Anulare act administrativ fiscal. Decizia 612/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr.612/

Ședința publică de la 11 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Trofimescu

JUDECĂTOR 2: Vasile Susanu

JUDECĂTOR 3: Dorina Vasile

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în G,-, jud. B împotriva sentinței nr. 331 din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE și intimata SC SRL.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care;

Curtea, reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Prin sentința nr.331/2009 a Tribunalului Galațis -a admis acțiunea formulată de reclamanta "" G împotriva Administrația Finanțelor Publice G, dispunându-se anularea actului administrativ emis de către pârâtă și obligarea acesteia la restituirea sumei de 11.496 reprezentând taxa specială de primă înmatriculare, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța această sentința prima instanță a reținut că încasarea taxei s-a făcut în mod ilegal, dispozițiile art.2141- 2143Cod fiscal fiind în contradicție cu legislația europeană.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, încălcând legea română în vigoare.

Cererea reclamantului este inadmisibilă în raport de prevederile art.5 alin.2 din Legea nr.544/2004.

În mod greșit instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a G, care este doar eu încasator.

Sentința a fost pronunțată cu încălcarea normelor privitoare la competența materială cauza fiind de competența Curții de Apel Galați în temeiul legii privind Codul fiscal.

După intrarea în vigoare a nr.OUG 50/2008 cererea a rămas fără obiect, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea doar a unei părți din suma plătită.

Normele metodologice privind taxa de poluare sunt conforme cu normele europene.

Solicită recurenta ca în situația respingerii recursului, să se dispună repunerea în situația anterioară în sensul anulării tuturor formelor și actelor de înmatriculare ale automobilului, întocmite în baza unui act nul și nelegal.

Examinând sentința pronunțată prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu sub toate aspectele conform art.3041Cod proc.civilă, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie și o integrală apreciere a materialului probator administrat în cauză, pronunțând o sentință legală și temeinică, a cărei reformare nu se impune.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei a fost în mod corect respinsă de instanța de fond, plata taxei de muncă înmatriculare făcută în contul acestei pârâte.

Pe de altă parte, prin decizia privind soluționarea contestației nr.21520/2008 formulate de "" G pârâta nu a invocat această excepție, socotindu-se competent să respingă contestația ca neîntemeiată.

Prin soluția pronunțată instanța nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, astfel cum în mod eronat susține pârâta.

Practic prima instanță a aplicat în mod corect principiul supremației dreptului comunitar, constatând că suma plătită nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.

Deși a invocat inadmisibilitatea acțiunii având în vedere prevederile art.5 alin.2 din Legea nr.544/2004, recurenta nu a indicat care este acea "altă procedură judiciară" pentru desființarea actului administrativ.

De asemenea, Curtea apreciază că recurenta a dorit să se refere în cadrul acestui motiv de recurs la legea contenciosului administrativ, aplicabilă în speță, chiar dacă a indicat un alte temei, respectiv Legea nr.544/2004, care reglementează alte aspecte.

Curtea constată că tribunalul fost competent să soluționeze cauza în prima instanță, tocmai în temeiul art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004, astfel încât și excepția necompetenței materiale este nfondată.

Recurenta este în eroare cu privire la obiectul cererii, deoarece în speță reclamantul nu a atacat legea privind Codul Fiscal ci a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare încasată de pârâtă în mod ilegal.

În sfârșit, este nefondată susținerea recurentei în sensul că cererea introductivă de instanță a rămas fără obiect prin intrarea în vigoare a nr.OUG50/2008 la data de 1.07.2008, recurenta fiind în eroare cu privire la aplicabilitatea legii în timp.

Unul din principiile dreptului nostru îl constituie neretroactivitatea legii, context în care OUG nr.50/2008 nu este aplicabilă raportului juridic încheiat anterior, sub imperiul altei legi, cele două taxe (de primă înmatriculare și de poluare) având regimuri juridice diferite și destinații diferite, astfel încât nu se pot compensa.

Solicitarea recurentei de repunere în situația anterioară în sensul anulării tuturor formelor și actelor de înmatriculare, este netemeinică, singura nelegalitate fiind, în cazul de față, condiționarea înmatriculării autoturismului de plata unei taxe ilegale.

În mod corect prima instanță a admis acțiunea, constatând că încasarea taxei s-a făcut cu încălcarea art.90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, situație în care, potrivit art. 148 din Constituția României, aceste reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.

Constatând respectarea în cauză a prevederilor art.261 pct.5 Cod proc.civilă și față de împrejurarea că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate, de natură a fi luate în discuție și din oficiu, în temeiul art. 312 Cod proc.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în G,-, jud. B împotriva sentinței nr. 331 din 11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 11 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.VD/01.07.2009

Tehno ZE/07.07.2009

ex.2

Fond:

Președinte:Mariana Trofimescu
Judecători:Mariana Trofimescu, Vasile Susanu, Dorina Vasile

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Decizia 612/2009. Curtea de Apel Galati