Anulare act administrativ fiscal. Sentința 3549/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3549

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.10.2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria

GREFIER - -

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE în contradictoriu cu pârâta SC SRL având ca obiect "anulare act administrativ".

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, din oficiu Curtea invocă excepția necompetenței materiale a instanței și reține cauza pentru a se pronunța pe această excepție.

CURTEA,

Deliberând în condițiile art.256 Cod procedură civilă, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B, reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune în contradictoriu cu pârâta SC SRL a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1399,14 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pentru anul 2005, în cuantum de 360 lei, penalități de întârziere în cuantum de 319,14 lei pentru factura nr. -/28.11.2005 și taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pentru anii 2006 și 2007, în cuantum de 720 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că potrivit HG nr. 977/2003 și Legii nr. 533/2003 "personale juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și taxă pentru serviciul public de televiziune în calitate de beneficiari ai acestor servicii".

Reclamanta arată că, obligația societății comerciale fost instituită de legiuitor începând cu anul 2003, astfel că solicită obligarea pârâtei la plata sumelor în discuție, neprescrise la data introducerii acțiunii.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 533/2003 și HG nr. 977/2003.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 7828/18.09.2008 Judecătoria Sectorului 2 respins acțiunea ca prematur introdusă întrucât în speță nu a fost parcursă procedura prealabilă prev. de art. 7201Cod procedură civilă.

Prin decizia comercială nr. 1953/17.12.2008, pronunțată în dosarul nr- de Secția VI a Comercială Tribunalului București, a fost admis recursul declarat de recurenta reclamantă și s-a dispus casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul București - Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal.

La Tribunalul București - Secția a IX a Contencios Administrativ și Fiscal, cauza fost înregistrată la data de 04.02.2009.

Prin sentința civilă nr. 1259, pronunțată la data de 30.03.2009 în dosarul nr-, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, întrucât s-a apreciat că reclamanta prestează un serviciu public de interes național și este asimilată unei autorități publice centrale.

La Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, cauza fost înregistrată la data de 12.06.2009, iar la termenul de judecată din 28.10.2009, Curtea invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale curții de apel.

Examinând cu prioritate excepția de necompetență materială, Curtea reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta solicitat obligarea pârâtei la plata unor taxe pentru serviciul public de radiodifuziune și accesoriile acestei taxe, iar litigiile de natura celui dedus judecății intră în competența instanțelor de contencios administrativ, conform art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 10 din această lege, "litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale".

Prevederile legale nu fac trimitere la nivelul autorității publice în sensul de autoritate publică de interes local sau de interes central.

Ca atare, indiferent dacă una dintre părți este o autoritate publică de interes central sau o autoritate publică de interes local, competența tribunalului sau curții de apel, secția contencios administrativ, este dată de cuantumul taxei, al impozitului, sau a contribuției solicitată prin acțiune.

În speță, cuantumul taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune este sub 500.000 lei, astfel că soluționarea prezentei cauze intră în competența Tribunalului București - Secția a IX Contencios Administrativ și Fiscal.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 158 alin 1 și art. 159 pct.2 proc.civ. Curtea va admite excepția de necompetență materială și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a IX Contencios Administrativ și Fiscal.

Constatând ivit conflict negativ de competență, în temeiul art. 20, art. 21 și art. 22 (3) Cod procedură civilă, va înainta dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială instanței.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, în favoarea Tribunalului București - Secția a IX Contencios Administrativ și Fiscal.

Constată ivit conflict negativ de competență și trimite dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Contencios Administrativ și Fiscal în vederea soluționării conflictului de competență.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.

Tehnored. CB/ 2 ex.

12.11.2009

Președinte:Cosma Carmen Valeria
Judecători:Cosma Carmen Valeria

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 3549/2009. Curtea de Apel Bucuresti