Anulare act administrativ fiscal. Decizia 58/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 58
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr. - -
JUDECĂTOR 1: Ioan Apostu
JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta - SRL cu sediul în A, str.-, nr. 3. Cod poștal -, Județ V, împotriva sentinței nr. 521/09.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2009 când susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte din prezenta și când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 20.01.2009.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată;
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Vrancea, reclamanta - SRL Aas olicitat anularea Deciziei de impunere fiscală nr. 4491/01.07.2008 prin care a fost stabilită în sarcina sa obligația de plată a sumei de 4.974 lei reprezentând taxe teren și construcție pentru anul 2005.
Tribunalul Vrancea prin sentința civilă nr. 521/02.10.2008 a respins acțiunea reclamantei.
Prima instanță a reținut că prin contractul de concesiune 201/19.01.2004, Agenția Domeniilor Statului, a concesionat reclamantei pentru o perioadă de 7 ani, imobile, respectiv clădiri în suprafață de 275 mp și teren în suprafață de 1.725 mp în vederea desfășurării de activități sanitar-veterinare în circumscripția din localitatea
Contractul a fost modificat ulterior prin actele adiționale nr. 201/19.01.2004 și nr. 4/04.01.2004, astfel încât, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a dobândit calitatea de concedent al bunurilor enunțate.
Controlul efectuat de Curtea de Conturi - Camera de Conturi V, a evidențiat neregularități în modul de stabilire al unor impozite, respectiv taxe pe clădiri și impozite, pentru un anumit număr de contribuabili, printre care și reclamanta, motiv pentru care, a fost emisă Decizia de impunere nr. 4491/01.07.2008 în sarcina reclamantei.
Instanța a făcut aplicațiunea art. 249 al. 3 Cod fiscal și art. 256 alin. 3 din același cod prin care este reglementat modul de stabilirea al taxelor pe clădiri și terenuri, iar față de necontestarea calității de concesionar a bunurilor de către reclamantă, acțiunea sa a fost respinsă, nefiind justificată pretenția de scutire de impozit.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs - SRL A, criticând-o pentru motive de netemeinicie și nelegalitate.
Se susține cp instanța de fond în motivare a ignorat atât situația de fapt cât și probele administrate în cauză, preluând necritic și textele legale la care a făcut referire pârâta.
Rezultă că decizia de impunere a fost emisă ca urmare a unui control efectuat de Curtea de Conturi situație în care chiar dacă s-ar fiu impus plata impozitului pe clădiri și teren, reclamantei nu-i erau imputabile penalitățile de întârziere întrucât Direcția de Impozite și taxe locale, la nivelul anului 2005 nu a avizat în niciun fel societatea că ar datora astfel de impozite.
Pe de altă parte, suma de plată s-a calculat în baza nr.HG 1514/25.10.2006 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe similare acestora precum și amenzile aplicabile în anul fiscal 2007.
În cauză a rezultat că sumele din decizia de impunere se datorează pentru anul 2005 și deci nu sunt aplicabile dispozițiile HG 1514/25.10.2006.
Recursul s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrat.
Recursul este nefondat.
la esență, critica formulată în legătură cu soluția adoptată de instanța de fond se referă la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale referitoare la taxe și impozite pe teren și construcții, în situația concesionarului care, a primit imobile de o asemenea natură în vederea desfășurării de activități sanitar - veterinare, susținându-se că se încadrează în categoria persoanelor juridice ce beneficiază de scutire, în temeiul art. 250 al. 1 pct. 5 și art. 257 lit. e din. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Se precizează că prin Decizia de impunere nr. 4491/01.07.2008, au fost calculate obligații bugetare aferente anului 2005 în valoare de 4974 lei, reprezentând taxă clădiri în suprafață desfășurată de 275 mp și teren în suprafață de 1725 mp, în sarcina - SRL A, în calitatea sa de concesionar în baza contractului de concesiune nr. 201/19.01.2004.
În raport de perioada de referință - anul 2005 - vor fi examinate dispozițiile legale succesive care au prevăzut obligativitatea pentru concesionari de a achita taxele și impozitele ce au făcut obiectul contractelor de concesiune.
Astfel potrivit OG83/2004 aprobată prin. nr. 494/2004 de modificare și completare a leg. 571/2003 privind Codul fiscal, prin art. 249 al. 3 și art. 256 al. 3 se prevede că pentru clădirile și terenurile proprietate publică sau privată a statului sau unităților administrativ teritoriale, concesionate, închiriate, etc. impozitul reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor locatarilor etc.
Aceste dispoziții au fost completate prin. nr. 343/2006 care a prevăzut că nivelul impozitului se stabilește în condiții similare impozitului pe clădiri sau teren.
Așa fiind în cauză devin aplicabile aceste dispoziții și nu cele invocate de parte.
Referirea la HG nr. 446/03.06.1999, este neavenită pentru că, art. 3 se referă la folosința gratuită de bunuri aflate în dotarea circumscripțiilor sanitar - veterinare și nicidecum la imobile preluate în concesiune.
Pe de altă parte art. 250 Cod fiscal referitor la "scutiri" include în categoria bunurilor exceptate de la impozitare, respectiv care beneficiază de scutiri, clădirile unităților sanitare publice cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice.
Concluzia care se impune este aceea că, numai clădirile proprii ale unităților sanitar - veterinare beneficiază de scutiri de impozit nu și cele care au format obiectul unui contract de concesiune, cum este în cazul de față.
În fine referirea la art. 257 Cod fiscal, de asemenea va fi înlăturată, întrucât scutirile de impozit pentru teren operează în alte situații prevăzute de textul citat, decât cele aflate în cauza de față.
Recurenta a invocat și faptul că nu se află în culpă în neplata obligațiilor bugetare pentru că, acestea nu i-au fost aduse la cunoștință prin serviciul de impozite și taxe locale, la nivelul anului 2005, situație în care nu datorează cel puțin penalitățile.
Cum este bine știut nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, aici având în vedere actele normative la care s-a făcut referire și care prevăd obligativitatea plăților unor astfel de impozite, iar sub un alt aspect, nivelul impozitului local este adus la cunoștință colectivității din cadrul unui perimetru rural sau, prin diferite mijloace de informare în masă.
Față de cele expuse, Curtea, văzând și art. 312.proc.civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamanta - SRL cu sediul în A, str. -, nr. 3. Cod poștal -, Județ V, împotriva sentinței nr. 521/09.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Ioan Apostu dr. - - | JUDECĂTOR 2: Mariana Trofimescu - - | Pt. JUDECĂTOR 3: Mariana Baban - - cf. art. 261 al. 2 proc.civ. Președinte, |
Grefier, - - |
Red. T /27.03.2009
Red. 2 ex./06 Martie 2009
Fond -
Președinte:Ioan ApostuJudecători:Ioan Apostu, Mariana Trofimescu, Mariana Baban
