Anulare act administrativ fiscal. Sentința 640/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VIII A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă nr. 640
Ședința publică de la 04.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Păun Luiza Maria
GREFIER - - -
...
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta - PROIECT SRL, în contradictoriu cu pârâții CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M, AUTORITATEA DE VALORIFICARE A ACTIVELOR STATULUI, BANCA SA și BANCA COMERCIALĂ SA - AGENȚIA
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 28.01.2010, din partea reclamantei, Precizări, în cuprinsul cărora aceasta a invocat excepția de necompetență materială a acestei instanței, față de prevederile art. 20 pct.2 și următoarele pr.civ. apreciind că în speța de față competența revine Tribunalului Maramureș. Prin urmare, solicită sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiției pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Maramureș.
S-a depus de asemenea la dosar, tot prin Serviciul Registratură, la data de 03.02.2010, din partea pârâtei BANCA COMERCIALĂ SA, o Precizare în care arată că în urma verificărilor efectuate în baza de date a băncii, a rezultat că reclamanta - PROIECT SRL figurează cu cont deschis la Banca Comercială SA - Agenția M iar în prezent contul îi este blocat prin poprire.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 150.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța asupra excepției necompetenței materiale, astfel cum a fost invocată de reclamantă.
CURTEA,
Instanța constată următoarele asupra acțiunii de față:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta - Proiect SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Casa de Asigurări de Sănătate M; Autoritatea de Valorificare Activelor Statului (AVAS B; Banca Comercială SA S și Banca Comercială SA - Agenția S M ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Protocolului nr.26/25.02.2004 încheiat între Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate M, pe de o parte și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, pe de altă parte.
În motivarea cererii se arată că prin art.I al. OUG nr.95 din 14.10.2003 aprobată cu modificări prin Legea nr.557 din 18.12.2003, s- reglementat "cesiunea creanțelor bugetare existente în evidențele contabile ale CNSA la data de 30 iunie 2003, pentru care creditorul deține titluri de creanță sau titluri executorii legal constituite, către Autoritatea Națională pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) în vederea recuperării acestora în conformitate cu prevederile OUG nr.51/1998 privind activele bancare, republicată".
Prin OUG nr.23 din 15.04.2004, AVAB a fost reorganizată primind denumirea de AVAS.
Se menționează că OUG nr.95/2003 stabilește că notificarea transferului creanței și somația de plată se vor face prin înștiințare colectivă, respectiv somație colectivă, care se vor publica în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a, iar potrivit art.42 din OUG nr.51/1998 creditoarea este obligată să comunice debitorului titlu executoriu.
Se arată că prin Sentința civilă nr.639/8.02.2004 pronunțată în dosarul de faliment nr.6578/2003 al Tribunalului Maramureșa fost admisă contestația promovată de debitoarea - Proiect SRL împotriva cererii de deschidere procedurii insolvenței promovată de creditoarea Casa de Asigurări de Sănătate M, sens în care s-a respins cererea acesteia de deschidere a procedurii constatându-se că datoria societății în sumă de 342.149.799 lei (ROL) a fost achitată integral.
Se susține că protocolul de cesiune de creanță se referă la sume plătite Casei de Asigurări de Sănătate M anterior cesiunii situație în care în mod greșit suma de 668.502.709 lei a fost cesionată AVAS-ului ca reprezentând datoria societății reclamante înregistrate în contabilitate la data de 30.06.2003.
Se menționează că în prezent AVAS-ul a demarat procedura de executare silită blocând contul bancar a reclamantei, deschis la Banca Comercială "" SA - Agenția S M, fără a respecta obligația privind comunicarea titlului executoriu prevăzută de art.42 alin.1 din OUG nr.51/1998.
Prin întâmpinarea depusă la filele 55-61 din dosar, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a invocat excepția de necompetență materială Tribunalului Maramureș, raportat la dispozițiile art.45 din OUG nr.51/1998 text de lege potrivit căruia cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele bancare, preluate de AVAS sunt de competența Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului.
Prin sentința civilă nr.2828/1.09.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș - Secția Comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâta AVAS și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.
Pentru a pronunța această sentință s-a apreciat că în raport de dispozițiile art.45 din OUG nr.51/1998 competența de soluționare revine Curții de APEL BUCUREȘTI - ca fiind Curtea de apel în raza căreia se află sediul autorității pârâte.
În urma declinării cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.
În această fază procesuală, reclamanta care a solicitat judecarea în lipsă a invocat excepția de necompetență materială a Curții de APEL BUCUREȘTI de a soluționa, în primă instanță apreciind că în cauză în raport de acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată și precizată nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.51/1998.
Se solicită admiterea excepției și constatarea conflictului negativ de competență.
În ședința publică din 4.02.2010 instanța a reținut cauza în pronunțare pe excepția de necompetență materială a Curții de APEL BUCUREȘTI, excepție apreciată ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Instanța apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.45 din OUG 51/2008 în ceea ce privește competența materială specială reglementată în favoarea Curții de APEL BUCUREȘTI.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art.1 al OUG 95/2003 care reglementează procedura de cesionare a creanțelor bugetare existente în evidențele contabile ale pârâtei CNAS la data de 30.06.2003.
Ceea ce contestă reclamanta în calitate de debitor cedat este Protocolul nr.26 din 25.02.2004 prin care pârâta Casa de Asigurări de Sănătate Mac esionat creanța pe care o avea față de reclamantă, către pârâta AVAS.
Acest protocol este contestat de reclamantă ca un act administrativ conform Legii nr.554/2004, act administrativ în sensul dispozițiilor art.2 (1) lit."c" din legea nr.- ca persoană vizată vătămată pe motiv că nu există creanța cedată pe fond.
Reclamanta nu constată executarea pe cale de consecință nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr.51/1998, care reglementează procedura executării silite. Reclamanta contestată pe fond protocolul de cesionare pe motiv că nu există creanța, respectiv datoria în sarcina sa pe motiv că aceasta a fost achitată.
Iar acest Protocol reprezintă un act administrativ în sensul dispozițiilor art.2 (1) lit.c din legea nr.-, iar față de calitatea pârâtei Casa de Asigurări de Sănătate M de organ al administrației publice locale și în raport de dispozițiile art.10 (1) din legea nr.- competența de soluționare, în primă instanță revine Tribunalului Maramureș - Secția de contencios administrativ.
Față de cele expuse mai sus, instanța în baza art.158 - 159 pct.2 Cod procedură civilă va admite excepția de necompetență materială și va declina competența de soluționare în favoarea Tribunalului Maramureș - Secția Contencios Administrativ.
Va constata ivit conflict negativ de competență conform art.20-21 Cod procedură civilă.
Va înainta dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta - PROIECT SRL, în contradictoriu cu pârâții CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE M, AUTORITATEA DE VALORIFICARE A ACTIVELOR STATULUI, BANCA SA și BANCA COMERCIALĂ SA - AGENȚIA în favoarea Tribunalului Maramureș - Secția Contencios Administrativ.
Constată ivit conflict negativ de competență.
Înaintează dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 4 februarie 2010.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.
Tehnored./2 ex.
17.02.2009
Președinte:Păun Luiza MariaJudecători:Păun Luiza Maria