Anulare act administrativ fiscal. Sentința 513/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 513/CA

Ședința publică din 06 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Claudiu Răpeanu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul, cu domiciliul în sat, comuna Crucea, județ C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - DIRECȚIA CETĂȚENIE, cu sediul în B,-, sector 5, având ca obiect anulare act administrativ.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 05 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 06.11.2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București sub nr.1013/2/04.02.2009 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților anularea ordinului nr.3318/C/22.12.2008 emis de acesta prin care i s-a respins cererea de acordare a cetățeniei române.

Curtea de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal prin sent.civ.nr.1625/14.04.2009 a admis excepția de necompetență teritorială și pe cale de consecință a declinat competența de soluționare a prezentei cereri în favoarea Curții de APEL CONSTANȚA.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA 919/36/06.07.2009 procedându-se la continuarea judecății.

Reclamantul motivează prezenta cerere în sensul că, în mod greșit Ministerul Justiției i-a respins cererea de acordare a cetățeniei române motivând că nu întrunește cumulativ condițiile prev. de art.8 din legea cetățeniei române nr.21/1991, rep.

Contrar celor reținute de Comisia pentru cetățenie, reclamantul îndeplinește toate condițiile cerute dispoziția legală, iar din cuprinsul ordinului nu rezultă care din condițiile prevăzute nu sunt îndeplinite.

În susținerea afirmațiilor de mai sus, reclamantul a depus înscrisuri.

Indică drept temei legal dispozițiile Legii 21/1991 privind cetățenia română.

Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondate.

Din actele și lucrările administrate în cauză instanța reține următoarele, reclamantul a solicitat acordarea cetățeniei române în temeiul art.8 din Legea nr.21/1991 prin cerere adresată Comisiei pentru cetățenie.

Potrivit acestei dispoziții așa cum era în vigoare la data introducerii prezentei contestații, Cetățenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetățenie sau cetățeanului străin, dacă îndeplinește următoarele condiții:

a) s-a născut și domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deși nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condițiile legii pe teritoriul statului român de cel puțin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit și conviețuiește cu un cetățean român, de cel puțin 5 ani de la data căsătoriei;

b) dovedește, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprinde sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acțiuni;

c) a împlinit vârsta de 18 ani;

d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existență decentă, în condițiile stabilite de legislația privind regimul străinilor;

e) este cunoscut cu o bună comportare și nu a fost condamnat în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român;

f) cunoaște limba română și posedă noțiuni elementare de cultură și civilizație românească, în măsura suficientă pentru a se integra în viața socială;

g) cunoaște prevederile Constituției României și imnul național.

Termenele prevăzute la alin. 1 lit. a) pot fi reduse până la J în următoarele situații:

a) solicitantul este o personalitate recunoscută pe plan internațional;

b) solicitantul este cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene;

c) solicitantul a dobândit statut de refugiat potrivit prevederilor legale în vigoare;

d) solicitantul a investit în România sume care depășesc 1.000.000 de euro.

Dacă cetățeanul străin sau persoana fără cetățenie care a solicitat să i se acorde cetățenia română se află în afara teritoriului statului român o perioadă mai mare de 6 luni în cursul unui an, anul respectiv nu se ia în calcul la stabilirea perioadei prevăzute la alin. 1 lit. a).

Potrivit Raportului întocmit de Direcția Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției la data de 09.12.2008, s-au constatat următoarel, reclamantul se exprimă cu dificultate în limba română, nu știe să scrie și să citească în limba română, nu posedă noțiuni elementare de cultură și civilizație românească în măsură suficientă pentru a se integra în viața socială și nu cunoaște prevederile Constituției României.

Din înscrisurile depuse în apărărea sa rezultă faptul că, reclamantul s-a preocupat îndeosebi a investi sume de bani considerabile în afacerea pe care a inițiat-o în România, cumpărând astfel numeroase imobile terenuri sau locuințe.

Aceste investiții nu suplinesc îndeplinirea condițiilor impuse mai sus de legea cetățeniei, astfel că la data întocmirii prezentului raport reclamantul nu îndeplinea condițiile pentru a i se acorda privilegiul cetățeniei române.

Pe parcursul derulării prezentei proceduri legislația în materie de cetățenie a suferit modificări prin Legea 171 din 17.05.2009 precum și Legea

Astfel la data pronunțării prezentei hotărâri textul în vigoare privind procedura soluționării unei astfel de cereri, respectiv art.18 alin.4 din Legea 21/1991, avea următorul conținut, Ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la secția de contencios administrativ a curții de apel d e la domiciliul sau, după caz, reședința solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reședința în România, ordinul poate fi atacat, în același termen, la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București. Hotărârea curții de apel este definitivă și irevocabilă.

Ulterior prin Legea 354 din 12.11.2009 competența de soluționare a unei astfel de contestații a fost recunoscută în mod exclusiv Curții de Apel București, Secția contencios administrative, iar hotărârea curții de apel este definitivă și poate fi supusă recursului la secția de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cum această ultimă modificare a intervenit la o săptămână după pronunțare, deci după ce instanța s-a dezinvestit, nu poate fi incidentă în cauză.

Raportând situația de fapt la dispozițiile legale prezentate mai sus, Curtea va dispune respingerea contestației ca nefondate, menținând pe mai departe Ordinul Ministrului Justiției ca legal și temeinic.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, cererea formulată în contencios administrativ și fiscal de reclamantul, cu domiciliul în sat, comuna Crucea, județ C, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR - DIRECȚIA CETĂȚENIE, cu sediul în B,-, sector 5.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 05 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.hot.jud.-

Președinte:Claudiu Răpeanu
Judecători:Claudiu Răpeanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 513/2009. Curtea de Apel Constanta