Anulare act administrativ fiscal. Sentința 64/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința Nr. 64

Ședința publică de la 31 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE dr. - -

Grefier - -

La ordine fiind soluționarea acțiunii formulată de petenta cu sediul în comuna, jud. V, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE F, cu sediul în-, jud. V, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta și intimatul Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și de Vânătoare

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul că a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, iar intimatul a depus la dosar întâmpinare, după care;

CURTEA

Asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta, jud. V în contradictoriu cu Inspectoratul de Regim Silvic și Vânătoare

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr-, petenta, cu sediul în comuna, jud. V, a investit instanța de judecată mularea procesului verbal nr. - din 11.12.2008 emis de intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Inspectoratul TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare F, cu sediul în F,-, județul

În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că la data de 10.12.2008, reprezentanți al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Inspectoratul TERITORIAL D Regim Silvic și Vânătoare au efectuat un control privind circulația materialului lemnos pe raza Ocolului Silvic Nereju în comuna, jud.

Cu ocazia acestui control, agenții constatatori au reținut faptul, a mai arătat petenta, că pe raza administrativă a comunei în apropierea terenului de fotbal se află depozitată o cantitate de 407,51. pe care au reținut-o în vederea stabilirii provenienței, sens în care au predat această cantitate în custodia pădurarului de la cantonul 11,.

Deși a mai arătat petenta, cantitatea nu era de 407,51. intimata reținând-o greșit, întrucât din acte reiese că era depozitată cantitatea de 170,471.p material lemnos.

A menționat că măsura confiscării dispusă de intimată este nelegală, deoarece confiscarea este o sancțiune complementară ce se aplică fie pe lângă o sancțiune contravențională în temeiul art.5 din nr.OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, fie în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni în temeiul art. 118 Cod penal.

În afara acestor cazuri reglementate expres de lege, confiscarea este interzisă, reprezentând o încălcare a dreptului constituțional de proprietate privată.

În al doilea rând a mai menționat petenta că procesul verbal încheiat nu este un proces verbal de constatare și sancționare a unei fapte contravenționale cu măsura confiscării, ci este un proces verbal de predare în custodie pentru ipoteza A, reținere în vederea stabilirii contravenției.

Astfel a menționat petenta, intimata a dispus măsura confiscării în mod abuziv printr-un proces verbal de predare în custodie pentru ipoteza A, reținere în vederea stabilirii provenienței și nu printr-un proces verbal ori un alt act administrativ de confiscare.

Agenții constatatori, menționează petenta, au aplicat sancțiunea complementară fără a reține în sarcina petentei, a mai arătat aceasta, vreo contravenție săvârșită.

Ori, a menționat petenta, procesul verbal nu indică în conținutul său nici un act normativ ce ar fi considerat temei juridic pentru sancționarea faptelor reținute de agenții constatatori.

De asemenea, se mai menționează prin plângere că procesul verbal încheiat nu întrunește condițiile de fond și formă a unui proces verbal corect încheiat, în sensul că la rubrica obiecțiuni nu se consemnează nimic.

Pentru aceste motive, petenta a solicitat anularea măsurii confiscării dispuse prin procesul verbal de predare m custodie nr. -/11.12.2008, restituirea cantității de 170,471. lemn rășinoase.

Cauza a fost înregistrată inițial la Judecătoria Focșani, care prin sentința nr. 438/26 ianuarie 2009 declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL GALAȚI.

Pentru a pronunța această soluție, a apreciat că față de obiectul cererii și emitentul actului contestat, respectiv anularea unui act administrativ emis de o instituție publică centrală, competența este atrasă de dispozițiunile art. 3 pct. 1 din Cod procedură civilă.

Verificând din oficiu competența, Curtea constată că aceasta aparține altei instanțe.

Potrivit art. 3 pct. 1 din Cod procedură civilă, curțile de apel judecă în primă instanță cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

Așa cum rezultă din procesul verbal de predare în custodie din 10 decembrie 2008 (fila 7 dosar fond) precum și din procesul verbal din 11 decembrie 2008 (fila 9), constatările și măsura contestată de reclamant au fost dispuse de către funcționari din cadrul Inspectoratului TERITORIAL D E Regim Silvic și de Vânătoare

În prezenta cauză deci, pârâta Inspectoratul Teritorial d e Regim Silvic și de Vânătoare V face parte din sistemul autorităților locale, astfel încât competența materială de soluționare a cauzei este atrasă de dispozițiunile art. 2 pct. 1 lit. d din Cod procedură civilă.

Așa fiind, în temeiul art. 158 alin. 3 din același cod, Curtea va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de petenta cu sediul în comuna, jud. V, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL D E REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE F, cu sediul în-, jud. V, având ca obiect plângere contravențională, în favoarea Tribunalului Vrancea.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2009.

PREȘEDINTE: Ioan Apostu

dr. - -

Grefier,

- -

Red. Ap./18.05.2009

Tehnored. /2 ex./25.05.2009

Președinte:Ioan Apostu
Judecători:Ioan Apostu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 64/2009. Curtea de Apel Galati