Anulare act administrativ fiscal. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 51/

Ședința public de la 14 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vasile Susanu

Judector - -

Judector - -

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulat de petenta, cu sediul în P,-, jud. P împotriva deciziei nr. 6483/C1/7700 din 25.11.2009, emis de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor

La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns intimata autoritate contractant PRIMRIA MUNICIPIULUI B, prin consilier juridic și recurenta prin avocat, conform împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar și intimata - SRL B prin av..

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre, dup care;

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul în dezbateri.

Aprtorul recurentei, avocat, arat c prin Decizia emis de s-a dispus respingerea ca nefondat a contestației formulat de - în contradictoriu cu Primria Mun.B și s-a dispus continuarea procedurii de atribuire în cauz.

În motivarea deciziei s-a reținut referitor la capacitatea tehnic și profesional a societții c oferta acesteia este inacceptabil datorit faptului c societatea nu a fcut dovada experienței similare deoarece contractele prezentate nu sunt de complexitatea tehnic solicitat prin Fișa de Date a, nu prezint documente referitoare la sistemul de monitorizare a parametrilor drumurilor și nu prezint nici un document sau certificat al personalului și CQ pentru ap și canal.

Astfel Consiliul a apreciat eronat c societatea nu îndeplinește criteriul experienței similare și c în mod nejustificat nu a luat în considerare punctul de vedere al, care arat c activitțile realizate de presupun și însumeaz activitți descrise în codurile din cadrul de date a.

Pentru cele artate mai sus și expuse pe larg în motivele depuse la dosar precum și în concluziile scrise pe care le depuse la dosar, solit admiterea plângerii formulate, respingerea cererii de intervenție formulat de, modificarea Deciziei, anularea rezultatului procedurii și a adreselor de comunicare a Rezultatului procedurii, obligarea autoritții contractante la clarificarea și reevaluarea ofertelor depuse și la stabilirea ofertei câștigtoare și obligarea la continuarea procedurii de achiziție public cu respectarea celor decise anterior. Fr cheltuieli de judecat.

Reprezentanta intimatei autoritatea contractant PRIMRIA MUNICIPIULUI B, consilier juridic, arat c decizia comisiei de evaluare a avut la baz analiza și evaluarea documentelor calificate în vederea stabilirii ofertelor admisibile, constatând c - SRL nu face dovada îndeplinirii experienței similare. De asemenea mai arat c, contestatorul a prezentat documente pentru personal dosar și CQ aferente doar pentru lucrri de drumuri și nu pentru ap-canal.

Pe cale de consecinț solicit respingerea cererii și menținerea Deciziei, ca legal și temeinic, menținerea comunicrii rezultatului procedurii prin care oferta - SRL a fost declarat inacceptabil, menținerea comunicrii rezultatului procedurii prin care se comunic oferta câștigtoare, menținerea raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție public în cauz, pentru motivele artate pe larg în întâmpinarea depus la dosar.

Aprtorul intimatei - SRL B av., arat c în momentul soluționrii contestației de ctre,intimata a avut calitatea de intervenient în nume propriu și consider c și în cadrul dosarului având ca obiect plângerea formulat, cadrul procesual trebuie menținut, astfel cum a fost stabilit la momentul soluționrii pe fond a contestației

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezult atât interesul legitim și dreptul pe care îl are, cât și calitatea de intervenient în interes propriu. Mai arat c în înscrisurile deciziei recurate Consiliul a respins criticile contestatoarei ca neîntemeiate, având în vedere c autoritatea contractant a prevzut în mod expres în Fișa de Date a cerințele minime referitoare la personal.

În concluzie, pentru cele artate mai sus și pentru considerentele expuse pe larg în întâmpinarea depus la dosar, solicit respingerea plângerii și pe cale de consecinț menținerea ca legal și temeinic a Deciziei emis de prin care s-a dispus respingerea ca nefondat a contestației formulate de - SRL și continuarea procedurii de atribuire. Fr cheltuieli de judecat.

CURTEA

Asupra plângerii de faț:

Prin plângerea înregistrat la Curtea de Apel Galați sub nr- reclamanta - SRL Paf ormulat, în temeiul art.281 din OUG nr.34/2006, plângere împotriva deciziei nr.6483/C1/7700 din 25.11.2009 a, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii contestației și anulrii adresei nr. 39005/3.11.2009 a autoritții contractante de comunicare a rezultatului privind procedura de atribuire a contractului de achiziție public, Reabilitare și modernizare str.- în Mun.B, prin care oferta sa a fost declarat ca inacceptabil și prin care a fost declarat câștigtoare oferta - SRL, precum și anularea actelor în care aceasta este materializat precum și a tuturor actelor ulterioare, obligarea autoritții contractante la continuarea procedurii și la reevaluarea ofertelor, inclusiv a ofertei petentei.

