Anulare act administrativ fiscal. Decizia 489/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 489/
Ședința public din 30 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Obreja Manolache Iustinian
Judector - - - -
Judector - G -
Grefier -
S-au luat în examinare recursurile introduse de Autoritatea Național pentru Restituirea Proprietților și Comisia Județean I pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de pe lâng Instituția Prefectului Județului I împotriva sentinței civile nr. 305/ din 07.04.2009 a Tribunalului Iași, pronunțat în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ - Legea nr. 290/2003.
La apelul nominal fcut în ședinț public, lipsesc prțile.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier, din care rezult aspectele c dezbaterile au avut loc în ședința public din 28 septembrie 2009, susținerile prții prezente fiind consemnate în încheierea de ședinț din acea zi, care face parte integrant din prezenta hotrâre.
Din lips de timp pentru deliberare, în conformitate cu dispozițiile art. 260 Cod procedur civil pentru astzi, 30 septembrie 2009.
Dup deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursurilor de faț;
Prin sentința civil nr. 305/CA/ din 7 aprilie 2009, Tribunalul Iașia admis cererea formulat de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Național pentru Restituirea Proprietților -Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și Comisia Județean pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a anulat decizia nr. 1468 din 26.08.2008, emis de pârâta Autoritatea Național pentru Restituirea Proprietților și hotrârea nr. 208 din 26.09.2007, emis de Comisia Județean I pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, obligând pârâtele s acorde despgubiri sau compensații reclamantului, stabilite conform prevederilor Legii nr. 290/2003, pentru bunurile imobile și recolta neculeas ce i se cuvine, precum și s plteasc cheltuieli judiciare în valoare de 1.800 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanț reține c, prin cererea înregistrat sub nr. 13847 din 25.08.2003, reclamantul a solicitat pârâtei Comisia Județean I pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 s-i acorde despgubiri sau compensații pentru terenurile care au aparținut autorilor si, și, situate în comuna, județul, c aceast cerere a fost respins; c, prin decizia nr. 1468 din 26.08.2008, a respins contestația ce s-a formulat împotriva primului act administrativ menționat, și c ambele decizii au fost motivate pe faptul c reclamantul nu a fcut dovada calitții sale de refugiat și c a avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care solicit msuri reparatorii.
Prima instanț a reținut c ambele acte sunt nelegale, apreciind c ele au fost emise prin interpretarea greșit a probelor exhibate de ctre petent, în susținerea cererii sale, constatând c reclamantul s-a nscut la data de 1.05.1934 în localitatea, având ca prinți pe (decedat la 7.04.1969) și (decedat la 9.02.1986), ca moștenitor al celor doi a fost declarat, care a cesionat drepturile succesorale cuprinse în certificatul de moștenitor nr. 902/1986 în favoarea reclamantului.
S-a reținut de asemenea c bunica matern, nscut în comuna, județul, a avut domiciliul, pân în anul 1944, în localitatea, iar la data de 5 iunie 1944 s-a prezentat pentru luarea în evidenț la un post de jandarmerie din B, astfel cum rezult din copia buletinului de înscriere la Biroul Populației, aflat la fila 31 dosar.
Prima instanț a reținut totodat c, prin hotrârea nr. 1584 din 26.01.2004, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a recunoscut lui calitatea de beneficiar al acestui act normativ, având în vedere c acesta s-a refugiat în alt localitate decât cea de domiciliu din motive etnice, drepturi ce i-au fost acordate începând cu data de 22 martie 1944, c la momentul refugiului reclamantul avea vârsta de 10 ani, împrejurare din care s-a tras prezumția simpl c el a prsit domiciliul alturi de familia sa, situație de fapt ce se coroboreaz cu declarațiile autentice date de și Capsa, concluzionându-se c, în cursul anului 1944, reclamantul a prsit forțat, împreun cu mama și bunica sa, stabilindu-se în România.
S-a mai reținut c reclamantul a fcut dovada imposibilitții de a procura alte înscrisuri certificate de autoritți, astfel cum rezult din adresa nr. 4766/2006 a Direcției Județene Ia A rhivelor Naționale și adresa emis de Arhiva Național a M, precum și a vocației sale de moștenitor al autorilor si, care au prsit forțat în anul 1944, apreciindu-se c acesta se încadreaz în categoria persoanelor prevzute la art. 1 alin. 1 din nr.HG 1120/2006 și art. 1 alin. 2 din Legea nr. 290/2003.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv al respingerii cererii reclamantului, respectiv acela c petentul nu a dovedit c ascendenții si au avut în proprietate, în momentul refugiului, bunurile pentru care se solicit msuri reparatorii, prima instanț a constatat c, din titlul de proprietate nr. -/1939 și certificatul nr. 713/1928 (aflate la filele 50-51 dosar), rezult c posed 3 ha teren arabil, situat în comuna, județul, c soțul acesteia, a fost împroprietrit cu 6 ha teren în comuna, județul, și c, prin actul dotal din 25.09.1929 (fila 45-50 dosar) mama reclamantului, a primit de la o cas compus din 6 camere, construit din crmid, situat în orașul.
