Anulare act administrativ fiscal. Decizia 4503/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 4503

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Carmen Ilie

JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu

JUDECĂTOR 3: Costinel Moțîrlichie

GREFIER- - -

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M, împotriva sentinței nr.2182 din data de 01.07.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic pentru recurenta pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M, lipsind intimata reclamanta .

Procedura legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recursul a fost declarat în termenul legal și este scutit de taxa de timbru.

Constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii;

Consilier juridic pentru recurenta pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.2182/01.07.2009 a Tr. M -Secția comercială și de contencios administrativ a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M și au fost anulate ca nelegale raportul de control al contribuției la nr.444/22.10.2008 și decizia de impunere nr.227 din 22.10.2008 privind obligați la ale reclamantei.

În motivare instanța a reținută că în perioada 2003-2008,pentru care pârâta CNAS Casa de Asigurări de Sănătate Mae mis Decizia de impunere nr.227/2008 privind obligațiile la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, reclamanta a exercitat profesia liberă de avocat și nu a încheiat un contract de asigurare de sănătate publică și nici nu a depus declarație de impunere la pârâtă, cu veniturile impozabile.

Urmare acestui fapt, pârâta CNAS - Casa de Asigurări de Sănătate M, fără a verifica documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii contribuției la. în baza declarației de impunere fiscală depusă de reclamanta la organul fiscal pentru stabilirea impozitului pe venit, a preluat baza de impozitare de la autoritatea fiscală și a întocmit raportul de control al contribuției la. nr.444/21.10.2008, în care, pentru perioada de cinci ani 2003 - 2008, stabilit în sarcina contribuabilului reclamantă, o sumă totală de 3276 lei compusă din obligația principală (contribuția la.) în sumă de 2164 lei și obligațiile accesorii constând în dobânzi în sumă de 1066 lei și penalități de întârziere de 46 lei pentru neplata la termen a contribuției), precum și măsurile luate în timpul controlului privind achitarea acestor obligații și anume, la termenul prevăzut în decizia de impunere nr.227 din 22.10.2008.

Din capitolul "Măsuri luate în timpul controlului" al raportului de control al contribuției la.nr. 444/2008, rezultă fără echivoc că decizia de impunere nr.227/2008 prin care i s-au stabilit reclamantei obligațiile principale și obligațiile accesorii la. pentru perioada 2003 - 2008 fost emisă înainte de întocmirea raportului de control nr.444/2008, deci înainte de verificarea documentelor justificative și actelor de evidență necesare în vederea stabilirii contribuției la.

Contribuția la. are regimul juridic de creanță bugetară potrivit art.261 din Legea nr.95/2006, iar conform art.1 alin.2 din OG nr.92/2003 privind codul fiscal "prezentul cod se aplică și pentru administrarea drepturilor vamale, precum și pentru administrarea creanțelor provin din contribuții, amenzi și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat", potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.

Potrivit prevederilor instituite de Legea nr.571/2003 cu modificările și completările ulterioare și ale nr.OG92/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare, în cazul neachitării în termen a contribuției datorate fondului special, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit normelor speciale prevăzute de aceste acte normative.

Din enunțul acestor texte de lege rezultă că pârâta CNAS Casa de Asigurări de Sănătate M, în calitate de creditor al raportului juridic obligațional privind contribuțiile la Fondul Național Unic de Asigurare Socială de Sănătate, în întreaga activitate de control și stabilire a contribuției și a obligațiilor accesorii; de emiterea deciziei de impunere precum și de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrative de impunere, avea obligația legală să urmeze și să respecte normele speciale de procedură prevăzute de nr.OG92/2003 privind codul d e procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare, ce se aplică tuturor creanțelor bugetare ce constituie surse de venituri la bugetul general consolidat.

Din probele administrate în cauză rezultă că pârâta în constatarea și calcularea obligațiilor principale și a obligațiilor accesorii, precum și la emiterea deciziei de impunere a contribuției la. și a altor sume datorate acestui fond special, a încălcat normele de procedură speciale prevăzute de OG nr.92/2003, atât în îndeplinirea atribuțiilor de verificare și de control în vederea stabilirii bazei de impozitare a cuantumului contribuției și al obligațiilor accesorii pentru neplata la termen a obligației principale, cât și în ceea ce privește soluționarea contestației reclamantului în calitate de contribuabil, întocmind, în acest sens, actele legale privind momentul întocmirii și mai ales forma și conținutul cerut de lege.