În motivare petenta a artat c decizia atacat a fost dat cu înclcarea și aplicarea greșit a legii, respectiv OG 34/2006 și HG 925/2006.

Astfel, în privința criteriului privind experiența similar, oferta sa este conforma de date a achiziției, respectând prevederile legale în vigoare, fiind înlturat de la procedur în mod nelegal, deși s-a clasat pe primul loc cu oferta cea mai avantajoas.

Instanța nu a fcut o corect apreciere a materialului probator administrat în cauza din care rezult c are experienț similar pentru contractul ce urmeaz a fi atribuit.

În ceea ce privește cerința de prezentare de documente referitoare la sistemul de monitorizare a parametrilor drumurilor în mod nelegal autoritatea contractant a declarat oferta sa ca inacceptabil, deoarece a depus documente din care reiese c aceste dotri se regsesc pe utilajele cu care execut lucrri.

În fișa de date a achiziției nu s-a solicitat în mod expres cerința prezentrii personalului și CO pentru ap și canal, astfel încât în mod nelegal oferta sa a fost declarat ca inacceptabil.

Faț de problemele tehnice invocate, petenta a artat c în cauz se impune desemnarea unui expert independent pentru lmurirea tuturor aspectelor de natur tehnic.

Prin declararea ofertei sale ca inacceptabil, autoritatea contractant a înclcat principiile prevzute în art.2 din OUG nr.34/2006 privind tratamentul egal și promovarea concurenței între operatorii economici.

Examinând decizia atacat prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele, conf.art. 304/1 pr. civ. nu este fondat.

PRIMRIA MUNICIPIULUI B, în calitate de autoritate contractant, a inițiat procedura de atribuire a contractului de achiziție prin,licitație deschis", având drept obiect "Reabilitare și izare Str. - în Municipiul B" cod --2; --8, publicând în anunțul de participare nr. 8556/01.09.2009, valoarea estimat a achiziției, fiind de 18.768.459 lei fr TVA.

Potrivit fișei de date a achiziției, cap. II.2 - Criterii de atribuire -I de atribuire al contractului este "oferta cea mai avantajoas din punct de vedere economic", având ca factori de evaluare: prețul ofertei: 75 puncte; termen de execuție: 20 puncte; perioada de garanție: 5 puncte.

În data de 25.09.2009 a avut loc ședința de deschidere a ofertelor, în urma creia s-a încheiat procesul-verbal nr. 33340, din care reiese participarea unui num de 5 operatori economici.

În conținutul fișei de date a achiziției, la cap.IV.4.) - Capacitatea tehnic și/sau profesional, se solicit "realizarea a cel puțin 2 (dou) lucrri de construcții din aceeași categorie de lucrri tehnic și valoric,lucrri încadrate în același ca și prezenta lucrare): lucrri drumuri,ap canal".

Urmare acestei cereri, în oferta sa, contestatorul prezint dou contracte, respectiv: contractul nr. 23911/12.11.2009, având ca obiect întreținere carosabil prin asfaltare cu covoare bituminoase pe strzi existente (cod --9)" și contractul nr. 972/15.09.2006, având ca obiect execuția și finalizarea lucrrii "Drumuri, rețele ap și:canalizare în incinta - P Industrial Parc SA".

Referitor la acest aspect, în temeiul art. 11 alin. (3) din HG nr. 525/2006, prin adresa nr. 36907/19.10.2009, autoritatea contractant )a solicitat proiectantului - DE CERCETRI ÎN TRANSPORTURI - SA, clarificri referitoare la similitudinea lucrrilor prevzute în proiectul "Reabilitare și modernizare Str. - în Municipiul B", pentru care în fișa de date a achiziției s-au prezentat codurile --2 - lucrri de drum și cod --8 - lucrri de construcții de conducte de ap și de canalizare a apelor reziduale la mare distanț, cu lucrrile precizate în cele dou contracte susmenționate.

Proiectantul - DE CERCETRI ÎN TRANSPORTURI - SA rspunde prin adresa nr. F 1706/21.10.2009, în care consemneaz urmtoarele: "v comunicm faptul c lucrrile de drumuri, rețele de ap și canalizare în incinta unei platforme industriale pot oferi competența necesar pentru realizarea de lucrri la nivelul carosabilului unei strzi".

Faț de cele anterior menționate, Consiliul a reținut în mod corect c proiectantul nu s-a pronunțat clar asupra acestui aspect.

De asemenea, precizarea de mai sus din fișa de date, conform creia, pentru demonstrarea experienței similare, participanții s prezinte contracte, care s aib "lucrri încadrate în același ca și prezenta lucrare" (cod --2 și --8), este foarte clar, aceast mențiune nefiind contestat și neavându-se obiecțiuni, în condițiile în care, - SRL a luat la cunoștinț de conținutul documentației de atribuire, în data de 01.09.2009, data publicrii în a acestei documentații.

