Anulare act administrativ fiscal. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 6/

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 2: Dorina Vasile

JUDECĂTOR 3: Vasile Susanu

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamata ELECTROCONSTRUCȚIA - G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței nr. 263/29.01.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurentă, consilier juridic, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta a depus răspuns la întâmpinarea depusă de către intimatul Primarul Mun. G, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat Curtea acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul recurentei arată că a declarat recurs împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Galați deoarece o consideră nelegală și netemeinică,și pentru considerentele arătate pe larg în motivele de recurs depuse la dosar solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare anularea dispoziției nr. 7195/29.11.2006 a Primarului Mun. G și exonerarea recurentei de la plata sumei de 11.695 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare stabilite prin raportul de inspecție fiscală nr. 10513/25.09.2006 și decizia nr. 10155/25.09.2006.

CURTEA

Asupra recursului în contencios de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, concluziile orale ale părților, constată;

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați, în rejudecare după casare, reclamanta Electroconstrucția Gas olicitat anularea Dispoziției nr. 7495/29 noiembrie 2006 Primarului Mun. G prin care a fost respinsă contestația împotriva Raportului de inspecție fiscală nr. 10153/25 septembrie 2006 și a Deciziei de impunere nr. 10155/25 septembrie 2006 cu exonerarea de la plata sumei de 11.695 lei reprezentând obligații fiscale suplimentare.

Tribunalul Galați prin sentința civilă nr. 263/29.01.2008 a respins contestația, reținând în motivare că in urma reverificării pe perioada 1 ianuarie 2003 - 15 iunie 2006 societății, inspectorii Direcției de Impozite și Taxe au întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 10153/25 septembrie 2006 și în baza căruia a fost emisă Dispoziția nr. 10155/25.09.2006 prin care s-au stabilit obligații suplimentare fiscale în sumă de 11696 lei reprezentând impozit pe teren.

Au fost analizate susținerile contestatoarei în sensul că la calcularea obligațiilor fiscale au fost încălcate dispozițiile art. 103 Cod procedură fiscală cum și faptul că suprafețele de teren deținute, au fost încadrate în categorii de teren liber, deși, acestea erau ocupate cu rețele de transport și distribuție energiei electrice și a platformelor betonate.

S-a apreciat în contextul probator al cauzei că, reverificarea societății este permisă în condițiile art. 186 alin. 3 Cod procedură fiscală și art. 127 din Instrucțiunile de aplicare a titlului II din OG nr. 92/2003.

Pe de altă parte, în referire la suprafața de teren de 270. menționată în anexa nr. 2 Certificatului de atestare a proprietății nr. 1703/8 februarie 1995, în mod legal contestatoarei i s-a adus la cunoștință prin adresa nr. -/12.09.2006 să clarifice regimul juridic al acesteia, nefiind stabilite prin raportul de inspecție fiscală, diferențe de plată.

Împotriva sentinței a declarat recurs Electroconstrucția - G, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul ignorării situației de fapt, dovedită prin probe și greșita aplicare a legii.

Se susține că organele fiscale au calculat impozit pentru teren liber de construcții, deși suprafața respectivă este ocupată de rețelele de transport și distribuție a energiei electrice și stâlpii de susținere a rețelei precum și platforme betonate.

Prin raportul de inspecție s-a calculat în aceste condiții impozit pentru o suprafață de teren considerată liberă de construcții încălcându-se în acest fel disp. art. 257 lit. și 250 alin. 1 Cod fiscal, deși în realitate suprafața este ocupată de rețelele de transport și distribuție energie electrică și platforme betonate, al căror regim fiscal este acela de scutire de impozit.

Referitor la excepțiile invocate prin acțiune, instanța eronat le-a soluționat, în sensul respingerii lor.

Recursul s-a declarat în termen legal și a fost legal timbrat.

Recursul este nefondat.

În examinarea motivelor de recurs, rezultă că recurenta deși afirmă prin actele fiscale, întocmite a fost impozitată pentru o suprafață de teren care fiind ocupată cu rețele de transport și distribuție energie electrică, precum și platforme betonate, beneficia de scutire de impozit, în realitate împrejurarea invocată nu a fost dovedită.

Recurenta deține suprafața de teren de 7724, 77. și în cotă indiviză suprafața de 153, 3. în total 7878. conform certificatului de proprietate nr. 1703/8 februarie 2005.

Suprafața constituită la sol din totalul suprafeței este de 2256, 79. fapt ce rezultă din situația privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societății.

Așa fiind, diferența de 5621,28. apare ca fiind liberă de construcții, situație în care devin aplicabile disp. art. 257 Cod fiscal, pentru această suprafață fiind calculat impozit.

Din actul de control rezultă că suprafața de 270. ce a fost menționată expres în anexa 2 la Certificatul de proprietate seria - nr. 1713/8 februarie 1995, nu a fost luată în calcul asupra impozitului datorat, întrucât, recurenta urma să clarifice regimul juridic al acesteia, astfel cum i s-a adus la cunoștință prin adresa nr. 12115/12 septembrie 2006.

Sub acest aspect, recursul este nefondat, constatându-se că susținerile contravin actelor dosarului.

Curtea va înlătura și susținerea cu privire la modul în care prima instanță a rezolvat și excepțiile invocate în legătură cu Dispoziția nr. 7195/26 noiembrie 2006.

Organele fiscale de control sunt abilitate prin lege să procedeze la o verificare, în acest sens fiind disp. art. 103 teza 2 din nr.OG 92/2003, (devenit art. 105 Cod procedură fiscală prin modificare) la dispoziția conducătorului când se constată apariția unor date suplimentare necunoscute de inspectorii fiscali, la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influențează rezultatele acestora.

Inspectorii de specialitate au constatat erori în ce privește bunul supus impozitării, astfel că legal au procedat la o recalculare.

Va fi înlăturată și critica privitoare la neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 181 din nr.OG 92/2003 de Dispoziția nr. 7059/29.11.2006 respectiv preambul, considerente și dispozitiv, precum și aceea privitoare la data emiterii dispoziției cu o întârziere de 45 zile, întrucât informațiile cerute au justificat această prelungire.

Corect instanța de fond a rezolvat și cauza de nulitate dispoziției, motivată pe disp. art. 39 Cod procedură fiscală, prin respingerea ei, întrucât semnarea de către un director a unui raport de specialitate nu reprezintă conflict de interese.

Față de cele expuse, Curtea văzând și art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamata ELECTROCONSTRUCȚIA - G, cu sediul în G,-, împotriva sentinței nr. 263/29.01.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. / 06.02.2009

Tehnored. 2ex./09.02.2009

Fond:

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Dorina Vasile, Vasile Susanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Galati