Anulare act administrativ fiscal. Sentința 4311/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR.4311
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Bîcu Vasile
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul -, în contradictoriu cu pârâtul DIRECȚIA PENTRU A MUNICIPIULUI B-OFICIUL PENTRU, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pârâtul prin consilier juridic, lipsă fiind reclamantul -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Pârâtul Oficiul Român pentru -Direcția pentru a Municipiului B depune procesul-verbal încheiat în data de 05 05 2009 de Direcția pentru a Municipiului B, prin care se aduce la cunoștință, prin afișare, cetățenilor străini cărora le-a fost refuzat dreptul de ședere pe teritoriul României și s-a emis decizie de returnare. setul de acte reprezentantului Ministerului Public.
Invocă excepția tardivității introducerii acțiunii, având în vedere că decizia de returnare i-a fost adusă la cunoștință reclamantului la data de 06 05 2009-prin afișare, iar acțiunea a fost depusă în data de 26 05 2009, peste termenul de 10 zile prevăzut de lege. Solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii ca tardiv formulată.
Ministerul Public -prin reprezentant, pune concluzii de admitere a excepției tardivității introducerii acțiunii și pe cale de consecință respingerea acțiunii ca tardiv formulată. Dovada comunicării deciziei de returnare s-a făcut prin afișare la 06 05 2009 conform art.83 alin.3 din nr.OUG194/2002, iar acțiunea a fost introdusă la data de 26 05 2009.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe excepția tardivității cererii și pe fond.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la 26.05.2009, pe rolul Tribunalului București, reclamantul - a chemat în judecată DIRECTIA PT A MUN. B solicitând anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. -/03.04.2009 emisă de pârâtă și anularea interdicției de intrare pe teritoriul României.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a obținut o viză și a fost detașat în România la firma PRO GRUP SRL, pentru a lucra în construcții, la proiectele pe care aceasta le-a contractat în antrepriză. Societatea a depus cererea pentru obținerea autorizației de muncă după data sosirii sale în România și a obținut autorizația de muncă la începutul lunii ianuarie 2009. Datorită unor probleme organizatorice, din motive ce nu țin de persoana sa, s-a depus cu întârziere cererea pentru permisul de ședere, la începutul lunii martie.
că în baza contractului de antrepriză încheiat de societatea la care a fost detașat și partenerii ei, aceștia i-au pus Ia dispoziție și spațiu de cazare în cadrul șantierului, aceasta fiind adresa sa de reședință din România.
După data depunerii cererii de permis de ședere, partenerii firmei au decis mutarea șantierului la o altă adresă, urmând ca atunci când mergea să-și ridice permisul de ședere, să depună și cererea de schimbare a reședinței. Societatea a decis să procedeze în acest fel, pentru a nu merge de două ori la aceeași instituție, mai ales din lipsă de timp și pentru a nu lipsi de la locul de muncă, pentru că orice lipsă ducea la întârzierea lucrărilor.
Contestă această decizie deoarece, în acest moment, societatea la care a fost detașat, a obținut autorizația de muncă pentru el, iar faptul că s-a decis mutarea șantierului în altă parte nu era un motiv să i se respingă dreptul de ședere. Puteau să ia legătura cu cei din conducerea firmei și să afle detalii privind mutarea șantierului, și să constate că se afla Ia noua sa reședință.
Pentru că nu a anunțat mutarea sa, legea prevede sancțiunea cu amenda. Acesta nu este un motiv serios pentru a i se respinge dreptul de ședere, din moment ce obținuse autorizație de muncă.
La termenul de eliberare, un delegat al societății a mers pentru a se interesa dacă a sosit permisul său de ședere, dar i s-a spus că nu e, și să revină săptămâna următoare. s-a dus Ia ghișeul ORI și săptămâna următoare (6-10.04.2009), când i s-a spus că nu a venit, și să mai încerce peste o săptămână. În următoarea săptămână (13-17.04.2009) i s-a comunicat același motiv, adică nu este sosit permisul și să revină luni. Deoarece la sfârșitul acelei săptămâni au fost sărbătorile de paște, delegatul societății s-a prezentat Ia ghișeul ORI la sfârșitul acelei săptămâni, respectiv în 24.04.2009, când i s-a spus din nou că nu a venit permisul. a insistat să primească un răspuns, mai ales că au trecut trei săptămâni de la data când trebuia ridicat. Atunci persoana de Ia ghișeu a indicat delegatului să sune Ia un nr. de telefon interior. Ia acel interior, a aflat că reclamantul nu va primi permisul de ședere, ci decizie de returnare și interdicție 6 luni. Motivul acestora a fost că nu a făcut dovada deținerii spațiului de locuit și faptul că la data când a depus cererea de permis avea o ședere ilegală mai mare de 2 luni.
că măsurile luate împotriva sa sunt abuzive, deoarece mutarea șantierului nu a depins de el. Asta a fost hotărârea societății, iar el, ca simplu muncitor, nu se putea opune, mai ales că a venit în România numai ca să lucreze.
Pentru că a depus cererea cu întârziere, e vina societății Ia care este detașat, care a întârziat cu obținerea actelor necesare, iar pentru acest lucru, i s-a făcut și proces verbal de amendă, pe lângă sumele achitate deja pentru permis.
Prin sentința civilă nr. 2248/16.06.2009, Tribunalul Bucureștia admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei la Curtea de Apel București.
Curtea a încuviințat părților proba cu înscrisuri.
Potrivit art. 84 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării ei.
Decizia contestată a fost afișată la 06.05.2009, aceasta fiind socotită data comunicării potrivit art. 83 alin. 3 din OUG nr. 194/2002.
Cum de la această dată și până la 15.07.2009 au trecut mai mult de 10 zile, în baza art. 84 alin. 1 din OUG nr. 194/2002, Curtea va admite excepția tardivității și va respinge cererea ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTǍRǍȘTE:
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardiv formulată cererea introdusă de reclamantul - cu reședința în B, b-dul. - nr. 12,. 113, Sc. 2,. 7,. 41 împotriva pârâtei DIRECTIA PENTRU A MUN. B cu sediul în B,--5, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2009.
PREȘEDINTE GREFIER
- - - -
Red. jud. /4 ex./18.12.2009
Președinte:Bîcu VasileJudecători:Bîcu Vasile