Anulare act administrativ fiscal. Sentința 367/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 367

Ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

Grefier - -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, având ca obiect anularea Ordinul S/II/4154 din 24 august 2007, emis de pârât.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul lipsind pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederându-se depunerea copiei după decizia nr.1310 din 10 martie 2009 ÎCCJ, după care, instanța pune în discuție excepția tardivității acțiunii.

Reclamantul solicită respingerea excepției, apreciind că acțiunea a fost formulată în termenul legal.

Pe fond, solicită admiterea acțiunii și anularea Ordinul S/II/4154 din 24 august 2007, emis de pârâtul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR.

CURTEA:

Asupra acțiunii de față;

Prin cererea înregistrată la nr- pa rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită excepția de nelegalitate a Ordinului nr.S/II/ 4154 din 28 august 2007, să se anuleze acest ordin și să se înlăture consecințele vătămătoare ale acestuia în sensul repunerii în gradul și funcția deținută anterior și plata diferențelor salariale.

Reclamantul arată că prin ordinul mai sus menționat a fost trecut din categoria A-ofițeri de poliție în categoria B-agent și de poliție, ordin ce este nelegal întrucât Lg.360/2002 prin art.73 alin.4 a stabilit un termen de 5 ani pentru ca ofițerii să-și definitiveze studiile superioare, urmând ca după această perioadă să fie încadrați în categoria inferioară, respectiv cea a agenților de poliție.

Menționează reclamantul că s-a conformat acestor cerințe de studii, dar din motive independente de voința sa a finalizat studiile superioare în anul următor, în concret a absolvit Facultatea de Management din cadrul Universității " "

Reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.4 din Lg.554/2004.

La 18 mai 2009, pârâtul Iad epus întâmpinare.

Cu privire la excepția de nelegalitate a Ordinului nr.S/II/ 4154 din 28 august 2007, pârâtul a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acesteia, întrucât excepția a fost invocată chiar în litigiu având ca obiect anularea actului administrativ, astfel că nu se pune în discuție că de acest act depinde soluționarea litigiului pe fond iar obiectul litigiului este însuși controlul legalității actului.

Prin aceeași întâmpinare pârâtul a invocat excepția decăderii reclamantului din dreptul de a formula acțiune, potrivit dispozițiilor art.11 alin.5 din Lg.554/2004, modificată.

Cu privire la fondul cauzei se solicită respingerea acțiunii.

Pârâta arată că potrivit art.73 alin.8 din Lg.360/2002, modificată și completată, perioada acordată polițiștilor pentru definitivarea studiilor necesare echivalării în gradele corespunzătoare funcției pe care o dețin este de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi și că întrucât legea a intrat în vigoare la data de 24 august 2002, rezultă că termenul limită în care trebuia ca polițiștii să-și definitiveze studiile necesare echivalării în gradele corespunzătoare funcției pe care o dețin este 24 august 2002.

Se învederează că reclamantul nu și-a definitivat studiile superioare pentru a fi încadrat în categoria A-corpul ofițerilor de poliție, în termenul de 5 ani stabilit de legiuitor.

S-au depus la dosar copiile următoarelor acte: adeverința nr.1405 din 21 iulie 2008 emisă de Universitatea " ", decizia nr.3965 din 6 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- a ÎCCJ, sentința nr.207 din 28 august 2008 pronunțată în dosar nr-, de Curtea de Apel Craiova, Ordinul nr.S/II/ 4154 din 28 august 2007, memoriu adresat ministrului, decizia nr.3964 pronunțată în dosar nr- de ÎCCJ, jurământ de credință, certificat de absolvire seria A nr.1850 din 28 iulie 1995, decizia nr.1310 din 10 martie 2008 pronunțată în dosar nr- de ÎCCJ, diplomă de licență.

Examinînd cererea în raport de susținerile părților, a actelor depuse la dosar și a legislației aplicabile se reține:

Reclamantul a solicitat pe calea excepției de nelegalitate verificarea legalității Ordinului nr.S/II/ 4154 din 28 august 2007 emis de prin care acesta era încadrat începând cu 24 august 2007 în categoria B-corpul agenților de poliție cu gradul profesional de agent șef principal de poliție, corespunzător pregătirii și nivelului studiilor absolvite.

Cadrul procesual, respectiv constatarea pe calea excepției de nelegalitate a ordinului mai sus menționat, a fost stabilit de reclamant, atât prin cererea de chemare în judecată, care -ia întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.4 din Lg.554/2004 cât și prin concluziile scrise depuse la dosar(fila 25).

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.4 alin.1 din Lg.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.

Prin art.4 din Lg.554/2004 s-a stabilit regimul juridic aplicabil instituției excepției de nelegalitate ce poate fi utilizată ca un mijloc de apărare într-un proces având ca scop soluționarea cauzei fără a se ține seama de actul constatat a fi ilegal.

Pentru investirea legală a instanței competente cu soluționarea excepției de nelegalitate trebuie să existe legătură între fondul pricinii și excepția de nelegalitate, pentru a face necesară cenzurarea nelegalității ordinului în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art.4 din Lg.554/2004.

Cum în speță, obiectul acțiunii îl reprezintă excepția de nelegalitate instanța o apreciază inadmisibilă în lipsa unei acțiuni în care aceasta să fie invocată, astfel că urmează aor espinge.

Ca urmare a respingerii ca inadmisibilă a excepției de nelegalitate nu va mai fi analizată excepția tardivității și nici celelalte motive privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul domiciliat în Tr.S,- A, M împotriva pârâtului MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în B, nr.1 A, sector 1, având ca obiect anularea Ordinul S/II/4154 din 24 august 2007, emis de pârât.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

Tehnored.

26 noiembrie 2009

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 367/2009. Curtea de Apel Craiova