Anulare act administrativ fiscal. Sentința 4353/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR.4353
Ședința publică de la 08.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stănișor Denisa Angelica
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de suspendare a actului administrativ formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 24.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, Curtea având nevoie de timp pentru a examina actele dosarului și a delibera, a amânat pronunțarea la 30.11.2009, apoi la 08.12.2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Constată că prin acțiunea înregistrată sub nr- din data de 18.05.2009 reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat anularea Ordinului nr.409/C/30.01.2009 și obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri reprezentând daune materiale, egale cu diferența dintre salariul cei s-ar fi cuvenit și salariul efectiv încasat ca urmare a Ordinului contestat, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.
Totodată, potrivit disp. art.15 din Legea nr.554/2004 reclamantul a solicitat suspendarea Ordinului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că prin ordinul a cărui anulare o solicită, în temeiul OUG nr.222/2008 pentru modificarea art.31 alin.1 din OUG 719/2008 se stabilește în perioada ianuarie - decembrie 2009, ca unică formă de remunerare a directorului general și directorilor generali adjuncți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor o sumă egală cu indemnizația prevăzută de lege pentru funcția de Secretar de stat și respectiv subsecretar de stat din ministere.
Prin aplicarea Ordinului contestat nr.409/C/2009 reclamantul se consideră prejudiciat prin diminuarea veniturilor salariale la aproape
Reclamantul mai artă că a îndeplinit procedura prealabilă prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 cu adresa nr.21125/26.02.2009, prin care a solicitat revocarea nr.409/C/2009 față de care pârâtul a răspuns negativ.
Cu privire la aspectele de nelegalitate a ordinului nr.409/C/2009 reclamantul precizează că OUG nr.222/2008 este ulterioară numirii sale în funcție (prin Ordinul nr.2708/17.10.2008),și în consecință,dispunând asupra unor raporturi juridice născute anterior intrării sale în vigoare, încalcă principiul neretroactivității legii civile prev. de art.15 alin.2 din Constituția României.
Prin precizarea depusă la data de 15.06.2009 (file 29 dosar), reclamantul arată că OUG 222/2008, în temeiul căreia a fost emis ordinul a cărui anulare o solicită a fost respinsă prin Legea nr.204/2009, publicat în Monitorul Oficial nr.389/09.06.2009, astfel că ordinul contestat ar trebui să-și înceteze aplicabilitatea.
Prin întâmpinarea formulată la data de 22.09.2009 pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea acțiunii și a cererii de suspendare.
Mai arată pârâtul că reclamantul a mai formulat o cerere de suspendare, obiect al dosarului nr.4482/2009 aflat pe rolul Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, cerere ce a fost respinsă prin sentința nr.2521/11.06.2009.
Cu privire la nelegalitatea ordinului nr.409/C/31.01.2009, se arată că până la momentul intrării în vigoare a Legii nr.204/2009, OUG 222/2008 a produs efecte juridice depline în același sens fiind și efectele Ordinului contestat.
În cauză nu se încalcă principiul neretroactivității legii civile, prin ordinul contestat sunt puse în aplicare disp. OUG 222/2008 pentru modificarea art.31alin.1 din OUG 79/2008 privind unele măsuri economico financiare și unele măsuri referitoare la remunerarea conducătorilor și adjuncților conducătorilor autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, Ordinul este dat în baza și în executarea legii.
La termenul din data de 24.11.2009 reclamantul a precizat că cererea de suspendare a ordinului nr.409/C/2009 a rămas fără obiect, având în vedere că a fost emis în temeiul OUG 222/2008 act normativ respins prin Legea nr.204/2009, condiții în care nu mai insistă în soluționarea acesteia.
Analizând probatoriul administrat în cauză, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. IV alin. 2 nr.OUG 222/2008 unica formă de remunerare egală cu indemnizația prevăzută de lege pentru funcția de secretar de stat din ministere, respectiv de subsecretar de stat din ministere, după caz se aplică în cazul "conducătorilor și adjuncților conducătorilor autorităților și instituțiilor publice în cauză a căror remunerație depășește, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgentă, nivelul indemnizației prevăzute de lege pentru funcția de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat din minister."
Un conținut similar are și prevederea cuprinsă în art. IV din Legea nr. 203/2009, act normativ în baza căruia se realizează în prezent salarizarea reclamantului. Potrivit acestui text de lege:
"(1) Până la data de 31 decembrie 2009, unica formă de remunerare a conducătorilor și adjuncților conducătorilor autorităților și instituțiilor publice, indiferent de forma de finanțare, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului, ministerelor și a celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și ai celor aflate în coordonarea primului-ministru o reprezintă o sumă egală cu indemnizația prevăzută de lege pentru funcția de secretar de stat din ministere, respectiv de subsecretar de stat din ministere, după caz.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică numai în cazul conducătorilor și adjuncților conducătorilor autorităților și instituțiilor publice în cauză a căror remunerație depășește, la data de 31 decembrie 2008, nivelul indemnizației prevăzute de lege pentru funcția de secretar de stat, respectiv subsecretar de stat din minister."
Ordinul nr.409/C/31.01.2009 a fost emis în baza și executarea disp. OUG nr.222/2008 pentru modificarea art.31alin.1 din OUG nr.79/2008 privind măsuri economico financiare la nivelul unor operatori economici și unele măsuri referitoare la remunerarea conducătorilor și adjuncților conducătorilor autorităților și instituțiilor publice centrale și locale.
OUG nr.222/2008 este un act normativ cu aplicare imediată, inclusiv raporturilor de muncă care sunt în derulare la momentul intrării în vigoare, actul necuprinzând nicio excepție în sensul că se aplică numai celor care ocupă funcțiile de conducere la care se referă, după momentul intrării în vigoare a OUG nr.222/2008.
De asemenea, respingerea OUG nr.222/2008, prin Legea nr.204/2009 nu echivalează cu lipsirea de efecte juridice a actului normativ pentru perioada cât acesta a fost în vigoare. Astfel, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr.204/2009, OUG nr.222/2008 a produs efecte juridice depline, acesta constituind temeiul în baza căruia a fost emis și ordinul Ministerul Justiției și Libertăților, contestat în prezenta cauză.
În consecință, în temeiul disp. art. 1 și 18 din Legea nr.554/2004, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul,cu domiciliul ales la Administrația Națională a Penitenciarelor,-, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțata în ședința publica, astăzi, 08.12.2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
-
Red.
Gh./5 ex.
25.02.2010
Președinte:Stănișor Denisa AngelicaJudecători:Stănișor Denisa Angelica