Anulare act administrativ fiscal. Decizia 614/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 614/CA
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma
JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 3: Nastasia Cuculis
Grefier - - -
S-a luat în examinarea recursul în contencios - administrativ promovat de recurenta reclamantă ASOCIAȚIA DE proprietari - - cu sediul în C,-, -.2, județul C, împotriva Sentinței civile nr. 1070/CA din 26 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI - cu sediul în C, bd. - nr.51, județul C, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă reprezentată de în baza procurii speciale nr. 1420/19.06.2008 aflată în dosar și intimata pârâtă prin av. în baza împuternicirii avocațiale nr. 35098/2008 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, potrivit art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei în care grefierul de ședință evidențiază obiectul litigiului, mențiunile referitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual; învederează că recursul este motivat și timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei conform chitanței depusă la dosar, recurenta fiind citată cu mențiunea depunerii timbrului judiciar în sumă de 0,15 lei.
Reprezentantul recurentei reclamante depune la dosarul cauzei timbru judiciar de 1 leu, precum și note scrise.
Întrebate fiind, părțile prezente arată că nu au cereri prealabile de formulat, probe de administrat.
Curtea, luând act de precizările părților în sensul că nu au cereri prealabile de formulat ori probe de adminiustrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Apărătorul intimatei pârâte învederează instanței că reprezentantul recurentei reclamante fiind procurist fără studii juridice nu poate pune concluzii scrise.
Curtea, față de împrejurarea că mandatarul recurentei reclamante nu are studii juridice, pune în vedere acestuia că, în conformitate cu dispozițiile art.68 (4) Cod de procedură civilă, nu poate pune concluzii decât prin avocat.
Apărătorul intimatei pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe care este legală și temeinică. Totodată, solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Depune în acest sens dovada achitării onorariului de avocat.
Curtea declară dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios - administrativ de față:
1.Obiectul litigiului și părțile în proces
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a de contencios administrativ si fiscal sub nr-, reclamanta Asociația de Proprietari - a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului C anularea autorizației de funcționare nr.325/23.07.2007 acordată restaurantului și desființarea platformei din material lemnos din jurul blocului construită abuziv.
În motivare, reclamanta a arătat că spațiul în care funcționează restaurantul nu respectă normele prevăzute de legislația în vigoare, nu există acordul proprietarilor limitrofi și nici avizul pentru construirea platformei din lemn.
In drept au fost invocate dispozițiile art.1 si art.7 din Legea nr.554/2004.
Tribunalul București prin Sentința civilă 1060/31.03.2008 a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei la Tribunalul Constanța, unde dosarul a fost înregistrat la data de 18.04.2008.
La termenul de judecată din data de 22 mai 2008 reprezentantul paratei a invocat excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Municipiului
2.Hotărârea tribunalului
Prin Sentința civilă nr. 1070/CA din 26 iunie 2008 Tribunalul Constanțaa admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Primăria Municipiului C, a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință și a obligat reclamanta către pârâtă la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, în speță, se solicită de către reclamantă, în contradictoriu cu Primăria Municipiului C, anularea autorizației de funcționare nr. 325/2007 eliberată de Primarul Municipiului
Potrivit art.77 din Legea nr.215/2001 primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură permanentă denumită primărie.
Deci primăria reprezintă o structură permanentă și nu un subiect care să aibă aptitudinea de a avea drepturi și obligații civile.
Mai mult, emitentul actului administrativ contestat este Primarul Municipiului C și nu structura permanentă Primăria Municipiului
3.Recursul
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Asociația de Proprietari - 9, în temeiul art.304 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
- nu a analizat fondul cauzei - legalitatea emiterii autorizației de funcționare nr. 325/23.07.2007. Reclamanta a acționat primăria, generic, în instanță, întrucât abia la data de 04.06.2008 i-au fost puse la dispoziție documentele în baza cărora s-a emis actul administrativ contestat;
- in mod greșit nu a fost sesizata instanța de contencios - administrativ, conform art.1 și 4 din Legea nr.554/2004, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a emiterii autorizației de funcționare nr.0325/23.07.2007 invocată de reclamantă;
- în mod greșit s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a Primăriei Municipiului
4.Curtea
Examinând cauza prin prisma argumentelor invocate în susținerea motivului de recurs ce poate fi încadrat la dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ. Curtea constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 77 din Legea nr.215/2001 Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
În procesul civil poate fi parte doar persoana capabilă de a avea drepturi și obligații procesuale, adică numai persoana care se bucură de capacitate procesuală de folosință. Art.5 alin.2 din Decretul nr.31/1954 definește capacitatea de folosință ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații.
În cazul persoanelor juridice capacitatea de folosință este determinată de finalitatea pentru care au fost autorizate să ființeze.
Prin urmare, primăria este titulară de drepturi și obligații în ceea ce privește soluționarea problemelor curente ale colectivității locale prin îndeplinirea hotărârilor consiliului local și a dispozițiilor primarului.
În cazul de față, Primăria Municipiului C, în exercitarea atribuțiilor arătate mai sus, a procedat la eliberarea autorizației de funcționare nr.0325/23.07.2007, pentru desfășurarea activității de alimentație publică în favoarea SC SRL ( fila 10 dosar Tribunal C ).
Pe cale de consecință, în temeiul art.312 alin.5 pr.civ. Curtea urmează să admită recursul, să caseze hotărârea și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul in contencios administrativformulat de recurenta reclamantă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI - - cu sediul în C,-, -.2, județul C, împotriva Sentinței civile nr. 1070/CA din 26 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI - cu sediul în C, bd. - nr.51, județul.
Casează hotărârea și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 noiembrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud. fond:
tehnoredactat dec. jud. -
2 ex /15.12.2008
Președinte:Elena Carina GheormaJudecători:Elena Carina Gheorma, Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis