Anulare act administrativ fiscal. Decizia 471/2008. Curtea de Apel Iasi

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR. 471/

Ședința publică din 27 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dan Mircea Tăbăltoc

JUDECĂTOR 2: Aurelia Gheorghe

JUDECĂTOR 3: Iustinian

Grefier -

S-a luat în examinare recursul introdus de Instituția Prefectului Județului I - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule împotriva sentinței civile nr. 667/ din 27 mai 2008 Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă consilierul juridic pentru intimatul Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, lipsă fiind Instituția Prefectului Județului I - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, prin serviciul de registratură, la dosarul cauzei s-au depus:

- o cerere prin care avocat informează instanța că nu asigură asistență juridică intimatului în recursul de față;

- precizări scrise formulate de către Instituția Prefectului Județului I;

- precizări scrise formulate de către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului I, prin care se invocă excepția prematurității acțiunii.

consilier juridic, pentru intimatul Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, invocă excepția prematurității acțiunii, motivat de faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul trebuia să urmeze procedura prealabilă.

Solicită admiterea excepției și respingerea recursului.

Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.

Curtea de Apel,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Pe rolul Tribunalului Iași, la nr- a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Autovehicule I, prin care a solicitat obligarea acestuia să îi înmatriculeze definitiv autoturismul fără plata taxei de primă înmatriculare.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în fapt, în data de 21.12.2007 a cumpărat un autoturism marca Skoda, capacitate cilindrică 1397 cmc, culoare negru, având numărul de identificare -, carte de identitate nr. G - din 25.01.2008, în baza actului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 21.12.2007.

În momentul în care a încercat să înmatriculeze autoturismul în țară, a constatat că, în procedura anterioară înmatriculării autovehiculului, o etapă obligatorie este plata taxei de primă înmatriculare. Această taxă, prin art. 214 - 214, a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2006, și este aplicabilă din 01.01.2007.

Reclamantul a arătat că prevederile art. 214 - 214 Cod fiscal, care impun obligativitatea taxei speciale auto numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale UE și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România, contravin dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene.

Prin sentința civilă nr. 667//27.05.2008, Tribunalul Iașia admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în I, șos. - nr. 72 împotriva pârâtului Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule I, cu sediul în-, I, pe care l-a obligat să îi înmatriculeze reclamantului, definitiv, autovehiculul marca Skoda, culoare neagră, cu nr. -, fără plata taxei de primă înmatriculare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 21.12.2007 reclamantul a cumpărat un autoturism marca Skoda, capacitate cilindrică 1397 cmc, culoare negru, având numărul de identificare -, carte de identitate nr. G - din 25.01.2008, în baza actului de vânzare-cumpărare încheiat pe data de 21.12.2007.

În momentul în care a încercat să înmatriculeze autoturismul în țară i s-a solicitat plata taxei de primă înmatriculare. Această taxă, reglementată prin art. 214 - 214 din Codul fiscal, se percepe numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale UE și reînmatriculate în România, nu și pentru cele deja înmatriculate în România.

A considerat prima instanță că prin aceste dispoziții interne sunt încălcate prevederile art. 25, art. 28 și art. 90 (1) din Tratatul CE, ceea ce face din 214 - 214 din Codul fiscal niște prevederi discriminatorii și nelegale. Mai mult decât atât, taxa de primă înmatriculare se prezintă ca o taxă cu efect echivalent, în sensul art. 25 din Tratatul CE, interzisă de normele comunitare.

Împotriva sentinței indicate mai sus a declarat recurs Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Autovehicule

În motivarea recursului său, pârâtul a arătat că înmatricularea autovehiculelor se face, conform art. 7 alin. 1 din Ordinul nr. 1501/2006, pe baza dovezii plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, stabilită potrivit legii.

A mai susținut că dispozițiile prin care a fost instituită taxa specială pentru autoturisme și autovehicule au fost abrogate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008.

La termenul de judecată din data de 22.09.2008, instanța de recurs a pus în discuție împrejurarea de a ști dacă s-a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Reclamantul a solicitat la data de 25.01.2008 înmatricularea provizorie a unui autoturism marca Skoda, capacitate cilindrică 1397 cmc, culoare negru, având numărul de identificare -, carte de identitate nr. G - din 25.01.2008, obținând numărul de înmatriculare IS--, cu valabilitate până la data de 23.02.2008.

La data de 23.04.2008, autoturismul a fost înmatriculat definitiv pe numele, cu număr de înmatriculare -.

La data de 25.02.2008, s-a adresat Tribunalului Iași cu cerere de chemare în judecată solicitând obligarea pârâtului Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Autovehicule I să îi înmatriculeze definitiv autoturismul fără plata taxei de primă înmatriculare.

Potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral trebuie să solicite autorității administrative emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

Procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire se sancționează cu respingerea acțiunii.

În prezenta cauză reclamantul nu a făcut dovada că a urmat procedura prealabilă la care se referă dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Întrucât, așa cum s-a arătat, procedura prealabilă constituie o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborată cu art. 109 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, iar reclamantul nu a urmat-o, prima instanță avea îndatorirea de a adopta soluția de respingere a acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile.

Pentru aceste motive, Curtea, în temeiul prevederilor art. 312 din Codul d e procedură fiscală, va admite recursul, va modifica în tot sentința atacată și va respinge acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Autovehicule I, pentru lipsa procedurii prealabile.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

Decide:

Admite recursul introdus de Instituția Prefectului I-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Autovehicule I, împotriva sentinței nr. 667//27.05.2008 a Tribunalului Iași, sentință pe care o modifică în tot.

Respinge acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului I-Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Autovehicule.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 27.10.2008.

Președinte judecător judecător

- - G - -- -

Grefier

și tehnoredactat:, 2 ex.

Jud. fond:

Prima instanță: Tribunalul Iași

Președinte:Dan Mircea Tăbăltoc
Judecători:Dan Mircea Tăbăltoc, Aurelia Gheorghe, Iustinian

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 471/2008. Curtea de Apel Iasi