Anulare act administrativ fiscal. Sentința 41/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA NR. 41
ȘEDINȚA DE - 2010
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Carmina Mitru JUDECĂTOR
GREFIER - - -
XXX
Pe rol rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la data de 22 ianuarie 2010, privind judecarea acțiunii formulată de reclamantul G - LA PENITENCIARUL DR TR S, împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din cauza de față au fost consemnate în încheierea de ședință de la data de 22 ianuarie 2010, care face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Mehedinți la data de 10 oct 2007, reclamantul Gaf ormulat contestație împotriva deciziei 20 din 26.01.2007 solicitând să se constate nulitatea absoluta a acestei decizii potrivit 293/2004, să se dispună anularea revocării sale din funcție, să fie repus in funcția avuta anterior și să fie obligata Administratia Nationala a Penitenciarelor la plata tuturor drepturilor bănești, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației a arătat ca in data de 20.01.2007 la Penitenciarul Drobeta Turnu Sa avut loc o evadare a 4 deținuți din camera de deținere 31 Sectiei de deținere interioara 2, pentru regim închis arătând că era comandant al acestei secții de 2 zile, iar in momentul producerii evenimentului era liber încât nu este vinovat.
A mai arătat faptul că nu cunoaște motivele pentru care a fost schimbat din funcție fiind transferat la Penitenciarul Timișoara, iar ulterior a revenit la Penitenciarul Drobeta Turnu S și deși era comandant nu avea atribuții de serviciu să verifice siguranța gradelor.
Tribunalul Mehedinți -Secția contencios administrativ si fiscal prin sentința nr.294 din 21.02.2008, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL CRAIOVA.
Curtea de APEL CRAIOVA - Secția contencios administrativ si fiscal prin sentința nr.108 din 25.04.2005 a admis acțiunea formulată de reclamantul G, a anulat decizia nr.20 din 26.01.2007 emisă de pârâtă și a obligat pârâta la plata drepturilor salariale, corespunzătoare funcției deținute, de la data emiterii deciziei și până la data reintegrării efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Națională A Penitenciarelor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Înalta Curte de Casației și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal prin decizia nr.1620 din data de 0 martie 2009, admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare la aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, Jar eținut următoarele:
Actul dedus judecății instanței de contencios administrativ este decizia nr. 20 din26.01.2007 emisă de Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin care, începând cu data de 29.-, intimatul-reclamant G- subinspector șef, comandant secție deținere interioară al Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță DTSa fost revocat din funcție, urmând să fie numit în funcția de ofițer instructor principal 1 la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranța T (fila 36 dosar Tribunalul Mehedinți ).
În preambulul deciziei sunt indicate ca temei juridic al măsurii dispuse art. 581alin. 1 lit. b) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, modificată și completată prin nr.OUG 47/2006 și art. 4 lit. b) din " de gestiune a resurselor umane ale Ministrului Justiției, directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor și directorilor unităților subordonate", aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 2790/C/2004.
Art. 581alin. 1 lit. b) din Legea nr. 293/2004, în forma în vigoare la data emiterii deciziei, avea următorul cuprins: "Revocarea din funcția de conducere se dispune potrivit competențelor prevăzute la art. 20, pentru următoarele motive: -; b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale".
Textul făcea parte din Capitolul V, secțiunea a IV-a "încetarea raporturilor de serviciu și revocarea din funcția de conducere" și reglementa, după cum corect indică recurenta, revocarea din funcție, ca măsură administrativă, iar nu ca sancțiune disciplinară.
Într-adevăr, răspunderea disciplinară a funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare era reglementată în Capitolul al Vl-lea, cu același nume, al legii în discuție, care detalia în secțiunea a IV-a procedura aplicării sancțiunilor disciplinare.
Pornind de la premisa greșită că revocarea din funcția de conducere reprezintă sancțiunea disciplinară, prevăzută de art. 62 lit. e), instanța de fond a concluzionat în sensul nelegalității sale, pentru nerespectarea procedurii prescrise de art. 63 (efectuarea cercetării prealabile faptei și audierea acestuia), examinându-i legalitatea prin prisma altor texte.
Cât privește motivul de recurs referitor la necompetența materială, acesta este neîntemeiat, față de prevederile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, și de nivelul autorității publice ce a emis actul administrativ contestat în cauză.
Pe de altă parte, Înalta Curte reține că nu este fondată nici excepția prematurității acțiunii, întrucât estevorba de unlitigiu privind raporturile de serviciu ale unui funcționar public, astfel devin incidente dispozițiile Legii nr.293/2004 care stabilesc faptul că acest act normativ se completează cu dispozițiile Codului Muncii, unde astfel de cererii nu sunt supuse parcurgerii unei proceduri prealabile.