Tribunalul a apreciat c deși pârâții ignor relevanța acestor înscrisuri, pe motiv c nu fac dovada proprietții la momentul refugiului, întrucât dateaz din perioade anterioare prsirii forțate a domiciliului, de ctre autorii reclamantului, revine exclusiv pârâtelor sarcina rsturnrii prezumției perpeturii dreptului de proprietate de la momentul dobândirii și pân la data refugierii, considerând c susținerea acestora, potrivit crora exist posibilitatea transmiterii bunurilor anterior prsirii, nu este suficient în absența oricrei probe în confirmare, și c faptul c unele persoane au ales s rmân în Republica M, dup luna martie 1944, nu poate avea nicio influenț asupra situației reclamantului, cazurile particulare neputând conduce la concluzii generale.
Împotriva acestei sentințe au introdus recurs pârâtele Autoritatea Național pentru Restituirea Proprietților și Comisia Județean I pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, care critic hotrârea primei instanțe pe motiv c nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 2 din nr.HG 1120/2006, care oblig pe persoanele îndreptțite s fac dovada c au avut în proprietate, la momentul refugiului, bunurile pentru care se solicit acordarea msurilor reparatorii, c nu a fost dovedit imposibilitatea de a procura actele doveditoare, în condițiile prevzute de actul normativ menționat, c declarațiile martorilor nu erau suficiente, și c nu s-a dovedit nici mcar faptul c s-au fcut demersuri suficiente și utile pe lâng autoritțile publice competente din localitțile unde se aflau bunurile de care se pretinde c cel în cauz a fost deposedat.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar prin "opinia" depus la dosar apreciaz c dispozițiile art. 8 alin. 5 din Legea nr. 290/2003 trebuie coroborate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și c, în atare situație, competența de soluționare a cauzei, în prim instanț, revine Curții de APEL IAȘI.
Cercetând chestiunea competenței materiale a Tribunalului Iași de a soluționa acțiunea în anulare, promovat de reclamantul, Curtea constat c modificrile aduse alin. 5 al art. 8 din Legea nr. 290/2003, prin Legea nr. 171/2006, nu sunt de natur s confirme c legiuitorul a înțeles s opereze modificri în ceea ce privește problema instanței competente s exercite controlul judectoresc al hotrârilor Autoritții Naționale pentru Restituirea Proprietților, din moment ce, la alineatul 6 al aceluiași articol menționat, s-a prevzut în mod expres c "hotrârile pronunțate de tribunal sunt supuse cilor de atac prevzute de lege", folosirea de ctre legiuitor a sintagmei "tribunal" semnificând c, dincolo de modificrile operate la alin. 5, nu s-a dorit o schimbare a competențelor prevzute prin legea special, motive pentru care Curtea se consider legal investit cu soluționarea cii de atac exercitat de ctre pârâți împotriva hotrârii Tribunalului Iași.
Din examinarea actelor și lucrrilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constat c, prin cererea înregistrat la Prefectura I sub nr. 13847 din 25.08.2003, s-a declarat "moștenitor a bunurilor obținute de la prinți, în, în orașul și comuna, județul, plecat în timpul rzboiului din localitate, în 1940, împreun cu mama mea și bunica mea, și ne-am refugiat în B", susținând totodat c "ne-am întors în anul 1942 și iar am plecat (refugiat) la B, lsând ce am mai gsit și agonisit în doi ani".
Se constat de asemenea c singurele acte doveditoare, certificate de autoritți, ce însoțesc cererea reclamantului, sunt actul dotal transcris la Tribunalul Județului sub nr. 317 din 25.09.1929 (prin care primea ca dot casa situat în orașul, iar dreptul de a "se folosi de veniturile averii constituite ca dot tot timpul cât va tri împreun cu soția sa "), titlul definitiv de proprietate nr. - din 30.05.1939 eliberat pe numele lui (pentru 6 ha teren situat în comuna ) și certificatul nr. 713 din 22.07.1928 eliberat de Primria (atestând c deținea 3 ha pmânt arabil).
La dosar nu exist îns nici un înscris, certificat de autoritți, din care s rezulte c reclamantul și familia sa au prsit în anul 1940, ca urmare a încorporrii acestui teritoriu la. c familia a revenit în localitatea dup realipirea acestui teritoriu la Regatul României, c membrii familiei au fost forțați s prseasc teritoriul respectiv și mai ales c ei erau proprietari ai bunurilor pretins abandonate cele "gsite" și cele "agonisite în doi ani", cum susține reclamantul) cu aceast ocazie.
Ori aceast dovad era legalmente necesar, atâta timp cât legiuitorul nu a consacrat, în materia reglementat de Legea nr. 290/2003, "prezumția perpeturii dreptului de proprietate de la dobândire și pân la refugiere", evocat de prima instanț, iar art. 2 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin nr.HG 1120/2006, impun ca dovezile s se refere la situația juridic a bunurilor "la momentul refugiului".
