Anulare act administrativ fiscal. Decizia 363/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.363/
Ședința publică de la 29 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasile Susanu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea recursului declarat de reclamanta "" G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 2109 din 1.10.2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 mai 2008, care au fost consemnate în aceiași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunțarea cauzei la data de 29 mai 2008.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Prin sentința civilă nr.2109/01.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-s-a respins excepția tardivității ca nefondată.
S-a respins cererea formulată de reclamanta "" G, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul G prin Primar având ca obiect anularea notificării nr.56334/19.06.2006, ca nefondată.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant Municipiul G prin Primar în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă "" G, având ca obiect ridicare construcții și formarea unui nou dosar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea formulată de reclamanta "" G, și înregistrată sub nr-, la Tribunalul Galați - secția comercială și de contencios administrativ a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul G prin primar anularea notificării nr.56334 din 19.06.2006 emisă de pârât cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția tardivității anulării actului administrativ atacat a constatat că termenul este de 6 luni conform art.11 din Legea nr.554/2004, și nu de 30 de zile de la comunicarea notificării nr.56334/19.06.2006 emisă de Primăria Municipiului G, motiv pentru care a respins excepția tardivității invocată de pârât ca nefondată.
Prin Notificarea nr.56334/19.06.2006 emisă de Primăria Municipiului G, reclamanta "" Gaf ost înștiințată că s-a dispus retragerea concesiunii acordate începând cu data de 15.07.2006 cu privire la amplasamentul situat în G str.- c/c cu str. - în suprafață de 758,1, pentru nerespectarea disp.art.9 și art.10 3 din contractul de concesiune nr.9 din 30.04.1999.
Din contractul de concesiune nr.9/30.04.1999 art.10 1 rezultă că concesiunea se retrage și contractul se reziliază în situația în care concesionarul nu respectă obligațiile asumate prin contract, constatarea făcându-se de organele de control autorizate, iar în art. 10.3 concendentul va putea rezilia contractul numai după notificarea intenției sale concesionarului cu precizarea cauzelor care au determinat-
În speță, a constatat că reclamanta nu s-a conformat clauzelor contractului de concesiune, figurând cu datorii în evidența pârâtei începând cu data de 31.12.2005 respectiv chirii în sumă de 2.858 lei și plata concesiunii ( debit, majorări și penalități) în sumă de 33.166 lei.
Susținerea reclamantei că actul administrativ atacat nu prezintă cauzele care au determinat retragerea concesiunii, sau că nu au fost cuprinse condițiile din contract și actul adițional nu poate fi primită cât timp în actul administrativ atacat au fost arătate cauzele care au determinat retragerea concesiunii respectiv nerespectarea disp.art.9 și art.19 3 din contractul de concesiune.
Pe de altă parte reclamanta nu a probat în nici un fel faptul că este cu plata chiriei și-a concesiunii la zi, iar retragerea concesiunii este o consecință a nerespectării caluzelor contractului de concesiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta "" G, cu următoarea motivare:
Prin sentința atacată se specifică în mod eronat datoriile pe care reclamanta le avea la data primirii notificării 56334/19.06.2006 emisă de pârâta Primăria Municipiului
Precizează că reclamanta nu figurează "cu datorii în evidența pârâtei începând cu data de 31.12.2005", ci are datorii începând din 15.03.2004 continuând cu anul 2005 și 2006. Nu s-a precizat în sentință până la ce dată a fost calculată plata concesiunii care este de 33.166 lei.
De asemenea, la instanța de fond nu s-a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili în mod corect: data la care reclamanta are obligații de plată față de Primăria Municipiului G și până când și calculul pentru majorări și penalități, instanța de fond mărginindu-se la o simplă adresă primită de la pârâtă.
În dosarul nr- al Tribunalului Galați având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței pentru "" G, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile în care se arată că debitul restant pentru plata la concesiune este de 32.366 lei.
Instanța de fond nu a analizat în amănunt plata concesiunii și anume: debitul restant, majorările și penalitățile ce trebuie calculate conform contractului de concesiune nr.9/1999 și nici nu specifică data de la care s-a plătit concesiunea, și nu s-au administrat probe suficiente cu privire la plata concesiunii din care să rezulte suma de 33.166 lei.
Prin întâmpinare, pârâta-intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea analizând actele dosarului constată:
Prin notificarea nr.56334 din 19.06.2006, ce face obiectul litigiului de față i se aduce la cunoștință societății reclamante că în conformitate cu disp.art.9 și art.10 3 din contractul de concesiune nr.9/30.04.1999, încheiat între cele două părți, s-a dispus retragerea concesiunii acordate începând cu data de 15.07.2006.
În conformitate cu dispozițiile acestui articol din contractul de concesiune, neplata ratelor și ca atare nerespectarea obligațiilor, duce la retragerea concesiunii și rezilierea contractului.
Dar la art.10 3 din contractul de concesiune, se stipulează faptul că concendentul va putea rezilia contractul numai după notificarea intenției sale concesionarului cu precizarea cauzelor care au determinat-
În cauza de față o astfel de notificare cu intenție de reziliere, nu există din partea concendentului.
Mai mult, recurenta-reclamantă, a achitat toate ratele scadente, prin ordinul de plată nr.3 din 10.01.2008 în sumă de 1.048, ordinul de plată nr.1 din 23.11.2007 în sumă de 21.700 lei și ordinul de plată nr.1 din 18.01.2008 în sumă de 10.667 lei.
Așa fiind, curtea constatând că nu a fost îndeplinită de către pârâta-concendentă a unei clauze imperative din contractul de concesiune, dar având în vedere și faptul că toate datoriile au fost achitate, în temeiul disp.art.312 Cod proc.civilă, urmează a admite ca fondat recursul "" G, și să modifice sentința atacată și în rejudecare să anuleze notificarea nr.56334 din 19.06.2006 a Primăriei Municipiului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE recursul declarat de reclamanta "", cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 2109 din 1.10.2007, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică sentința nr.2109/2007 a Tribunalului Galați și în rejudecare admite acțiunea formulată de reclamanta "" G și anulează notificarea nr.56334 din 19 iunie 2006 a Primăriei Municipiului
Ire vo cabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 29 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
- -
Red.SV/25.06.2008
Tehno ZE/25.06.2008
ex.2
Fond:
Președinte:Vasile SusanuJudecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Dorina Vasile