Anulare act administrativ fiscal. Sentința 49/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 49
Ședința publică din data de 19 martie 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în comuna, sat Gară Canton județul B, în contradictoriu cu pârâtulMinisterul Justiției- Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, cu sediul în B,- sector 5,cauza fiind venită prin declinarea competenței de la Tribunalul Buzău, potrivit sentinței nr. 1401 din 8 decembrie 2008.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta personal, lipsind pârâtul Ministerul Justiției- Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reclamanta, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea, luând act că reclamanta nu are cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Având cuvântul în fond, reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în sensul anulării Deciziei nr. 496/2007 emisă de către pârâtă și constatarea statutului său de strămutat cu domiciliul obligatoriu în, precum și a statutului de luptător în rezistenta anticomunistă, arătând toate privațiunile la care a fost supusă de regimul comunist.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, anularea Deciziei nr.496/2007 emisă de către pârât.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că a formulat o cerere prin care să se constate calitatea sa de luptător în rezistența anticomunistă, iar comisia special constituită în acest sens a decis respingerea solicitării sale.
Reclamanta arătă că în anul 1952 întreaga sa familie a fost ridicată din locuința situată în orașul O, județul M și încărcată doar cu câteva lucruri personale într-un vagon pentru animale și strămutată cu domiciliul forțat în mijlocul ului.
Reclamanta arată toate privațiunile la care a fost supusă de regimul comunist, dosarul de cadre întocmit ulterior de securitate distrugându-i efectiv viața.
Solicită admiterea acțiunii și constatarea statului său de strămutat cu domiciliul obligatoriu în, precum și a statutului de luptător în rezistența anticomunistă, cu toate drepturile ce decurg din acestea.
Pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă- a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului în soluționarea acestei cereri, arătând că plângerile formulate împotriva deciziilor emise de această comisie se pot introduce la instanța de contencios administrativ competentă potrivit legii. Ori, în cazul de față, decizia atacată constituie un act administrativ emis de un organ al administrației centrale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine curții de apel.
Prin sentința nr. 1401 din 8 decembrie 2008, Tribunalul Buzăua admis excepția și declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând că actul administrativ atacat este emis de un organ al administrației centrale și, potrivit prevederilor art.3 pct.1 Cod procedură civilă, curtea de apel este instanța care judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
La Curtea de Apel Ploiești, cauza a fost înregistrată sub nr-, iar la termenul de judecată din data de 29 ianuarie 2009 instanța a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa nejustificată a părților, conform art. 242 alin. 2 proc. civ.
La cererea reclamantei, cauza a fost repusă pe rol pentru termenul din 19 martie 2009, când, reclamanta a arătat că nu are cereri de formulat, solicitând judecarea cauzei în fond.
Verificând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 496/10.08.2007 Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă a hotărât, cu unanimitatea voturilor membrilor, respingerea cererii reclamantei, întrucât nu se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 173/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 438/22.05.2006, care a modificat și completat OUG 214/1999, fiind tardiv introdusă; memoriul formulat de reclamantă, prin care aceasta solicita acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, a fost soluționat de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, în ședința din 9 august 2007.
Dispozițiile art. 2 din Legea nr. 173/2006 publicată în Monitorul Oficial nr. 438/22.05.2006, care a modificat și completat OUG 214/1999, prevăd că: se acordă un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acestora,
soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv pot depune cerere pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă .
Constatând legalitatea deciziei pronunțate de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, în ceea ce o privește pe reclamantă, Curtea o respinge ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta, domiciliată în comuna, sat Gară Canton județul B, în contradictoriu cu pârâtulMinisterul Justiției- Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența, cu sediul în B,- sector 5, ca nefondată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 martie 2009.
PREȘEDINTE,
- -
GREFIER,
- -
red. VN
dact MC
4ex/13.04.2009
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță