Anulare act administrativ fiscal. Decizia 453/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 453
Ședința publică de la 30 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu
JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile
JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamantul, domiciliat în T,- și de pârâtele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, cu sediul în T, str.1 - 2. împotriva sentinței nr.2851/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul-reclamant, personal și pentru recurentele-pârâte PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recurentul - reclamant nu mai are alte cereri de formulat consideră cauza în stare de judecată.
Reprezentantul recurentelor - pârâte nu mai au alte cereri de formulat, consideră cauza în stare de judecată.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Recurentul reclamant, solicită admiterea recursului cum a fost formulat, obligarea recurentei pârâte la plata daunelor materiale și morale și a cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul recurentelor pârâte consideră că reclamantul nu îndeplinește cerințele art. 294 și 316.proc.civ. pentru completarea obiectului cererii, în această fază, nu poate să mai solicite schimbarea sau completarea obiectului cererii.
Solicită admiterea recursului declarat de către pârâte cu consecința respingerii recursului reclamantului. Consideră că instanța de fond în mod greșit nu a reținut faptul că atât chiria cât și penalitățile au fost menționate în conținutul contractului de închiriere, contract ce reprezintă legea părților. Dispozitivul sentinței este neconcludent, motivat de faptul că instanța de fond a admis în parte cererea formulată de intimatul - reclamant, nespecificându-se în nici un fel ce s-a admis și ce s-a respins. Solicită obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu ocazia expertizei contabile care nu și-a atins scopul.
CURTEA
Asupra recursului în contencios de față;
Examinând actele și lucrările dosarului concluziile orale ale părților, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, reclamatul, a solicitat anularea actelor administrative prin care i-au fost calculate chiria și penalitățile aferente terenului în suprafață de 3483 mp și totodată obligarea Consiliului Local T și Primăria Municipiului la daune morale și materiale.
Tribunalul Galați, prin sentința civilă nr. 2851/17.10.2008 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului T prin Primar și a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu Primăria Municipiului T și Consiliul Local al Municipiului
Au fost respinse solicitările privitoare la daunele materiale și morale ca nefondate.
Instanța de fond a reținut în motivare că Municipiul T are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât lipsa de cont pentru operațiuni diverse nr. 60114/13.03.2008 care cuprinde modul de calcul al chiriei și penalităților aferente datorate de reclamant este emisă de Primăria Municipiului T prin Primar.
În ce privește Consiliul Local al Municipiului T, acesta are atribuții cu privire la domeniul privat al unității administrativ teritoriale - orașul T, conform Legii nr. 215/2001 terenul respectiv aflându-se pe- din oraș.
A apreciat instanța că anularea actului nr. 60114/2008 se impune întrucât, pârâtul Municipiul T prin Primar nu a făcut dovada obligativității sale de a justifica modul de calcul al chiriei, situație constatată și prin expertiza contabilă ordonată în cauză.
Refuzul acestei autorități în calitatea sa de emitent al actului respectiv precum și al Consiliului Local cu atribuțiuni privind administrarea domeniului privat al orașului de a depune documentele necesare verificării veridicității sumelor calculate în sarcina reclamantului, a îndreptățit instanța să admită acțiunea sub acest aspect.
În referire la daunele materiale și morale, acestea au fost respinse de instanță ca nefondate, reclamantul nefăcând dovezi în sensul de a fi suferit o pagubă materială dar nici morală, sub aspectul compromiterii imaginii sale, în calitate de comerciant.
Împotriva sentinței au declarat recurs și Primăria Municipiului T și Consiliul Local T, criticând-o pentru motive de nelegalitate prin greșita aplicare a legii.
În recursul declarat de se susține că instanța de fond deși a dispus anularea actului nr. 60114/2008 prin care a fost stabilită chiria la care au fost calculate penalități, nu a fost menționat numărul actului a cărui anulare s-a dispus.
De asemenea suma de 543,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată, nu a fost precizată dacă este vorba de RON sau ROL, respectiv moneda în care trebuia plătită.
Se mai susține că instanța era obligată să depună eforturi pentru a verifica autenticitatea sumelor reținute prin actul anulat.
În recursul Primăriei și Consiliului Local T se susține că instanța a greșit atunci când a reținut că atât chiria cât și penalitățile nu au fost calculate corect, întrucât acestea au fost menționate în contractul de închiriere nr. 15742/18.04.2003, contract ce reprezintă voința părților.
Sub un alt aspect, dispozitivul sentinței este neconcludent, instanța dispunând admiterea în parte a acțiunii, dar fără a preciza ce anume a admis, iar în ce privește cheltuielile de judecată instanța a obligat la mai mult decât s-a cerut.
Ambele recursuri au fost declarate în termen legal și legal timbrate.
Recursurile sunt fondate pentru cele ce urmează:
Analizând actele dosarului instanța de fond a apreciat că se impune admiterea acțiunii reclamantului, în parte.
Deși în considerentele sentinței precum și în minuta de mână întocmită de judecătorul cauzei se precizează la ce anume se referă admisibilitatea în parte a acțiunii, în dispozitivul sentinței, omisiunile sunt evidente.
Instanța nu a făcut referire prin dispozitiv la anularea actului, precum și la faptul de a nu-l fi individualizat prin numărul și data sub care a fost emis și de care autoritate anume.
Întrucât cele reținute prin considerente, trebuie să se regăsească și în dispozitivul sentinței, prin neîndeplinirea acestei cerințe legale, recursurile se consideră a fi fondate, motiv pentru care, Curtea, văzând și art. 312.proc. civ. le va admite, casând sentința civilă nr. 2851/17.10.2008 și trimițând cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Galați.
Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și celelalte motive de recurs, ca apărări ale părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
ADMITE recursurile declarate de reclamantul, domiciliat în T,- și de pârâtele PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, cu sediul în T, str.1 - 2.;
Casează sentința nr.2851/17.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact. 2 ex./ 18.05.2009
Fond -
Președinte:Mariana TrofimescuJudecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu