Anulare act administrativ fiscal. Decizia 388/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 388

Ședința publică de la 28 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Teodora Bănescu

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

JUDECĂTOR 3: Doina Ungureanu

Grefier - -

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI C în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și BIROUL VAMAL TG J și de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G împotriva sentinței nr.2573 din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

La apelul nominal a răspuns av., pentru intimatul reclamant, lipsind recurenții pârâți DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI, AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, BIROUL VAMAL TG J, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că recursul a fost declarat în termen legal, că s-a depus la instanța a cărei hotărâre se atacă potrivit art.302 Cod procedură civilă și este scutit de taxa de timbru.

Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii.

Avocat, pentru intimatul reclamant solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale în vigoare la data intrării în țară a autoturismului Audi A4, aparținând reclamantului.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.2573 din 14 septembrie 2007, Tribunalul Gorj, Secția Contencios Administrativ a admis acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu DGFP G,Autoritatea Națională a Vămilor B, Direcția Regională Vamală C și Biroul Vamal Tg.J, a anulat decizia nr.84 din 23 octombrie 2006 și actul constatator nr.47 di 7 septembrie 2006și a fost exonerat reclamantul de plata sumei de 4.434 lei și accesorii.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că la data de 7 august 2006, reclamantul a introdus în țară un autoturism marca Audi A 4, pentru care a achitat drepturile vamale aferente în sumă de 6859 lei, conform chitanței vamale nr.588/-, sumă calculată potrivit capacității cilindrice, cu respectarea 1076/2006 publicat în Monitorul oficial 577 din 4 aprilie 2006 și în mod greșit ulterior s-a dat eficiență HG 945/2006, deși procedura de determinare a valorii în vamă la 7 august 2006, era cea prevăzută în Acordul privind aplicarea art.VII al Acordului general pentru tarife vamale și comerț 1994 ratificat prin Legea 133/1994.

Astfel, în scopul aplicării art.1 din acest Acord, pentru mărfurile ale căror preț nu a fost efectiv plătit la momentul evaluării în scop vamal, prețul plătit la data stabilită potrivit tranzacției se ia în considerare ca regulă generală drept bază pentru terminarea valorii în vamă.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Direcția Regională Vamală C, în nume propriu și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Biroul Vamal Tg. J, precum și Direcția Generală a Finanțelor Publice G, considerând că este netemeinică și nelegală.

Au susținut că în conformitate cu art.100 alin.1 din Legea 86/2006, privind Codul Vamal al României, în urma controlului ulterior, s-a constatat că drepturile vamale datorate bugetului general consolidat pentru autoturismul marca Audi A 4 au fost determinate în mod greșit, avându-se în vedere prevederile HG 428/2004, și nu cele ale HG nr.945/2006, aplicabile la data când a fost emisă chitanța nr.588/07.08.2006.

Au mai arătat că potrivit noului act normativ, criteriul prioritar utilizat la determinarea valorii în vamă a unor bunuri introduse sau scoase din țară îl constituie recunoașterea prețului efectiv plătit pentru achiziționarea acestora, care rezultă din prețurile înscrise în facturi sau în alte documente fiscale echivalente.

Dispozițiile pct.8 alin.2 din acest act normativ mai prevăd că pentru vehiculele rutiere valorile prevăzute în lista de valori în vamă se aplică în orice situație în care valorile înscrise în facturi sau în alte documente fiscale echivalente sunt inferioare celor stabilite în lista de valori în vamă.

Interpretarea per a contrario a acestui text conduce la concluzia că în cazul în care valoarea vehiculului rutier care rezultă din factura externă este mai mare decât cea din lista de valori în vamă, se aplică valoarea din factura externă.

Recursul este fondat.

Acțiunea reclamantului vizează nelegalitatea actului constatator nr.47 din 07.09.2006, prin care organele vamale au stabilit în sarcina sa plata unor diferențe vamale în sumă de 4434 RON și respectiv nelegalitatea deciziei nr.84 din 23.10.2006, prin care contestația pe care a formulat-o împotriva actului constatator a fost respinsă de Direcția Generală a Finanțelor Publice

Din actele depuse la dosar rezultă că la 07.08.2006 au fost îndeplinite formalitățile vamale de introducere în țară a autoturismului marca Audi A 4, pentru care au fost achitate de către reclamant cu chitanța vamală nr.588/-/07.08.2006 drepturi vamale în sumă de 6859 RON, calculate la valoarea în vamă pentru un autoturism cu capacitate cilindrică, cuprinsă între 1801 -1900 cmc, conform nr.1076/2006, publicat în MO nr.577/04.07.2006.

Controlul ulterior efectuat de autoritățile vamale -reglementat de art.100 alin.1 din Legea 86/2006 - a constatat calculul greșit al drepturilor vamale achitate de reclamant pentru autoturismul sus menționat, în condițiile în care la data achitării acestor drepturi - 7-08.2006 - intrase în vigoare HG nr.945/2006 pentru aprobarea normelor privind determinarea valorii în vamă pentru bunurile aparținând călătorilor și altor persoane fizice.

Această hotărâre a fost publicată în MO nr.665 din 02.08.2006 și potrivit art.2 la data intrării sale în vigoare a fost abrogată HG nr.428/2004 - pentru aprobarea normelor privind determinarea valorii în vamă pentru bunurile aparținând călătorilor și altor persoane fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a nr.307 din 07.04.2004.

Prin noul act normativ s-a prevăzut la pct.7, că la determinarea valorii în vamă a bunurilor introduse sau scoase din țară, stă criteriul prioritar al recunoașterii prețului efectiv plătit pentru achiziționarea acestora, care rezultă din prețurile înscrise în facturi sau în alte documente fiscale echivalente.

Potrivit pct.8 din același act normativ, numai în situația în care nu poate fi aplicat criteriul prioritar de la pct.7, valorile în vamă sunt cele stabilite în lista de valori în vamă, care se aprobă prin ordin al Ministrului Finanțelor Publice, precum și în cazul în care valorile înscrise în facturi sau în alte documente fiscale echivalente sunt inferioare celor stabilite în lista de valori în vamă.

În cazul reclamantului, valoarea autoturismului rezultă clar din factura externă de cumpărare a autoturismului nr.2318/26.07.2006, care este superioară celei din Anexa nr.3 la nr.1076/2006, ce reglementează valorile în vamă.

În consecință, la data introducerii în țară a autoturismului - 07.08.2006 - intrase în vigoare Hotărârea nr.945/19.07.2006 și potrivit pct.8 din anexa la această hotărâre, valoarea în vamă -atunci când prețul efectiv plătit pentru achiziționarea acestuia rezultă din factura externă de cumpărare și care este mai mare decât valorile prevăzute în lista de valori în vamă - se stabilește în raport de valoarea de cumpărare înscrisă în această factură.

Prin urmare, diferențele de drepturi vamale stabilite în sarcina reclamantului sunt legal calculate în raport de dispozițiile mai sus arătate.

Față de cele expuse, se constată că recursul pârâtelor este fondat, astfel că în temeiul art.312 Cod pr.civilă va fi admis, va fi modificată sentința recurată, în sensul că va fi respinsă contestația reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâții DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI în numele și pentru AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR și BIROUL VAMAL TG J și de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G împotriva sentinței nr.2573 din 14 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-.

Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea reclamantului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

LF/ 3 ex/24.03.2008

Jud.fond:

Președinte:Teodora Bănescu
Judecători:Teodora Bănescu, Doina Lupea, Doina Ungureanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 388/2008. Curtea de Apel Craiova