Anulare act administrativ fiscal. Decizia 465/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 465/

Ședința publică din 12 mai 2009

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea plângerii formulată de SA Sucursala Târgu-M, cu sediul în Târgu-M,-, jud. M, împotriva Deciziei nr. 6225/C5/6051 din 23 decembrie 2008 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat petenta SA, prin consilier juridic, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că prezenta plângere a fost timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei.

Reprezentantul petentei declară că nu are cereri de formulat, împrejurare de care instanța ia act închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.

Reprezentantul petiționarei susține plângerea și solicită admiterea ei, modificarea deciziei Consiliului Național de soluționare a contestațiilor, în sensul respingerii ca tardiv formulată contestația de către SC SRL B, pentru motivele expuse detaliat în plângere, motive care au fost susținute și oral.

CURTEA,

Asupra plângerii de față;

Prin Decizia nr.6255/C5/6051/23.12.2008 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor s-a admis în parte contestația formulată de "-" B în contradictoriu cu autoritatea contractantă, Sucursala Târgu M, s-a dispus refacerea comunicării rezultatului procedurii potrivit Hotărârii nr.103/2.12.2008, s-a dispus anularea hotărârii de atribuire nr.106/17.12.2008 și a actelor subsecvente. S-a dispus continuarea procedurii pentru loturile 1 poz.1 - 4, 5 și pentru loturile 2 - 5, conform hotărârii de atribuire nr.103/2008.

S-a respins excepția tardivității invocate de autoritatea contractantă, precum și intervenția accesorie a ""

In considerentele deciziei s-a reținut că obiectul contestației îl reprezintă comunicarea nr.28220/4.12.2008, ce cuprindea rezultatul procedurii de atribuire, solicitându-se, în raport de acest act, și remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire, întrucât, în opinia contestatoarei, autoritatea contractantă nu a respectat dispozițiile art.207 alin.2 litera c din nr.OG34/2006, invocând și alte aspecte legate de modul de derulare a procedurii.

Autoritatea contractantă a invocat excepția tardivității contestației în raport de dispozițiile art.272 alin.3 din nr.OUG34/2006, însă această excepție a fost respinsă ca nefondată, întrucât contestația a fost înaintată la 10.12.2008, data poștei, fiind formulată în termen. Autoritatea contractantă a mai susținut că procedura nu a fost încălcată în prezenta cauză, întrucât a aplicat criteriul prețului cel mai scăzut pentru atribuirea contractului și că celelalte dispoziții ale nr.OUG34/2006 au fost respectate în cadrul procedurii.

"" a formulat o cerere de intervenție prin care a solicitat respingerea contestației ca tardivă și nemotivată în drept, cerere care, însă, a fost respinsă, întrucât consiliul a reținut că în cauză a fost încălcat principiul transparenței în ceea ce privește atribuirea contractului pentru reperul "trusă scule tip 1", din lotul 1, ceea ce atrage anularea procedurii pentru această poziție, reținându-se și că procedura de comunicare a rezultatului procedurii a fost încălcată, dispunându-se în acest sens refacerea comunicării în raport de prevederile art.207 alin.2 litera

Impotriva acestei decizii, în termenul legal, a formulat plângere, Sucursala Târgu M, reiterând în fața instanței excepția tardivității contestației și solicitând continuarea procedurii de achiziție publică și pentru reperul "trusă scule tip 1", arătând că, în ceea ce privește tardivitatea, au fost încălcate dispozițiile art.271 alin.1 din nr.OUG34/2006, care prevăd obligația contestatoarei de a depune contestația atât la consiliu cât și la autoritatea contractantă, în caz contrar, sancțiunea fiind aceea a respingerii contestației ca tardivă.

In ceea ce privește fondul cauzei, s-a arătat că procedura de licitație a fost făcută prin prisma criteriului prețului cel mai scăzut, adjudecarea fiind făcută pentru fiecare reper în parte, ceea ce nu constituie o încălcare a dispozițiilor procedurale instituite prin nr.OUG34/2006.

A formulat, de asemenea, note scrise "", care a susținut că își menține punctele de vedere formulate prin cererea de intervenție vizând tardivitatea contestației formulate în cauză.

Examinând decizia atacată prin prisma acestor considerente, curtea constată următoarele:

După cum s-a invocat atât în fața consiliului cât și în fața instanței tardivitatea contestației "-" B de către autoritatea contractantă, curtea este chemată să se pronunțe cu privire la această excepție, a cărei admisibilitate ar face inutilă cercetarea fondului.

In aceste condiții, este de observat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art.271 alin.1 din nr.OUG34/2006, cu modificările aduse prin nr.OUG143/2008 până la 2.12.2008, dispoziții care prevăd că contestația se înaintează atât consiliului cât și autorității contractante în termenul prevăzut de art.272, sub sancțiunea respingerii acesteia ca tardivă.

Potrivit dispozițiilor art.272 alin.2 și 3, care stabilesc termenul de depunere a contestației în raport de dispozițiile art.55 alin.2 referitoare la valoarea contractului de achiziție, rezultă că termenul de formulare a contestației este de 5 zile, dată fiind valoarea contractului (fila 436, vol.2, dosar consiliu).

In aceste condiții, curtea urmează să cerceteze îndeplinirea, cumulativă, a celor două obligații de depunere a contestației atât la consiliu cât și la autoritatea contractantă.

Astfel, actul contestat nr.28220/4 decembrie 2008 fost comunicat de către autoritatea contractantă către contestatoare la data de 4 decembrie 2008 (fila 8, vol.1 dosar consiliu), iar contestația "-" a fost comunicată către consiliu la data de 10 decembrie 2008 (fila 56, vol.1 dosar consiliu) și la data de 17 decembrie 2008 către autoritatea contractantă (filele 93 și 94, vol.1 dosar consiliu).

In aceste condiții, este lesne de observat că contestația a fost înaintată autorității contractante cu încălcarea termenului prevăzut de art.272 din nr.OUG34/2006, ceea ce atrage sancțiunea tardivității, potrivit textului legal precitat și, pe cale de consecință, potrivit art.312 alin.1 Cod procedură civilă, și admiterea plângerii formulate de autoritatea contractantă, consecința fiind aceea a modificării deciziei atacate în sensul respingerii ca tardive a contestației formulate de "-" pentru anularea actului contestat, respectiv comunicarea nr.28220/4.12.2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite plângerea formulată de, Sucursala Târgu M, cu sediul în-, județul

Modifică Decizia nr.6225/C5/6051/23.12.2008 a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor în sensul că respinge ca tardivă contestația formulată de "-" B, pentru anularea comunicării nr.28220/04.12.2008 a autorității contractante.

IREVOCABILA.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12 mai 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

-

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex.

21.05.2009

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 465/2009. Curtea de Apel Tg Mures