Anulare act administrativ fiscal. Decizia 4217/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 4217
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Carmina Mitru
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta - D împotriva sentinței nr.352 din data de 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal s-au prezentat consilier juridic, pentru recurenta pârâtă - și avocați și, pentru intimata reclamantă REPREZENTANT AL CABINETULUI MEDICAL VETERINAR DR..
Procedura legal îndeplinită.
S-a prezentat referatul cauzei de către grefier după care, Curtea a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul părților.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă - solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat. Arată că nici în procedura prealabilă și nici în precizarea acțiunii reclamanta nu a indicat nici un temei de drept pe care să fie întemeiată cererea. Precizează că art.206 Cod Procedură Fiscală obligă la soluționarea contestațiilor în raport de indicarea temeiului de drept.
Avocat, pentru intimata reclamantă REPREZENTANT AL CABINETULUI MEDICAL VETERINAR DR., solicită respingerea recursului ca nefondat. În ceea ce privește susținerea recurentei referitoare la faptul că nu a fost indicat temeiul de drept, arată că în procedura prealabilă contestația a fost întemeiată în drept pe prevederile art.174 Cod procedură fiscală, nefiind cazul invocării temeiului în drept pentru fiecare din instituțiile invocate în contestație. Precizează că în acțiunea formulată în instanță a fost precizat ca temei legal art.218 și următoarele din OG 92/2003 și art.98 și art.131-134. Depune concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă - D arată că art.174 Cod procedură Fiscală nu prevede decât posibilitatea formulării contestației și că nu sunt indicate alte temeiuri de drept.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 352 din data de 17 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Dolja admis acțiunea precizată formulată de reclamanta - REPREZENTANT AL CABINETULUI MEDICAL VETERINAR DR. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRAȚIE FISCALĂ-
A anulat Decizia nr. 62/20.05.2008 emisă de DGFP D și a obligat pârâta să soluționeze în fond contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 756/2008 emisă de
Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că potrivit art. 206 alin 1 lit. c din Codul d e procedură fiscală, "contestația se formulează în scris și va cuprinde: datele de identificare ale contestatorului; obiectul contestației; motivele de fapt și de drept; dovezile pe care se întemeiază; semnătura contestatorului sau împuternicitului acestuia, precum și ștampila în cazul persoanelor juridice."
mențiuni sensibil apropiate de cele ale cererii de chemare în judecată așa cum sunt reglementate de art. 112 Cod procedură civilă, s-a constatat că dispozițiile art. 206 din Codul d e procedură civilă au în vedere necesitatea punerii la dispoziția organului de soluționare a contestației a unor date suficiente care să-i permită analizarea și soluționarea contestației formulate.
În privința motivelor de fapt și de drept pe care își întemeiază cererea, contestatoarea trebuie să arate împrejurările de fapt care au determinat-o să ceară concursul organului de soluționare a contestației, deci să arate în concret de ce drepturile sale au fost încălcate prin stabilirea în sarcina sa a obligațiilor fiscale contestate indicând și cauza contestației sale, temeiul juridic al acesteia, temei care constituie fundamentul direct și imediat al dreptului reclamat.
S-a apreciat că în speța dedusă judecății, expunând într-o manieră destul de amănunțită nemulțumirile legate de cele reținute în decizia de impunere contestată, reclamanta a indicat în mod expres instituția juridică pe care își întemeiază susținerea referitoare la extinderea în mod abuziv de către organele de inspecție fiscală a perioadei de verificare la anii 2002-2003, respectiv, prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta - D, invocând lipsa de temei legal și aplicarea greșită a legii.
A susținut că prin decizia nr.62 din 20 mai 2008, Serviciul de soluționare contestații din cadrul DGFP Dar espins contestația reclamantei formulată împotriva actului fiscal, ca nemotivată, sens în care nu s-au analizat în nici un fel criticile pe care aceasta le-a adus împotriva sumelor stabilite prin acest act administrativ.
A mai arătat că prin adresa nr.35324 din 15 aprilie 2008 s-a solicitat petentei să indice temeiul legal pentru care apreciază că măsurile dispuse de organul fiscal ar fi abuzive, însă prin răspunsul înregistrat sub nr.21397 din 24.04.2008, contestatoarea a reluat motivarea de fapt din cererea inițială, fără a indica nici un temei de drept în susținerea contestației sale.