Nici motivul de recurs privind netimbrarea cererii de chemare în judecată nu este fondat.Art. 59 alin. 2 și art. 66 alin. 2 din Legea nr. 293/2004, modificată și completată, nu prevăd că plângerea formulată de persoana nemulțumită este scutită de plata taxei de timbru, ci doar indică generic faptul că aceasta se poate adresa instanței competente "potrivit legii". Aceste texte trebuie să fie coroborate cu dispozițiile art. 81 din aceeași lege, care stabilesc că Legea nr. 293/2004 se completează cu dispozițiile cuprinse în legislația muncii, tocmai în considerarea similitudinilor care există între raportul de serviciu și raportul de muncă. Or, art. 285 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii stabilește că toate cauzele referitoare la modificarea și încetarea raporturilor de muncă sunt scutite de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Întrucât prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, hotărârea recurată a fost casată, în temeiul art. 312 alin. 5 teza l proc.civ. cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, Curtea de APEL CRAIOVA.
Examinând cauza în raport de decizia instanței de recurs, se rețin următoarele;
Prin decizia nr.20/26.01.2007 emisă de Administrația Națională A Penitenciarelor, reclamantul a fost revocat din funcția de conducere, urmând a fi numit în funcția de ofițer instructor principal I în poziția 194 din Staul de organizare al penitenciarului cu regim de maximă siguranță Potrivit preambulului deciziei, măsura a fost luată în temeiul prevederilor art.581alin.1 lit.din Legea 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor, modificată și completată prin nr.OUG47/2006 și art.4 lit.b din " de Gestiune a Reduselor Umane ale Ministrului Justiției, directorul generala al și directorilor unităților subordonate", aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr.2790/C/2004.
Dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis actul administrativ contestat privesc revocarea din funcția de conducere pentru exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinilor manageriale.
Prin urmare, motivele de nulitate a deciziei contestate ce privesc nerespectarea art.63 alin.2 și 3 din Legea.293/2004 și art.66 și 67 din același act normativ ce se referă la procedura răspunderii disciplinare a funcționarilor publici sunt străine de natura cauzei, de vreme ce măsura de revocarea din funcției nu are caracterul unei sancțiuni disciplinare, ci este o măsură cu caracter administrativ determinată de exercitarea în mod necorespunzător a atribuțiilor manageriale.
Analizând legalitatea actului contestat din această perspectivă, instanța reține că decizia de revocare din funcție a fost emisă în baza notei interne aflată la filele 44,47 din dosarul nr-.
Potrivit acestuia, în ziua de 20.01.2007, patru deținuți au încercat să evadeze de la Penitenciarul d e Maximă Siguranță Dr.Tr.S, prin tăierea gratiilor de la fereastra grupului sanitar și escaladarea zidului împrejmuitor.S-au reținut drept cauza care au condus la producerea evenimentului, printre altele,lipsa de implicarea in cunoașterea stării de spirit în rândul efectivelor de deținuți, cunoașterea stării de fapt a greutăților cu care se confruntă personalul de supraveghere în desfășurarea unor activității, din partea comandantului de secție, sub-inspector șef
Argumentele invocate de reclamant privind faptul că activitatea specifică funcției de comandant a început efectiv cu câteva zile anterior producerii evenimentului, motiv pentru care nu se poate imputa necunoașterea stării de spirit în rândul persoanelor private de libertate, nu pot fi reținute ca motiv de nulitate a actului, de vreme ce organizarea eficientă și asumarea responsabilităților într-o funcție de conducere sunt atribuții manageriale pe care reclamantul trebuia să le îndeplinească indiferent de intervalul de timp ce a trecut de la numirea în funcției, Totodată, din probe nu rezultă că tentativa de evadare s-a petrecut într-un spațiu ce nu fusese efectiv preluat de reclamant, aria de desfășurarea a evenimentelor fiind mult mai mare decât spațiu camerelor 30 și 31, conform descrierii cuprinsă în nota internă.
În ceea ce privește necomunicarea deciziei contestate, instanța apreciază că lipsa comunicării nu este o cauză de nulitate a actului administrativ, cauzele de nulitate se raportează la momentul emiterii actului administrativ, fiind necesar să existe la momentul adoptării acestuia. Comunicarea actului este o procedură ulterioară ce nu afectează valabilitatea acestuia, ci produce efecte în privința termenului de contestare a actului și momentului de la care începe să curgă acest termen.
Prin urmare, constatând că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea actelor normative cu forță juridică superioară în temeiul cărora a fost emis, instanța va respinge cerea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul G - LA PENITENCIARUL DR TR S, împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR, cu sediul în B, sector 2, nr.47.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2010
Președinte, |
Grefier, |
Red.Jud.
Tehnoredact. 01 Februarie 2010/4 ex.
Președinte:Carmina MitruJudecători:Carmina Mitru
