Anulare act administrativ fiscal. Sentința 3673/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3673

Ședința publică de la 03.11.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Patraș Bianca Laura

GREFIER - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE, în contradictoriu cu pârâta SC SRL.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanta Societatea Română de Radiodifuziune, reprezentată de avocat -, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și pârâta SC Consult SRL, reprezentat de avocat, cu delegație de substituire depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul pârâtei depune la dosar înscrisuri, respectiv chitanțele din care rezultă achitarea integrală a debitului pretins de către reclamantă.

Curtea invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a acestei instanțe având în vedere natura litigiului dedus judecății.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București.

Reprezentantul pârâtei arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București.

Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B sub nr-, reclamanta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE în contradictoriu cu pârâta SC SRL a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 466,38 lei reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pentru anii 2005-2007.

Prin sentința civilă nr.5935/25.09.2008, Judecătoria Sectorului 6 B respins actiunea reclamantei ca prematură.

Prin decizia civilă nr.175/21.01.2009, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, a admis recursul declarat de reclamantă și a casat sentința recurată, trimițând cauza spre competentă soluționare în fond la Tribunalul București - Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, apreciind că litigiul privește achitarea unei taxe pentru un serviciu public, ceea ce determină competența instanței de contencios administrativ și fiscal potrivit art.10 alin.1 din legea nr.554/2004.

Pe rolul acestei secții, cauza a fost înregistrată sub nr-, iar la termenul din 07.04.2009, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu,dispunând declinarea competenței Curtii de Apel București.

Pentru a pronunța aceasta soluție,instanța a avut în vedere împrejurarea că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu constituie o taxa fiscală în înțelesul dispozițiilor art.1 alin.1 si alin.2 din Codul d e procedură fiscală,nefăcându-se venit la bugetul de stat ori bugetele locale,aceasta fiind orientată direct către Societatea Romană de Radiodifuziune care,potrivit art.1 din Legea 41/1994 rep.este înființată ca serviciu public autonom de interes national.

Așa fiind,în temeiul art.10 din Legea 554/2004,cauza a fost declinată Curții de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 23.04.2009,iar în ședința publică din data de 03.11.2009,a fost invocată din oficiu excepția necompetentei materiale a Curtii de Apel București.

Având a se pronunța cu prioritate asupra excepției invocate,în temeiul art.137 proc.civ,Curtea reține următoarele:

Art.10 alin.1 din legea nr.554/2004 prevede că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Litigiul de față nu are natura unei cauze de contencios administrativ,de vreme ce acesta izvorăște din neîndeplinirea de catre o societate comercială a obligatiei de plată a taxei lunare de abonament pentru serviciul public de radiodifuziune,fapt ce atrage competenta instantei de drept comun.

Într-adevăr,obligatia de plată a taxei anterior mentionate a fost materializată,conform dispozițiilor 5 si 6 din HG nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune,în cuprinsul unei facturi emise de catre Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice " " SA,în baza unui contract de mandat.

De vreme ce factura fiscală constituie un document financiar- contabil,iar nu un act administrativ,litigiul născut în legătură cu neîndeplinirea obligatiei de plata a sumelor cuprinse în aceasta,nu poate atrage decât competența instantei de drept comun,care poate fi după caz,judecătoria sau tribunalul(în funcție de valoarea obiectului).

În condițiile în care necompetența Curtii este de ordine publică, conform art.159 pr.civ. Curtea va admite excepția de necompetență materială și fată de dispozițiile art.1 Cproc.civ. va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curtii de Apel

Declină cauza spre competentă solutionare Judecătoriei Sector 6

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică,azi 03.11.2009.

Președinte, Grefier,

Red. 4.ex

Președinte:Patraș Bianca Laura
Judecători:Patraș Bianca Laura

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 3673/2009. Curtea de Apel Bucuresti