Astfel, raportul de control nr.444/2008 încheiat în cauza de față nu este rezultatul verificării bazelor de impunere și a existenței obligației de plată, în raport de perioada impusă și de norma de drept incidentă în cauză în acel moment, norma de drept, pretins a fi încălcată de către contribuabil și cuantumul obligațiilor accesorii (dobânzi, majorări și penalități de întârziere la plata contribuției) precum și modul de calcul al acestora.

Din capitolul "Măsuri luate în timpul controlului" al acestui act de control rezultă că acesta a fost întocmit ulterior emiterii deciziei de impunere nr.227/2008 din moment ce la acest capitol se invocă, ca termen de plată, termenul prevăzut în decizia de impunere.

Or, actul de control indiferent de denumire (proces verbal de control, raport de control, raport de inspecție) trebuie întocmit anterior Deciziei de impunere fiind un act premergător și preparator al deciziei, în care sunt consemnate și rezultatele verificării documentelor justificative și actelor de evidență necesare în vederea stabilirii contribuției la.

Dealtfel, după modul de redactare al raportului de control, lasă impresia că estre un formular tip și valabil pentru toți contribuabilii, diferența constând numai în numele, domiciliul și cuantumul obligațiilor diferit de la contribuabil la contribuabil.

Raportul de control nr.444/2008 fiind întocmit cu nerespectarea procedurii prevăzute de OG nr.92/2003 este un act nelegal, faptele și datele reținute în acest act nebazându-se pe verificările și constatările proprii și directe ale consilierului Superior din cadrul biroului - control al CAS M, cel care a încheiat acest act.

Decizia de impunere nr.227/2008 este emisă de pârâtă cu nerespectarea condițiilor de formă și conținut prevăzut de art.86, 87 coroborat cu art.43 alin.2 din OG nr.92/2003 privind codul d e procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare și fără să aibă la bază o cercetare și o verificare proprie privind existența obligației și cuantumul contribuției și a celorlalte obligații accesorii la. în sarcina reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs la 13 iulie 2009, pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare s-a arătat că în mod eronat s-a reținut că decizia de impunere 227 din 22.10.2008 a fost emisă anterior raportului de control nr.444/22.10.2008 și că sumele consemnate ca datorii în aceste acte au fost reținute fără a fi verificate documentele justificative și actele de evidență cele contestatoare, nefiind observată anexa 1 la raport.

S-a mai arătat că, pe fond, contestatoarea nu a depus la sediul M decizii de impunere estimative și anuale, că dobânzile și penalitățile au fost calculate conform codului d e procedură fiscală iar termenul de prescripție a fost stabilit conform art. 257 alin.8 din Legea 95/2006.

La dosar au fost depuse, în copie, extras din registrul de evidență, procese verbale, rapoarte de control( octombrie 2008), extras Registru de evidență decizii de impunere, raport de control din 21.10.2008, situația obligațiilor asiguratului la, decizia de impunere, decizie nr.1554/03.07.2008 a Curții de APEL CRAIOVA - Secția contencios administrativ și fiscal, decizia nr.1011 din 07.07.2009, deciziei 775/12.05.2009 și decizia nr.705/11.09.2007 al Curții Constituționale a României

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază recursul fondat pentru următoarele considerente.

Prin sentința recurată, instanța motivează soluția, reținând că raportul de control nr.444/2008 nu este rezultatul verificării bazelor de impunere și a existenței obligației de plată și a că a fost întocmit ulterior deciziei de impunere. Și cu privire la aceasta din urmă, instanța a reținut că nu este rezultatul cercetării și verificării reprezentanților pârâtei.

Curtea constată că întreaga motivare a instanței de fond reia practic motivele reclamantei fără a se face cercetări și fără a se administra probe pentru verificarea susținerilor pârâților.

Conform dispozițiilor art.129 alin.4 și 5 Cod Procedură Civilă, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare. Neprocedând astfel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre ce nu poate fi supusă controlului judiciar, fiind lipsită de o cercetare efectivă a susținerilor părților.

Pentru considerentele expuse, în baza art.312 Cod Procedură Civilă, Curtea va admite recursul pârâtei CAS M, va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare.

Cu această ocazie instanța va administra probatorii, inclusiv proba testimonială, dacă este cazul, pentru a verifica dacă, în cauză, pârâta a efectuat verificări în realitate asupra documentelor justificative și actelor de evidență ale contestatoarei precum și dacă Decizia de impunere nr.227/22.10.2008 a fost emisă anterior Raportului de control nr.444/22.10.2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate M, împotriva sentinței nr.2182 din data de 01.07.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.

Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

17 2009

Președinte:Carmen Ilie
Judecători:Carmen Ilie, Sanda Lungu, Costinel Moțîrlichie

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 4503/2009. Curtea de Apel Craiova