința închiriată reclamantului și familiei sale și a constatat că în apartament locuiește fără forme legale doamna, sens în care s-a încheiat procesul-verbal nr.17216 din 25.07.2008 - fila 8 primul dosar.
De asemenea, această persoană a dat o declarație " propria" - fila 7 primul dosar - în care declară: " Locuiesc în orașul de aproximativ 2 luni, nu cunosc valoarea chiriei acestui apartament, cine o achită întrucât fiul m-a instalat în această casă cu acordul chiriașului. Precizez că nu cunosc înțelegerea dintre cei doi."
Reclamantul nu infirmă cele declarate de către d-na, afirmă doar că această persoană este sa și are grijă de fiica lui, și că ar fi "bonă în casă", însă, așa cum s-a menționat prin citarea art. 12 alin.1 din contract, nu era permisă folosința vreunei părți a spațiului de locuit de către altă persoană decât chiriașul și familia lui (soție, copil), fără acordul proprietarului, astfel că încălcarea interdicției stabilite prin contract este dovedită.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul arătând că instanța de fond a avut în vedere exclusiv proba cu înscrisuri și încălcând principiile aflării adevărului și al dreptului la apărare a respins cererea reclamantului de amânare pentru a depune notificarea adresată Primăriei la 13.10.2008.
De asemenea, instanța nu a depus diligențele necesare pentru stabilirea exactă a situației de fapt și a judecat cauza prezumând culpa reclamantului în raport de prevederile actului defăimat.
Recurentul a apreciat că instanța de fond avea îndatorirea să ordone administrarea probei testimoniale pentru ascultarea martorilor și stabilirea adevărului cu privire la situația locativă de fapt, respectiv ascultarea numitei și a fiului acesteia ori a altor martori propuși de părți.
S-a mai susținut că nu există indicii cu privire la folosirea apartamentului exclusiv de către /, în sensul că pârâtul nu a constatat prin procesul-verbal, cine este proprietarul bunurilor mobile aflate în apartament și nici unde se aflau reclamantul și membrii familiei lui la ora descinderii - ora 10.
Reținerea exclusivă a împrejurărilor înscrise în procesul verbal și înlăturarea tacită a dreptului la apărare pentru stabilirea exactă a situației de fapt au adus prejudicii reclamantului și familiei acestuia, fiind obligați să rămână tolerați în casa părintească, fără drept la intimitate și în lipsa totală a unor condiții de trai decent în propria lor locuință.
În drept au fost invocate disp. art.304 pct.7 și 9, art.129 alin.4 și 5 și art.261 pct.5 Cod procedură civilă.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele aflate la dosar prin prisma motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a interpretat în mod corect probele administrate, reținând legalitatea Hotărârii nr.44/30.09.2008 a Consiliului Local prin care s-a aprobat rezilierea contractului de închiriere nr.28600/28.12.2007 încheiat între părțile prezentului litigiu.
Critica recurentului care vizează respingerea de către instanța de fond a cererii de amânare pe care a formulat-o pentru a depune la dosar notificarea adresată Primăriei la data de 13.10.2008 nu poate fi reținută având în vedere că potrivit art. 13 din Legea 554/2004 instanța solicită autorității al cărui act este atacat întreaga documentație care a stat la baza emiterii lui.
Astfel, analizarea legalității unui act administrativ se face prin examinarea documentației care a stat la baza emiterii sale, documentație care a fost depusă la dosar, fiind avută în vedere de instanță la pronunțarea sentinței recurate.
Înscrisul menționat de recurent nu era util pentru soluționarea cauzei fiind ulterior adoptării hotărârii Consiliului Local, fără relevanță sub aspectul legalității acestei hotărâri.
Nefondată este și susținerea că instanța nu a depus diligențele necesare pentru stabilirea exactă a situației de fapt și a judecat cauza prezumând culpa reclamantului.
Instanța a avut în vedere la stabilirea situației de fapt înscrisurile depuse la dosar care fac dovada culpei reclamantului în nerespectarea prevederilor contractuale care stabilesc la art.12 că este absolut interzisă subînchirierea sau cedarea sub orice formă, totală sau parțială a imobilului închiriat fără aprobarea prealabilă scrisă a proprietarului.
În cauză nu este vorba despre o culpă prezumată a reclamantului, ci despre o culpă dovedită a acestuia care a permis numitei să locuiască în imobilul obiect al contractului de închiriere nr.28600/28.12.2007, fără acordul proprietarului.
Această împrejurare de fapt rezultă nu numai din declarația dată de la 25.07.2008 în care arată că locuiește fără forme legale de aproximativ 2 luni în locuința sus menționată unde a fost instalată cu acordul reclamantului, dar și din adresa nr.17581/31.07.2008 emisă de Poliția Orașului prin care se comunică Primăriei Orașului că în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că de aproximativ 45 de zile, a locuit în locuința lui, fără a solicita Serviciului Public Comunitar Local de Evidența Informatizată a Persoanei stabilirea vizei de reședință, fapt pentru care aceasta a fost sancționată contravențional conform art.30 alin.1 din OUG 97/2005.
Cu privire la aprecierea că instanța de fond trebuia să ordone administrarea probei testimoniale, respectiv audierea numitei, a fiului acesteia și a altor martori, Curtea reține că potrivit art.129 alin.5 Cod procedură civilă, judecătorii vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
În cauză, instanța de fond nu a apreciat necesară administrarea probei testimoniale, aceasta nefiind utilă, pertinentă și concludentă în raport de înscrisurile depuse la dosar pe baza cărora a putut fi stabilită situația de fapt,acestea fiind suficiente pentru dezlegarea pricinii.
De altfel, se constată că la termenul de judecată din 04.03.2009, după ce instanța a respins cererea reclamantului de acordare a unui termen pentru a depune notificarea adresată Primăriei, apărătorul reclamantului nu a solicitat discutarea utilității, pertinenței și concludenței probei testimoniale, consemnându-se în practicaua sentinței că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
S-a mai invocat inexistența unor indicii cu privire la folosirea apartamentului exclusiv de către, în sensul că pârâtul nu a constatat prin proces verbal cine este proprietarul bunurilor mobile din apartament și unde se aflau reclamantul și membrii familiei sale la momentul descinderii.
Susținerea nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei în condițiile în care contractul de închiriere nu permite folosirea unei părți a spațiului de locuit de altă persoană decât chiriașul și familia lui, neavând importanță cine este proprietarul bunurilor mobile din apartament și unde se afla titularul contractului de închiriere și familia lui la momentul constatării situației de fapt.
Ceea ce este relevant este faptul că, fără acordul proprietarului spațiului de locuit, acesta este folosit de o altă persoană decât chiriașul și familia lui, în cauză fiind dovedit acest fapt prin probele administrate.
Cât privește referirea recurentului la condițiile de trai pe care le au în casa părintească unde sunt obligați să rămână tolerați, aceasta nu constituie un argument în favoarea admiterii recursului de vreme ce au ajuns în această situație din culpa lor, ca urmare a nerespectării dispozițiilor contractului de închiriere.
În raport de toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente în cauză motivele de recurs prev. de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, invocate de recurent, Curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art.274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.903/04.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-A Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.3938/3/CA/2009, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL.
Obligă recurentul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
- -
GREFIER
Red.
Gh./2 ex.
17.02.2010
Președinte:Patraș Bianca LauraJudecători:Patraș Bianca Laura, Cîrjan Raluca Maria
