Anulare act administrativ fiscal. Decizia 388/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 388
Ședința publică de la 14 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul - domiciliat în G,-, - 2,. 63, împotriva sentinței nr. 3374/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant și pentru intimata INSPECTORATUL SOCIAL REGIONAL SUD- Gar ăspuns inspector social -.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentantul intimatei depune la dosar și înmânează și recurentului întâmpinare la cererea de recurs.
Recurentul - reclamant nu solicită termen pentru studiul întâmpinării, nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, consideră cauza în stare de judecată.
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurentul depune la dosar concluzii scrise pe care le susține și oral și în concluzie solicită admiterea recursului cum a fost formulat constatarea nulității absolute a deciziei nr. 80/31.10.2008 conform art. 50 alin. 3 lit. a și d din Hotărârea nr. 1344/2007 privind Normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină.
Reprezentantul intimatei Inspectoratul Social Regional Sud G susține oral motivele prezentate în întâmpinarea depusă la dosar și în concluzie solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de Tribunalul Galați.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata sub nr- la Tribunalul Galați reclamantul în contradictoriu cu paratul INSPECTORATUL SOCIAL REGIONAL SUD- Gas olicitat anularea Deciziei nr. 80/31.10.2008 cât și suspendarea ei pana la soluționarea definitiva a cauzei.
În motivarea acțiunii reclamantul a învederat instanței următoarea situație de fapt:
La data de 07.11.2008 i s-a adus la cunoștința prin Serviciul Financiar - contabilitate - Administrativ din cadrul Inspectoratului Social Regional Sud- G, ca a fost sancționat cu "MUSTRARE " conform Deciziei nr. 80/31.10.2008 emisa de către Inspector Social Sef -, pentru unele abateri disciplinare prevăzute de art. 77 al. 1 și 2 lit. f,g din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor Publici, republicata.
Sancțiunea disciplinara aplicata, are cauzalitate cu o situație de fapt petrecuta în data de 04.09.2008, când a remarcat transmiterea cu rea-credința de pe adresa de e-mail a Ga unei adrese primite de Inspecția Sociala B către adresa de e-mail a d-lui, Sef Serviciu din cadrul Transmiterea unei astfel de adrese avea ca efect divulgarea unor documente interne unei instituții care urma sa fie verificata de către Inspecția Sociala.
Aflându-se în birou cu alți colegi ai săi, și, le-a arătat și lor incidentul pe care l-a remarcat.
Menționează ca adresa de e-mail a Gp utea fi accesata de către oricare dintre colegii săi din cadrul regiunii de sud-est (6 județe) în care își desfășoară activitatea, astfel nu putea fi stabilit autorul incidentului sus-menționat.
Având în vedere aceste circumstanțe, în urma discuției cu cei doi colegi ai săi, a considerat ca se impune sesizarea directa a inspectorului general de stat - d-na.
În data de 30.09.2008 inspectorul șef, d-na le-a solicitat și altor doua colege ale sale - și, lămuriri cu privire la incidentul sus-menționat, având în vedere ca suspiciunea de a fi trimis mail-ul respectiv plana asupra acestora, ca foști colegi de serviciu cu d-l.
Daca sancțiunea disciplinara care i-a fost aplicata are legătura de cauzalitate cu transmiterea acelui e-mail, nu înțelege raționamentul potrivit căruia, acțiunea sa de sesizare a paratei cu privire la incidentul care a avut loc, a fost încadrata în art. 77 al. 1 și 2 lit. f,g din Legea nr. 188/1999.
Apreciază ca sancțiunea ce i s-a aplicat are legătura cu împrejurarea depunerii dosarului pentru participarea la concursul de promovare organizat la data de 15.12.2008.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 80 din Legea nr. 188/1999.
În susținerea cererii reclamantul s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulata, pârâta a solicitat respingerea ca neîntemeiata a acțiunii, pentru următoarele motive:
Începând cu data de 01.04.2008 reclamantul a ocupat temporar funcția de șef serviciu control, sinteze, monitorizare din cadrul instituției, a făcut cunoscut colegilor săi de birou că, de pe adresa de e-mail a instituției a fost transmisa o tema de control adresata unei unități ce urma sa fie controlata.
Urmând sfatul colegilor de birou, de a informa Inspectorul Social despre incident, reclamantul a fotografiat cu mobilul său imaginea de pe monitor.
La data de 31.09.2008, reclamantul a dat notă explicativă în legătura cu incidentul petrecut.
A mai arătat ca, reclamantul a încălcat cu vinovăție normele de conduită profesională și civică prin neinformarea conducerii instituției despre incident, prin atitudinea sa aducând atingere prestigiului instituției.