În acest sens s-a apreciat,că în mod corect organul fiscal a constatat neîndeplinirea condițiilor cerute de art.206 Cod pr.fiscală și a dispozițiilor nr.519/2005 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din OG.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
A precizat recurenta că și în acțiunea depusă la instanță reclamanta nu a înțeles să indice articolul de lege presupus a fi încălcat de către DGFP D la emiterea deciziei contestate, iar organul fiscal nu se poate substitui contestatorului care are obligația de a indica temeiul legal al fiecărui capăt de cerere.
Recurenta a mai invocat că hotărârea conține motive contradictorii, având în vedere că, deși instanța încearcă să dovedească că nu se impune motivarea în drept a contestației, în fapt admite acțiunea și constată că în mod greșit a fost respinsă contestația.
Analizând sentința, sub aspectul criticilor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru urătoarele considerente:
Din actele depuse la dosar rezultă că prin raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, înregistrate sub nr.756/ 25.02.2008, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în sumă de 25.628 lei, din care 9.900 lei reprezintă impozit pe venitul net anual, stabilit suplimentar, iar 15728 lei reprezintă obligații fiscale accesorii.
Contestația formulată de reclamantă împotriva acestor acte fiscale a fost respinsă ca nemotivată de organul de soluționare contestații din cadrul DGFP D, reținându-se că nu au fost indicate temeiurile de drept la motivele ce au fost invocate.
Potrivit art.206 Cod pr.fiscală, contestația formulată împotriva actelor fiscale trebuie să cuprindă în mod obligatoriu, printre altele, motivele de fapt și de drept.
În speță, lecturând contestația intimatei reclamante pe care aceasta a formulat-o împotriva actelor fiscale, se constată că aceasta critică modalitatea în care organul fiscal a efectuat inspecția fiscală, în sensul că nu a fost înștiințată asupra drepturilor și obligațiilor ce-i revin în efectuarea acestei proceduri și că de-a lungul timpului a cooperat permanent cu organele fiscale, considerând valabile actele emise de acestea, acte din care rezultă că nu există nereguli și că au fost stinse obligațiile fiscale prin compensare.
De asemenea, prin aceeași contestație reclamanta a apreciat abuziv controlul efectuat pentru perioada ianuarie - decembrie 2002, în condițiile în care controlul a avut loc în februarie 2008, adică 6 ani mai târziu și după expirarea termenului de 5 ani, în raport de data de 1 ianuarie 2003 când s-a născut creanța fiscală și când în consecință a intervenit prescripția.
Intimata reclamantă a mai criticat neacordarea deducerilor personale pentru anii 2005 și 2006, precum și calculul greșit al obligațiilor de plată stabilite pentru anii 2002 - 2003, având în vedere că în această perioadă avea doi copii în întreținere, din care unul minor, iar altul cu handicap, iar soțul era pensionat pe caz de boală cu gradul II de invaliditate.
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art.174 Cod pr.fiscală.
Din cele expuse, rezultă că intimata reclamantă a invocat prin contestația sa motivele de fapt pentru care apreciază că actele fiscale sunt nelegale, iar în ceea ce privește temeiul de drept - art.174 Cod pr.fiscală, acesta privește modalitatea de soluționare a contestației în cadrul procedurii de executare a creanțelor fiscale.
Este adevărat că temeiul legal indicat de intimata reclamantă este greșit, însă, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, organul care soluționează contestația, la analizarea acesteia nu este ținut de temeiurile de drept indicate, ci în raport de motivele de fapt invocate are obligația să identifice instituțiile juridice la care se face referire, în cazul de față invocându-se în mod expres chiar prescripția dreptului de a se stabili obligații fiscale.
În consecință, în mod corect prima instanță a apreciat că intimata reclamantă a motivat contestația formulată împotriva actelor fiscale, în condițiile cerute de art. 206 Cod pr.fiscală, neexistând vreo contradicție între starea de fapt și concluziile reținute, astfel că în temeiul art.312 Cod pr.civilă urmează să fie respins recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta - D împotriva sentinței nr.352 din data de 17 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red. Jud. T
Ex.2/LF/ 18.11.2009
Jud. fond GDD.
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Carmina Mitru, Magdalena Fănuță
