Anulare act administrativ fiscal. Decizia 382/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 382

Ședința publică din data de 9 februarie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Monica Niculescu

JUDECĂTOR 2: Eugenia Ion

JUDECĂTOR 3: Cristina Petrovici

GREFIER: ---

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant în contradictoriu cu intimații-pârâți PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE DE FOND FUNCIAR T-, INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI T și PREȘEDINTELE COMISIEI DE FOND FUNCIAR A COMUNEI -.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-pârât Președintele Comisiei Județene de Fond Funciar T-, reprezentat de consilier juridic, cu delegație la fila 64 dosar, lipsind recurentul-reclamant și intimatul-pârât Președintele Comisiei de Fond Funciar a Comunei -.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că obiectul pricinii este recurs împotriva sentinței civile nr. 2619/14.10.2008 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-, procedura de citare este legal îndeplinită și că recurentul-reclamant a depus, prin serviciul registratură, la data de 19.01.2009, un exemplar al motivelor de recurs, solicitând și judecarea în lipsă.

Curtea comunică intimatului-pârât Președintele Comisiei Județene de Fond Funciar T-, prin consilier juridic, motivele de recurs.

Intimatul-pârât Președintele Comisiei Județene de Fond Funciar T-, prin consilier juridic, depune întâmpinare.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.

Intimatul-pârât Președintele Comisiei Județene de Fond Funciar T-, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, în mod corect fiind declinată competența în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2619/2008, Tribunalul Teleormana dispus declinarea în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurelea competenței de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul în contradictoriu cu intimații-pârâți PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE DE FOND FUNCIAR T-, INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI T și PREȘEDINTELE COMISIEI DE FOND FUNCIAR A COMUNEI -, acțiune prin care reclamantul solicitase anularea titlului de proprietate nr. - din 28.05.2006 emis de pârâte pe numele lui, în temeiul Legii nr. 18/1991, pentru teren intravilan în suprafață 0,37 ha situat în nr. 13, parcela 908.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Teleormana reținut incidența art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 60 și 63 din Legea nr. 18/1991.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, apreciind că aparține tribunalului competența de soluționare a pricinii sale, fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, fiind astfel incidente prevederile art. 2 pct. c pr.civ. Totodată, a solicitat admiterea recursului său în sensul anulării titlului de proprietate contestat, fără a se mai dispune trimiterea dosarului spre rejudecare.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei pentru termenul de astăzi, intimata INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI a solicitat respingerea prezentului recurs, reținând competența judecătoriei d e soluționare a cererii reclamantului de anulare a titlului de proprietate.

Examinând recursul reclamantului în raport de obiectul acțiunii sale și reglementările legale aplicabile, Curtea îl apreciază ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a solicitat instanței anularea titlului de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, adresându-se instanței în considerarea unei pretinse vătămări care i-a fost adusă prin emiterea acestui titlu.

Or, potrivit reglementării speciale în materie, cuprinsă în art. 3 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, soluționarea cererilor de anulare a titlurilor de proprietate emise în temeiul legii fondului funciar, este de competența instanțelor judecătorești de drept comun; or, instanța judecătorească de drept comun, cu plenitudine de jurisdicție, este, potrivit dispozițiilor art. 1.pr.civ., judecătoria.

Prin urmare, Curtea reține că, în raport de natura și obiectul pricinii, soluția tribunalului, de dezinvestire în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele este întru totul temeinică și legală, astfel că - în temeiul art. 312 alin. 1.pr.civ. - va respinge ca vădit nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2619/14.10.2008 a Tribunalului Teleorman, pronunțată în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE DE FOND FUNCIAR T-, INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI T și PREȘEDINTELE COMISIEI DE FOND FUNCIAR A COMUNEI -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

---

Red./dact. 2 ex.MN/MN

Jud. fond

Președinte:Monica Niculescu
Judecători:Monica Niculescu, Eugenia Ion, Cristina Petrovici

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 382/2009. Curtea de Apel Bucuresti