Dispozițiile art. 129 alin. 5 Cod procedur civil obligau pe judectorul fondului, în acest caz, nu doar s cear completarea probatoriului, dar și s verifice concludența probelor extrajudiciare prezentate de reclamant, cu atât mai mult cu cât doar pentru (care apare nscut când în anul 1891, când în anul 1887) s-a prezentat un înscris din care rezult c la data de 3 martie 1942 aceasta a fost înscris la Biroul Populației, lipsind orice dovad oficial care s ateste fie și parțial, ori indirect, faptul c familia s-a aflat pe teritoriul, înainte ca acesta s fi fost încorporat la. și respectiv în perioada 1942-1944, și c ea a deținut bunuri imobile, pe care au fost obligați s le abandoneze, ca urmare a ptrunderii trupelor sovietice în zon.
Nu existau motive pentru a se accepta teza imposibilitții de a obține acte doveditoare, atâta timp cât reclamantul a primit rspuns la unica solicitare adresat Arhivei Naționale a Mc are se refer doar la - care a primit exclusiv dreptul de folosinț a bunului primit ca dot de soția sa și la, despre care nu se cunoaște dac mai era sau nu în viaț la data ocuprii, singura mențiune despre acesta fiind cea din actul dotal, unde se face referire la "testamentul întrit la Tribunalul prin sentința nr. 511/1928") și cât timp nu s-au prezentat probe c are s ateste restul demersurilor pe care reclamantul era obligat s le fac pe lâng autoritțile competente din Republica M cu privire la situația trecut și actual a bunurilor imobile pretins abandonate, astfel cum art. 1 alin. 5 din Normele aprobate prin HG1120/2006 îl obligau.
De altfel, plecând de la faptul c, în anul 1944, reclamantul ar fi trebuit s fie înscris într-o form de învțmânt, având vârsta de 10 ani, nimic nu l-a împiedicat pe acesta s obțin confirmarea, de la instituția de învțmânt la care și-a continuat studiile, c s-a transferat de la la B și c familia sa a locuit, în perioada anilor 1940-1944, în localitatea, din.
Aceast verificare era esențial și se poate face, plecându-se și de la documentele aflate în Arhiva Ministerului Aprrii, din moment ce în concluziile scrise aflate la filele 94-98 dosar fond, reclamantul afirm c "tatl meu, era ofițer în armata român,mutat pe linie de serviciu la B, în 4 R, iar ulterior a fcut parte din Stat,fiind aghiotantul mareșalului " și c, întrucât acesta "avea acces la anumite informații, a reușit, în luna martie a anului 1944, s ne evacueze pe mine și pe mama mea din la B", aprând cel puțin ca un fapt neobișnuit situația ca un ofițer din Stat (ce-și avea sediul în B), s-și trimit soția și fiul minor în zona frontului, la un moment în care evoluția operațiunilor militare era vdit defavorabil României.
Numai în msura în care Arhivele Ministerului Aprrii vor confirma c tatl reclamantului a fost dislocat în, în perioada anilor 1940 și respectiv a anilor 1941-1944, s-ar fi putut corobora aceste informații cu declarațiile extrajudiciare date de și, pe care prima instanț a omis s le verifice în mod nemijlocit, prin audierea celor în cauz: hotrârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 neputând fi opus pârâților, cel puțin în ceea ce privește situația bunurilor pe care reclamantul pretinde c familia sa le deținea în, în anul 1940 și 1944.
Ca atare, constatând c situația de fapt nu a fost pe deplin și corect stabilit și c, în atare situație, nu se poate exercita controlul judiciar, prin prisma cerințelor Legii nr.290/2003 și a Normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin nr.HG 1120/2006, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedur civil, va admite recursurile pârâtelor, va casa hotrârea atacat și va trimite cauza în vederea rejudecrii aceleiași instanțe.
În rejudecare, instanța va solicita Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii I s comunice întreaga documentație ce a stat la baza emiterii hotrârii nr. 1584/26.2004 și va pune în vedere reclamantului s produc dovezi din care s rezulte modul în care a fost reflectat în evidențele școlare și respectiv în cele militare (în ceea ce-l privește pe ) prsirea și stabilirea familiei sale la B, precum și dovezi c cei care s-au stabilit în România dețineau în proprietate, în anii 1940 și 1944, bunurile imobile pentru care se solicit acordarea de msuri reparatorii, bunuri pe care ei se pretinde c au fost obligați s le abandoneze, în favoarea statului care ocupat acest teritoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul introdus de Autoritatea Național pentru Restituirea Proprietților și Comisia Județean I pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de pe lâng Instituția Prefectului Județului I împotriva sentinței nr. 305/CA/07.04.2009 a Tribunalului Iași, sentinț pe care o caseaz.
Trimite cauza în vederea rejudecrii aceleiași instanțe.
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 30 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
- - - - - - G -
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
02.10.2009
Tribunalul Iași:
-
Președinte:Obreja Manolache IustinianJudecători:Obreja Manolache Iustinian, Tăbăltoc Dan Mircea