Prin urmare, Consiliul a respins în mod corect ca nefondat solicitarea contestatorului de aplicare, din partea autoritții contractante, a prevederile art. 78 din HG nr. 925/2006.

îÎceea ce privește sistemul de monitorizare a parametrilor drumurilor, Consiliul reținut faptul c, urmare a solicitrilor de clarificri din partea ofertanților referitor la documentația de atribuire, prin adresa de rspuns nr. 1430/10.09.2009 (adresa invocat chiar de contestator), autoritatea contractant precizeaz: "prin sisteme de monitorizare a parametrilor, se are în vedere un sistem de ghidare electronic pentru asigurarea în faza de execuție a parametrilor geometrici ai drumului".

Din verificarea documentelor ce cuprind oferta tehnic, rezult c - SRL a prezentat o serie de acte numite Atestare tehnic" pentru utilajele deținute (repartitor, cilindru compactor, etc), în care sunt precizate numai aspecte legate de categorie, marc, model, capacitate cilindric, mas etc.

Mai mult, în aceleași acte, care sunt semnate de - Utilaje construcții SRL se menționeaz faptul c "utilajul mai sus menționat corespunde specificațiilor tehnice emise de productor și poate circula pe drumurile publice". Cu alte cuvinte acel utilaj corespunde cerințelor tehnice ale productorului și nu ale documentației de atribuire aferent acestei proceduri.

Totodat, simpla afirmație a contestatorului conform creia "aceste sisteme se regsesc individual sau în dotarea utilajelor care definesc parametrii drumurilor" nu poate fi luat în considerare deoarece datele menționate anterior despre aceste utilaje nu fac referire nici un fel de sistem de ghidare electronic.

Referitor la afirmația - SRL potrivit creia în fișa date a achiziției nu s-a solicitat prezentarea de personal și CQ pentru ap și canal, Curtea constat c în conținutul istui document, la cap. IV.4. Capacitatea tehnic și/sau profesional, la punctul - cerințe minime personal, s-au menționat urmtoarele: "responsabili tehnici cu execuția, autorizați pentru care categorie de lucrri prevzute în proiect, cu atestat și legitimație valabile la data licitației; CQ atestat în domeniul lucrrii, stare valabil la data licitației".

Ori, prescurtarea, în domeniul acestor activitți, pe care și contestatorul le execut, înseamn "responsabil tehnic cu execuția".

Faț ce de cele de mai sus, Curtea constat c - SRL nu a respectat prevederile art. 170 din OUG nr. 34/2006, conform crora "ofertantul are obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire".

În aceste condiții, autoritatea contractant a întocmit raportul procedurii nr. 38581/30.10.2009, declarând, în mod corect, oferta depus de ctre contestator, ca fiind inacceptabil, conform dispozițiilor art. 36 alin. (1) lit. b) din HG nr. 925/2006, potrivit crora "Oferta este considerat inacceptabil în urmtoarele situații: a fost depus de un ofertant care nu îndeplinește una sau mai multe re cerințele de calificare stabilite în documentația de atribuire sau nu a prezentat, conform prevederilor art. 11 alin. (4)-(5), documente relevante în acest sens".

Referitor la susținerea contestatorului potrivit creia oferta sa "s-a clasat pe primul loc conform Procesului Verbal al ședinței de deschidere", Curtea nu o va reține, deoarece potrivit art. 33 alin. (4) din HG nr. 625/2006, în acest document se consemneaz "modul de desfșurare a ședinței respective, aspectele formale constatate la deschiderea ofertelor, elementele principale ale fiecrei oferte, consemnându-se totodat lista documentelor depuse de fiecare operator economic în parte", urmând ca ulterior ședinței de deschidere a ofertelor, comisia de evaluare s ia orice decizie cu privire la calificarea/selecția ofertanților, așa cum este stipulat la alin. (6) al aceluiași articol.

În ceea ce privește solicitarea contestatorului, de a fi desemnat un expert independent "pentru lmurirea unor aspecte de natur tehnic", Curtea o apreciaz ca nefondat, deoarece la dosarul în cauz exist elemente concludente în soluționarea prezentei contestații.

Faț de cele expuse, constatând c nu exist alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natur a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art.285 pr. civ. Curtea va respinge plângerea ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge plângerea formulat de petenta, cu sediul în P,-, jud. P împotriva deciziei nr. 6483/C1/7700 din 25.11.2009, emis de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor B, ca nefondat.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din data de 14 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

- - - - dr.- -

GREFIER

- -

Red.Ap./15.02.2010

Tehnored./26.02.2010/2 ex.

Președinte:Vasile Susanu
Judecători:Vasile Susanu, Mariana Trofimescu, Ioan Apostu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Galati