În susținerea întâmpinării, pârâta s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 3374/15,12,2008, a respins acțiunea formulată de reclamantul ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut pe baza probelor administrate că sancțiunea aplicată reclamantului este legală, acesta făcându-se vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 77 lit. f și g, respectiv nerespectarea secretului profesional a confidențialității lucrărilor cu acest caracter, având drept consecință atingerea prestigiului autorității pârâte.
În speță nu a fost necesară constituirea unei comisii de disciplină, așa cum a susținut reclamantul în condițiile în care potrivit art. 78 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 sancțiunea disciplinară prev. de art. 177 alin. 3 lit. a din același act normativ poate fi aplicată de către persoana care are competența legală de numire în funcție, fără a fi necesară propunerea comisiei de disciplină, așa cum se impune în cadrul sancțiunilor prev. de art. 77 lit. b -
Împotriva sentinței civile nr. 3374/15.12.2008 a Tribunalului Galați, în termen legal, a declarat recurs reclamantul invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat că în mod greșit i s-a imputat fapta prevăzută de disp. art. 77 lit. f și gd M. nr. 188/1999 în condițiile în care nu există probe din care să rezulte cu certitudine autorul care a transmis de pe adresa de e-mail a inspectoratului pe adresa de e-mail a d-lui.
De asemenea în mod corect s-a reținut că ar fi fost singurul care cunoștea adresa de e-mail ca urmare a relațiilor de subordonare pe care le-a avut cu acesta în trecut atât timp cât la nivelul există o listă cu e-mail-urile tuturor șefilor de servicii și altor salariați care sunt folosite pentru transmiterea datelor cu caracter urgent.
În al doilea motiv de recurs reclamantul susține că în mod eronat a reținut instanța de fond că se face vinovat de nerespectarea secretului profesional a confidențialității lucrărilor cu acest caracter, având drept consecință atingerea prestigiului autorității pârâte deoarece nu a rămas în pasivitate, s-a conformat obligațiilor ce-i revin în calitate de șef serviciu control, sinteze și monitorizare sesizând Inspectoratul General de Stat.
În aceste condiții apreciază că nu a făcut altceva decât să respecte fișa postului.
În ultimul motiv, se invocă faptul că în vederea corectării faptelor sesizate ca abateri disciplinare, trebuia constituită o comisie de disciplină, conform art. 78 alin. 1 din. 188/1999 care să efectueze o cercetare prealabilă după care să se aplice sancțiunea și nu direct așa cum s-a procedat de către Inspectorul Social Sef.
În consecință solicită admiterea recursului casarea sentinței civile atacate și în rejudecare să se dispună anularea Deciziei nr. 80/31.10.2008.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Analizând și verificând hotărârea prin prisma aspectelor de modificare și casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9.proc.civ. se reține că instanța de fond a interpretat corect probele administrate în cauză la care a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale în materie, pronunțând o hotărâre legală și temeinică ce nu necesită a fi reformată.
Din probele administrate în cauză(acte), rezultă că în mod corect a fost sancționat cu "mustrare scrisă" așa cum a reținut și prima instanță, deoarece, reclamantul în funcția de șef Serviciu Control, Sinteze Monitorizare deținută până la data de 30.09.2008 avea obligația să informeze Inspectorul șef, în legătură cu incidentul petrecut în data de 04.09.2008.
Atitudinea sa pasivă putea contribui la compromiterea acțiunii de control în condițiile în care eficiența, mai ales în domeniul asistenței sociale, depinde de nedivulgarea desfășurării acesteia.
În consecință, concluzia primei instanțe că reclamantul se face vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 77 lit. f și g din Legea nr. 188/1999 este justificată.
Susținerile reclamantului că de fapt nu se cunoaște autorul și că nu există probe care să-l incrimineze nu pot fi primite atât timp cât din notele explicative rezultă că singurul care deținea adresa de e-mail al șefului serviciului asistente sociale era acesta.
Nici motivul referitor la faptul că se impunea o cercetare prealabilă nu poate fi primit, deoarece sancțiunea disciplinară prevăzută de art. 77 alin. 3 lit. a din Legea nr. 188/1999 poate fi aplicată direct de Inspectoratul Social potrivit disp. art. 78 alin. 1 ale aceluiași act normativ.
În aceste condiții criticile formulate de reclamant nu sunt întemeiate neîncadrându-se în disp. art. 3041și 304 pct. 1 - 9.proc.civ.
Față de cele expuse, Curtea în baza art. 312 alin. 1.proc.civ. urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul - domiciliat în G,-, - 2,. 63, împotriva sentinței nr. 3374/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 14 aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Elena Romila - - | JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2ex./ 13.05.2009
Fond -
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Elena Romila, Simona Gavrila