Anulare act administrativ fiscal. Decizia 466/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 466/
Ședința publică din 27 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbăltoc
JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe
JUDECĂTOR 3: Iustinian
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva sentinței civile nr. 743/ din 26 iunie 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilier juridic pentru recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I și intimata ().
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentanta recurentei depune la dosar delegația de reprezentare în instanță, precum și precizări scrise, comunicând duplicatul acestor precizări intimatei.
Instanța pune în discuția părților dacă s-a urmat procedura prevăzută de OUG nr. 50/2008.
Reprezentanta recurentei arată că nu s-as urmat această procedură.
Intimata precizează că nu a urmat și nici nu înțelege să urmeze această procedură. Depune la dosar întâmpinarea, comunicând duplicatul acesteia reprezentantului recurentei.
Reprezentanta recurentei arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea acțiunii reclamantei, motivat de faptul că, odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008 partea se poate adresa organului fiscal în vederea restituirii în parte a acestei taxe.
Intimata, având cuvântul, solicită respingerea recursului, menținerea sentinței așa cum a fost pronunțată de către instanța de fond, să se aibă în vedere că la momentul pronunțării acestei sentințe nu era în vigoare OUG nr. 50/2008. Prin urmare, în mod corect instanța a soluționat acțiunea și a dispus restituirea în totalitate a sumei încasate cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule.
Solicită a se avea în vedere, așa cum a precizat și în întâmpinare, că prevederile OUG nr. 50/2008 sunt contrare cu legislația comunitară și art. 148 din Constituția României.
Fiind interpelată, intimata precizează că nu înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a acestei ordonanțe.
Intimata arată că recurenta susține în motivele de recurs cum că nu ar exista un temei legal pentru a se dispune restituirea acestei sume de bani. Consideră că există un temei legal, așa cum corect a reținut și prima instanță. În speță sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care au prioritate față de dispozițiile dreptului național.
Prin urmare, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 743/CA/26.06.2008 Tribunalul Iașia admis acțiunea introdusă de reclamantul (fostă ) în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, pe care l-a obligat să restituie suma de 997,26 lei, încasată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și să plătească dobânda legală aferentă, precum și 39,3 lei cheltuieli de judecată, anulând totodată actul nr. 41629/26.03.2008 emis de
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că taxa specială pentru autoturisme, instituită prin Legea nr. 343/2006, de modificare și completare a Codului fiscal, percepută reclamantului la data de 5 martie 2008, cu ocazia înmatriculării autovehiculului achiziționat de acesta din a Germaniei, contravine dispozițiilor art. 90 par. 1 din Tratatul Comunității Europene, motiv pentru care s-a dispus anularea "dispoziției" nr. 41629/26.03.2008 și obligarea pârâtului să restituie suma încasată.
Împotriva acestei sentințe a introdus recurs -Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, pe motiv că au fost ignorate dispozițiile nr.OUG 50/2008 și că actul a cărui anulare se solicită nu are valoarea unui act administrativ, în înțelesul dat acestui termen din Legea nr. 554/2004 și Codul d e procedură fiscală.
Intimata prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, pe motiv că se invocă alte apărări decât cele ridicate în fața primei instanțe.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Taxa specială pentru autoturisme, a cărei restituire se solicită prin acțiune, a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006 de modificare și completare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal.
Dispozițiile art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 au fost ulterior abrogate, pe data intrării în vigoare a nr.OUG 50/2008, respectiv la data de 1 iulie 2008, după ce acest act normativ fusese publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008.
Prin acest din urmă act normativ s-a decis restituirea integrală a taxei speciale pentru autoturisme, instituită prin Legea nr. 343/2006, legiuitorul român însușindu-și notificările Comisiei Europene referitoare la in compatibilitatea dintre reglementarea națională și reglementarea comunitară, mai precis cu dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul
Concomitent și corelat cu adoptarea acestei soluții legislative, prin nr.OUG 50/2008 s-a introdus o nouă taxă, denumită taxa pe poluare pentru autovehicule, constituită ca venit la bugetul Fondului pentru Mediu.
Totodată, pentru stingerea obligațiilor ce reveneau organului fiscal, pe de o parte, născute din faptul încasării taxei speciale, găsită incompatibilă cu prevederile Tratatului și a obligației de plată a taxei de poluare pentru autovehicule, datorată de contribuabil, cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, pe de altă parte, legiuitorul a ales soluția compensării legale a celor două datorii, dispunând, prin art. 11 din nr.OUG 50/2008, ca taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 -30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor ordonanței privind taxa de poluare pentru autovehicul, să se restituie, pe baza procedurii stabilite prin Normele Metodologice aprobate prin nr.HG 686/2008.
Întrucât această ordonanță de urgență a fost adoptată mai înainte ca acțiunea reclamantului să fi fost soluționată în mod irevocabil, iar prin prevederile ei legiuitorul a înțeles să prin restituirea sumelor încasate toate litigiile născute din încălcarea Tratatului, în perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2007 și data de 30 iunie 2008, ce corespunde timpului în care art. 2141-2143Cod fiscal au fost în vigoare au produs efecte juridice, Curtea consideră că soluția compensării, chiar și după, data pronunțării hotărârii recurate, este în concordanță cu dispozițiile art. 116 Cod procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât, conform infogramei nr. 5899/26.06.2008, a Reprezentanței Permanente a României pe lângă, Comisia a apreciat că normele metodologice privind taxa de poluare a autovehiculelor sunt conforme cu criteriile comunitare.
În atare condiții, Curtea va da eficiență dispozițiilor nr.OUG50/2008, în sensul că va considera procedura instituită prin art. 11 din actul normativ citat ca fiind pe deplin aplicabilă și cazului dedus judecății, întrucât aceasta se referă în mod expres și imperativ la toate situațiile născute în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, din faptul plății taxei speciale pentru autoturisme.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul promovat de -Administrația Finanțelor Publice I urmează a fi admis, în sensul că, modificându-se în parte hotărârea atacată, acțiunea reclamantului va fi admisă în parte, acestuia urmând să i se restituie de către pârât suma rezultată ca diferență între suma achitată cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor legale privind taxa pe poluare pentru autovehicule, prin parcurgerea procedurii stabilite prin Normele aprobate prin nr.HG 686/2008.
În ceea ce privește cererea de anulare a adresei nr.41629/26.03.2008, emis de pârâtă, Curtea, constatând că aceasta nu are valoarea unui act administrativ, în înțelesul dat acestui termen de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, și că nu poate face obiectul controlului de legalitate, motiv pentru care cererea va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul introdus de -Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I împotriva sentinței civile nr. 743/CA/26.06.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în parte.
În fond, admite în parte acțiunea reclamantei (fostă ) contra pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I prin
Obligă pârâta să restituie reclamante taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil la data de 05.03.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG 50/2008 privind taxa pe poluare pentru autovehicule, pe baza procedurii stabilite prin Normele metodologice de aplicare aprobate prin nr.HG 686/2008.
Respinge cererea de anulare a adresei nr. 41629/26.03.2008 aa M unicipiului
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
05.11.2008
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Dan Mircea TăbăltocJudecători:Dan Mircea Tăbăltoc, Aurelia Gheorghe, Iustinian